Imperialism, stadiul
cel mai înalt, monopolist, al dezvoltării capitalismului, al cărui început se situează la sfîrşitul
sec. 19 şi începutul sec. 20.
Generalizarea teoretică a fenomenelor şi proceselor specifice acestui stadiu al dezvoltării societăţii burgheze a fost făcută
pentru prima dată de
V.I. Lenin, rezultatele acestei opere fiind expuse, în special, în lucrarea
Imperialismul, stadiul cel mai înalt al
capitalismului (1916).
Lenin defineşte imperialismul ca stadiul monopolist al capitalismului, caracterizat prin următoarele
cinci trăsături esenţiale:
1) concentrarea producţiei şi a capitalului atinge o treaptă foarte înaltă şi duce la crearea marilor monopoluri, care are un rol hotărîtor în viaţa economică;
2) fuziunea capitalului bancar cu cel industrial şi formarea, pe baza acestui
„capital financiar“, a unei oligarhii financiare;
3) exportul de capital ia tot mai mult locul exportului de mărfuri şi capătă o însemnătate deosebit de mare;
4) formarea unor uniuni monopoliste internaţionale ale capitaliştilor care împart
între ele lumea;
5) terminarea împărţirii teritoriale a globului pămîntesc între cele mai mari puteri capitaliste. |
Esenţa economică şi trăsătura distinctivă fundamentală a imperialismului constă în înlocuirea liberei concurenţe prin dominaţia monopolurilor (corporaţiilor). Monopolurile stăpînesc complet economia şi politica celor mai mari ţări capitaliste.
În epoca imperialismului, dezvoltarea capitalismului se face extrem de inegal şi
în salturi, iar raportul dintre forţele economice şi militare
ale statelor imperialiste se modifică în permanenţă. Pe plan politic,
imperialismul se caracterizează prin promovarea
în relaţiile internaţionale a unei politici de expansiune şi
dictat.
|