Nâzim Hikmet Ran (15 ianuarie 1902,
Salonic
- 3 iunie 1963, Moscova), poet şi dramaturg turc.
Militant comunist, eliberat după detenţie îndelungată ca urmare a protestului internaţional, s-a stabilit în U.R.S.S. (1951).
Lirică revoluţionară, agitatorică, circumscrisă menirii sociale transformatoare a artei, novatoare în planul formei artistice prin folosirea ritmurilor
libere
(Güneşi icenlerin türküsü, 1928 -
Cîntec pentru băutorul de soare).
Transfigurarea şi interpretarea realităţii de pe poziţii
marxiste sînt manifeste în poemele
Jokond ile Si-Ya-U (1929, Gioconda şi
Si-Ya-U), Benerci kendini niçin öldoldürdü? (1932,
De ce s-a sinucis Benerci?), Taranta Babuya mektuplar (1935,
Scrisori către Taranta Babu) şi în piesele cu tematică de actualitate vizînd critica
societăţii capitaliste
Bie ölü evi (1932, Casa morţilor) şi
Unutulan adam (1935, Uitat de toţi).
Poemul Insan manzaralari (1951, Chipuri de
oameni) se remarcă prin plasticitatea imaginilor de mare concreteţe şi prin laconismul expresiei. Poeme dramatice cu subiect istoric şi legendar
(Simavne kadisi oğlu şeyh Bedreddin
destani, 1936 - Legendă despre şeicul Bedreddin, fiul cadiului din
Simavne; Yusufla Zeliha, 1954
- Yusuf şi Zuleiha).
|