În scrisorile anterioare, sarcinile care stau în faţa proletariatului revoluţionar din Rusia în momentul de faţă au fost formulate astfel: (1) să ştie să păşească pe calea cea mai justă spre etapa următoare a revoluţiei sau spre a doua revoluţie, care (2) trebuie să ia puterea de stat din mîinile guvernului moşierilor şi capitaliştilor (Gucikovilor, Lvovilor, Miliukovilor, Kerenskilor) şi s-o predea în mîinile unui guvern al muncitorilor şi ţăranilor săraci. (3) Acest din urmă guvern trebuie să fie organizat după tipul Sovietelor de deputaţi ai muncitorilor şi ţăranilor, şi anume (4) el trebuie să sfărîme, să înlăture cu desăvîrşire vechea şi obişnuita maşină de stat a tuturor statelor burgheze, armata, poliţia, birocraţia (funcţionărimea), înlocuind această maşină (5) cu o organizaţie a poporului înarmat, organizaţie nu numai de masă, ci care: să cuprindă absolut întregul popor. (6) Numai un astfel de guvern, „astfel“ prin compoziţia lui de clasă („dictatura revoluţionar-democratică a proletariatului şi a ţărănimii“) şi prin organele sale de administraţie („miliţia proletară“), este în stare să rezolve cu succes sarcina extraordinar de grea şi extrem de urgentă, sarcina cea mai importantă a momentului, şi anume obţinerea păcii, şi nu a unei păci imperialiste, nu a unui tîrg între puterile imperialiste pentru împărţirea prăzii dobîndite prin jaf de către capitalişti şi guvernele lor, ci a unei păci cu adevărat trainice şi democratice, care nu se poate dobîndi fără o revoluţie proletară într-o serie de ţări. (7) În Rusia, victoria proletariatului este posibilă într-un viitor foarte apropiat numai cu condiţia ca primul ei pas să constea în sprijinirea muncitorilor de către imensa majoritate a ţărănimii care luptă pentru confiscarea întregii proprietăţi funciare moşiereşti (şi pentru naţionalizarea întregului pămînt dacă admitem că programul agrar „al celor 104“ a rămas, în esenţă, programul agrar al ţărănimii 33). (8) În legătură cu o asemenea revoluţie ţărănească şi pe baza ei, proletariatul, în alianţă cu sărăcimea din rîndurile ţărănimii, poate şi trebuie să facă noi paşi în direcţia controlului producţiei şi al repartiţiei produselor celor mai importante, precum şi în direcţia introducerii „obligativităţii generale a muncii“ etc. Aceşti paşi sînt dictaţi în mod absolut inevitabil de condiţiile create de război, pe care perioada de după război le va ascuţi chiar în multe privinţe; iar în totalitatea şi în dezvoltarea lor, aceşti paşi ar constitui trecerea la socialism, care nu poate fi realizat în Rusia în mod nemijlocit, dintr-o dată, fără măsuri de trecere, dar care, în urma unor astfel de măsuri de trecere, este pe deplin realizabil şi neapărat necesar. (9) Totodată, sarcina de a se organiza la sate imediat şi separat Soviete de deputaţi ai muncitorilor, adică Soviete ale muncitorilor salariaţi agricoli separat de celelalte Soviete de deputaţi ai ţăranilor, se pune în mod absolut imperios.
Acesta este, pe scurt, programul trasat de noi, bazat pe aprecierea forţelor de clasă din revoluţia rusă şi din cea mondială, precum şi pe experienţa anilor 1871 şi 1905.
Să încercăm acum să aruncăm o privire generală asupra acestui program în ansamblul lui, ocupîndu-ne în treacăt de felul cum a abordat această temă K. Kautsky, unul dintre cei mai mari teoreticieni ai Internaţionalei „a II-a“ (1889—1914) şi reprezentant de vază al curentului „centrului“, al „mlaştinii“, curent care se observă în toate ţările şi care oscilează între social-şovinişti şi internaţionaliştii revoluţionari. Kautsky a abordat această temă în revista sa „Die Neue Zeit“ 34 (numărul din 6 aprilie 1917, stil nou), în articolul „Perspectivele revoluţiei ruse“.
„În primul rînd — scrie Kautsky — trebuie să ne lămurim care sînt sarcinile ce stau în faţa regimului (orînduirii de stat) proletar-revoluţionar“.
„De două lucruri — continuă autorul — are neapărat nevoie proletariatul: democraţia şi socialismul“.
Din păcate, Kautsky formulează această teză, absolut indiscutabilă, într-o formă mult prea generală, astfel încît în fond ea nu aduce nimic şi nu lămureşte nimic. Miliukov şi Kerenski, membri ai guvernului burghez şi imperialist, ar subscrie cu plăcere această teză generală — unul prima, celălalt a doua parte a ei... *1.
Scris la 26 martie (8 aprilie) 1917
Publicat pentru prima oară în 1924, în revista „Bolşevik“ nr. 3—4
Se tipăreşte după manuscris
*1. Aici manuscrisul se întrerupe — Nota red.
33. Programul agrar al celor 104 — proiectul de lege agrară semnat de 104 membri ai Dumei I de stat şi depus de trudovici la şedinţa a 13-a a Dumei din 23 mai (5 iunie) 1906. În acest proiect de lege se arăta că scopul legislaţiei agrare este „acela de a contribui la instaurarea unor rînduieli în care solul, subsolul şi apele să fie proprietatea întregului popor, iar terenurile agricole să fie date în folosinţa exclusivă a celor care le cultivă prin munca lor“ („Documentele şi materialele Dumei de stat din Rusia“, Moscova, 1957, p. 172). Trudovicii cereau să se creeze un „fond funciar aparţinînd întregului popor“, în care trebuiau să intre toate pămînturile statului, domeniale, ale coroanei, mănăstireşti şi bisericeşti; pentru acelaşi fond urmau să fie expropriate pămînturile moşiereşti şi celelalte pămînturi proprietate privată a căror mărime depăşea norma de muncă stabilită pentru regiunea respectivă. Pentru pămînturile proprietate privată supuse exproprierii se prevedeau anumite despăgubiri. Pămînturile lotuale şi micile proprietăţi urmau să rămînă un timp în stăpînirea proprietarilor lor, proiectul de lege prevăzînd însă trecerea treptată şi a acestor pămînturi în proprietatea întregului popor. Reforma agrară urma să fie aplicată de comitetele locale, alese pe baza votului universal, direct, egal şi secret.
34. „Die Neue Zeit“ — revistă teoretică a Partidului social-democrat din Germania; a apărut la Stuttgart din 1883 pînă în 1923. Pînă în octombrie 1917 a apărut sub îngrijirea lui K. Kautsky, iar după aceea sub îngrijirea lui H. Cunow. În „Die Neue Zeit“ au fost publicate pentru prima oară unele lucrări ale lui K. Marx şi F. Engels. Engels a ajutat cu sfaturile sale redacţia revistei şi a criticat-o adeseori pentru abaterile ei de la marxism. Începînd din a doua jumătate a ultimului deceniu al secolului trecut, după moartea lui F. Engels, revista a publicat sistematic articole scrise de revizionişti, printre care şi seria de articole ale lui E. Bernstein „Problemele socialismului“, care au marcat începutul luptei revizioniştilor împotriva marxismului. În anii războiului imperialist mondial, revista s-a situat pe poziţii centriste, sprijinind de fapt pe social-şovinişti.