Pentru ediţia a patra am considerat necesar să fac o redactare pe cît posibil definitivă a textului şi a notelor. Voi arăta, pe scurt, în ce fel mi-am îndeplinit această sarcină.
Confruntînd din nou ediţia franceză şi notele scrise de mîna lui Marx, am inclus în textul german cîteva adaosuri din ediţia franceză. Ele se află în paginile: 80 (ediţia a 3-a, p. 88) [volumul de faţă, p. 129—130], 458—460 (ed. a 3-a, p. 509—510) [volumul de faţă p. 500—503] 547—551 (ed. a 3-a, p. 600) [volumul de faţă, p. 594—597], 591—593 (ed. a 3-a, p. 644) [volumul de faţă, p. 636— 638] şi 596 (ed. a 3-a, p. 648) [volumul de faţă, p. 660] în nota 79. De asemenea am introdus în text, după exemplul ediţiei franceze şi al celei engleze, nota amplă cu privire la muncitorii minieri (ediţia a 3-a, p. 509—515, ediţia a 4-a, p. 461—467) [volumul de faţă, p. 502—508]. Celelalte mici modificări sînt de natură pur tehnică.
În afară de aceasta am adăugat cîteva note suplimentare explicative, şi anume acolo unde, după părerea mea, condiţiile istorice schimbate impuneau acest lucru. Toate notele suplimentare sînt date în paranteze drepte şi semnate cu iniţialele mele sau cu literele „D.H.“*1
Ediţia engleză, apărută între timp, a făcut necesară o revizuire integrală a numeroaselor citate. În acest scop, fiica cea mai mică a lui Marx, Eleanori), a preluat munca anevoioasă de a confrunta cu originalele toate pasajele citate, astfel că în ediţia engleză citatele din surse englezeşti, care sînt cele mai numeroase, nu au fost retraduse din limba germană, ci redate în forma lor originală engleză. Se impunea deci ca la pregătirea ediţiei a patra să consult aceste texte originale. Cu acest prilej au ieşit la iveală unele mici inexactităţi: erori de trimitere, datorită fie transcrierii greşite din manuscris, fie greşelilor de tipar cumulate din cele trei ediţii; ghilimele şi puncte de suspensie greşit plasate, lucru inevitabil la un număr atît de mare de citate din caietele cu extrase. Ici-colo, cîte un cuvînt din citate tradus în mod mai puţin fericit. Unele pasaje citate din vechile caiete întocmite de Marx pe cînd se afla la Paris, între anii 1843—1845, cînd el nu ştia încă englezeşte şi-i citea pe economiştii englezi în traducere franceză în care dubla traducere produsese uşoare schimbări de nuanţă, ca, de pildă, la Steuarti), Urei) ş.a. , aici trebuia deci folosit textul englez. Şi alte mici inexactităţi şi inadvertenţe asemănătoare. Cine va compara însă ediţia a patra cu cele anterioare se va convinge că în tot acest proces anevoios de revizuire cartea nu a suferit nici un fel de schimbare demnă de menţionat. Un singur citat nu a putut fi găsit, acela din Richard Jonesi) (ediţia a 4-a, p. 562, nota 47); Marx a greşit, probabil, la transcrierea titlului cărţii19. Toate celelalte citate îşi păstrează întreaga lor putere probatorie sau chiar o întăresc în forma lor actuală exactă.
Aici însă sînt obligat să revin la o poveste veche.
Cunosc un singur caz în care a fost pusă la îndoială exactitatea unui citat reprodus de Marx. Şi întrucît incidentul a provocat discuţii care au continuat şi după moartea lui Marx, nu pot să-l trec cu vederea aici20.
În „Concordia“ din Berlin, organul uniunii fabricanţilor germani, a apărut la 7 martie 1872 un articol anonim, intitulat: „Cum citează Karl Marx“. În acest articol se afirma, cu un exces de indignare morală şi expresii neparlamentare, că citatul din discursul la buget rostit de Gladstonei) la 16 aprilie 1863 (reprodus în Manifestul constitutiv din 1864 al Asociaţiei Internaţionale a Muncitorilor şi în „Capitalul“, vol. I, p. 617, ed. a patra, p. 671, ed. a treia [volumul de faţă, p. 660—661) este falsificat şi că nici un cuvînt din fraza: „Această creştere ameţitoare a avuţiei şi a puterii... se limitează pe de-a-ntregul la clasele avute“ nu figurează în darea de seamă stenografică (cvasioficială) din Hansard. „Această frază nu se găseşte însă nicăieri nici în discursul lui Gladstone. Giadstone a spus exact contrarul“. (Şi mai departe cu litere aldine): „Atît din punct de vedere formal, cît şi în fond, Marx a născocit această frază!“.
Marx, căruia i s-a trimis în mai numărul respectiv din „Concordia“, i-a răspuns anonimului în „Volksstaat“ din 1 iunie. Întrucît nu-şi mai amintea din care ziar citase, el s-a mărginit să dovedească, în primul rînd, că citatul apăruse în aceeaşi formă în două publicaţii engleze şi să citeze apoi din „Times“, potrivit căruia Gladstone spune:
„That is the state of the case as regards the wealth of this country. I must say for one, I should look almost with apprehension and with pain upon this intoxicating augmentation of wealth and power, if it were my belief that it was confined to classes who are in easy circumstances. This takes no cognizance at all of the condition of the labouring population. The augmentation I have described and which is founded, I think, upon accurate returns, is an augmentation entirely confined to classes of property“*2.
Gladstone spune, aşadar, că ar regreta dacă lucrurile ar sta astfel, dar că ele stau astfel: această creştere ameţitoare a avuţiei şi a puterii se limitează pe de-a-ntregul la clasele avute. Iar în ceea ce-l priveşte pe cvasioficialul Hansard, Marx spune mai departe: „D-l Gladstone a fost destul de înţelept să escamoteze în formularea ulterior ajustată din Hansard acest pasaj, fără îndoială compromiţător în gura unui cancelar englez al trezoreriei. Este, de altfel, o practică obişnuită în viaţa parlamentară a Angliei şi nicidecum o invenţie a lui Laskerchen21 contra lui Bebeli)“.
Anonimul devine din ce în ce mai furios. Lăsînd la o parte, în răspunsul său din „Concordia“ din 4 iulie, izvoarele de mîna a doua, el arată timid că există „obiceiul“ de a cita discursurile parlamentare după darea de seamă stenografiată, dar că, pe de altă parte, darea de seamă din „Times“ (care conţine fraza „născocită“) şi cea din Hansard (în care ea lipseşte), „coincid din punct de vedere material întru totul“, şi, de asemenea, că darea de seamă din „Times“ exprimă „exact contrarul faimosului pasaj din Manifestul constitutiv“, el are însă grijă să treacă sub tăcere faptul că, pe lîngă acest pretins „contrar“, darea de seamă conţine în mod expres tocmai acel „faimos pasaj“! Cu toate acestea, anonimul îşi dă seama că s-a împotmolit şi că numai o nouă manevră îl poate salva. Împestriţîndu-şi deci articolul, care, cum tocmai am dovedit, este pe de-a-ntregul o „denaturare neruşinată“ a adevărului, cu invective înălţătoare, ca: „mala fides“*3, „lipsă de probitate“, „afirmaţii mincinoase“, „citatul mincinos“, „denaturarea neruşinată a adevărului“, „un citat pe de-a-ntregul falsificat“, „acest fals“, „pur şi simplu infam“ etc., el găseşte de cuviinţă să deplaseze problema litigioasă pe alt plan şi promite că „într-un articol viitor vom explica ce semnificaţie dăm noi“ (anonimul care nu e „mincinos“) „conţinutului cuvintelor lui Gladstone“. Ca şi cum în această problemă părerea sa ar conta cît de cît! Acest al doilea articol a apărut în „Concordia“ din 11 iulie.
Marx a mai răspuns o dată în „Volksstaat“ din 7 august, reproducînd de astă dată şi citatele respective din „Morning Star“ şi „Morning Advertiser“ din 17 aprilie 1863. Potrivit acestor dări de seamă, Gladstone a spus că ar privi cu îngrijorare etc. această creştere ameţitoare a avuţiei şi a puterii dacă ar considera că ea se limitează la clasele care au condiţii de viaţă plăcute (classes in easy circumstances). Dar această creştere se limitează la clase care posedă proprietate (entirely confined to classes possessed of property). Prin urmare, şi aceste dări de seamă conţin textual fraza pretins „născocită“. Marx mai constată apoi încă o dată, confruntînd textul din „Times“ cu cel din Hansard, că fraza care a fost într-adevăr rostită, după cum s-a constatat în trei dări de seamă identice apărute în presă a doua zi independent una de alta, lipseşte în darea de seamă din Hansard, revăzută, potrivit „obiceiului“ cunoscut de orator, că, după cum spune Marx, Gladstone „a escamotat-o ulterior“, şi încheie declarînd că timpul nu-i permite să mai polemizeze cu anonimul. Se pare că şi acesta se săturase; Marx, cel puţin, nu a mai primit alte numere din „Concordia“.
Cu aceasta se părea că s-a pus punct incidentului. E drept că de atunci au mai ajuns la urechea noastră, o dată sau de două ori, nişte zvonuri misterioase din partea unor oameni care aveau legături cu Universitatea din Cambridge despre o nemaipomenită crimă literară pe care ar fi comis-o Marx în „Capitalul“, dar, în pofida tuturor investigaţiilor noastre, nu am putut afla nimic precis. Iată însă că la 29 noiembrie 1883, la opt luni după moartea lui Marx, apare în „Times“ o scrisoare expediată de la Trinity College, Cambridge, şi semnată Sedley Taylori), în care, profitînd de o ocazie oarecare, acest omuleţ, care se ocupă cu cooperativismul cel mai inofensiv, ne-a lămurit în sfîrşit nu numai asupra zvonurilor de la Cambridge, dar şi asupra anonimului de la „Concordia“.
„Pare extrem de ciudat faptul — spune omuleţul de la Trinity College — că profesorului Brentanoi) (pe atunci la Breslau, azi la Strasbourg) i-a fost dat... să dea în vileag mala fides care, pare-se, a dictat citatul din discursul lui Gladstone apărut în Manifestul“ (constitutiv). D-l Karl Marx, care... căuta să apere citatul zbătîndu-se ca în chinurile morţii (deadly shifts) în urma atacurilor magistrale ale lui Brentano, a avut cutezanţa să afirme că, înainte de a o publica în Hansard, d-l Gladstone şi-a ajustat darea de seamă asupra discursului său, apărută în «Times» din 17 aprilie 1863, pentru a escamota un pasaj, ce-i drept compromiţător pentru un cancelar englez al trezoreriei. Cînd Brentano a demonstrat, printr-o confruntare amănunţită a textelor, că darea de seamă din «Times» şi cea din Hansard coincid, excluzînd cu totul sensul atribuit cuvintelor lui Gladstone de o citare ruptă cu dibăcie de context, Marx s-a retras sub pretextul lipsei de timp!“
Acesta fost-a, aşadar, ascunsul „sîmbure al cîinelui!“22 Iată ce oglindire glorioasă a găsit în fantezia celor din Cambridge, obsedată de cooperativele de producţie, campania anonimă dusă de d-l Brentano în „Concordia“! Uite-aşa stătea şi uite-aşa mînuia suliţa23 acest sf. Gheorghe al uniunii fabricanţilor germani „atacînd magistral“, în timp ce balaurul Marx zăcea la picioarele sale, agonizînd „în chinurile morţii“!
Dar toată această descriere ariosticăi) a luptei nu avea alt scop decît acela de a acoperi manevrele sf. Gheorghei) al nostru. Aici nu mai este vorba de „născociri“ şi de falsuri, ci de „citate rupte cu dibăcie de context“ (craftily isolated quotation). Toată problema a fost mutată pe alt plan, iar sf. Gheorghe împreună cu scutierul său din Cambridge ştiau foarte bine din ce cauză.
Eleanor Marx a răspuns lui Taylor în „To-Day“ din februarie 1884, — întrucît „Times“ a refuzat să publice articolul ei —, readucînd discuţia la singurul punct despre care fusese vorba: „Născocise“ Marx acea frază, sau nu? La aceasta d-l Sedley Taylor a răspuns:
„Problema dacă o anumită frază exista sau nu în discursul d-lui Gladstone“ a fost, după părerea sa„,de o importanţă cu totul secundară“ în disputa dintre Marx şi Brentano „în comparaţie cu problema dacă citatul respectiv a fost dat cu intenţia de a reda sau de a denatura sensul cuvintelor lui Gladstone“.
Apoi el admite că darea de seamă din „Times“ „conţine într-adevăr o contradictio in terminis“; dar, întregul context, explicat în mod just, adică în spirit liberal-gladstonian, arată ce a vrut să spună d-l Gladstone. („To-Day“, martie 1884.) Nostimada este că omuleţul nostru din Cambridge pretinde acum ca discursul să nu fie citat după Hansard, cum e „obiceiul“ după părerea anonimului Brentano, ci după darea de seamă din „Times“, considerată de acelaşi Brentano ca „inevitabil cîrpăcită“. Nici nu se putea altfel pentru că fraza spinoasă doar lipseşte în Hansard.
Această argumentare a fost spulberată cu uşurinţă de Eleanor Marx în acelaşi număr din „To-Day“. Sau d-l Taylor a citit polemica din 1872, în acest caz el „minte“ acum, nu numai „născocind“, dar şi „eludînd“. Sau nu a citit-o, în acest caz el era obligat să tacă din gură. Cert este însă că el n-a mai îndrăznit vreodată să repete acuzaţia amicului său Brentano că Marx ar fi „născocit“ citatul. Dimpotrivă, acum se susţinea că Marx nu a născocit, ci a eludat o frază importantă. Dar aceeaşi frază este citată la pagina 5 a Manifestului constitutiv, cîteva rînduri înaintea frazei pretins „născocite“. Iar în ceea ce priveşte „contradicţia“ din discursul lui Gladstone, nu este oare tocmai Marx acela care vorbeşte în „Capitalul“, p. 618 (ed. a 3-a, p. 672), nota 105 [volumul de faţă, p. 662], despre „permanentele contradicţii flagrante din discursurile la buget ale lui Gladstone din anii 1863 şi 1864“? Numai că el nu încearcă să le rezolve, cum face Sedley Taylor, în spiritul mulţumirii liberale. Şi E. Marx îşi încheie răspunsul cu următoarea concluzie: „Dimpotrivă, Marx n-a eludat ceva ce merita să fie citat şi nici n-a născocit nimic. Dar el a reconstituit şi a smuls vălul uitării de pe o frază dintr-un discurs al lui Gladstone, frază care a fost fără doar şi poate rostită şi care, într-un fel sau altul, a circulat după ce a dispărut din darea de seamă apărută în Hansard“.
Apoi d-l Sedley Taylor s-a potolit, iar rezultatul întregii intrigi profesorale, ţesută timp de două decenii şi cuprinzînd două ţări mari, a fost că nimeni nu a mai îndrăznit să atace corectitudinea literară a lui Marx şi că de atunci d-l Sedley Taylor are, probabil, tot atît de puţină încredere în comunicatele de luptă literară ale d-lui Brentano cît are şi d-l Brentano în infailibilitatea papală a lui Hansard.
Londra, 25 iunie 1890
F. Engels
*1 În volumul de faţă toate aceste note sînt puse între acolade şi sînt semnate cu iniţialele F.E. — Nota red.
*2 „Aşa stau lucrurile cu avuţia acestei ţări. În ceea ce mă priveşte, aş privi aproape cu îngrijorare şi durere această creştere ameţitoare a avuţiei şi a puterii daca aş fi convins că ea se limitează la clasele avute. Aici nu am luat de loc în consideraţie situaţia populaţiei muncitoare. Creşterea avuţiei pe care am descris-o şi care, cred, se întemeiază pe relatări exacte, se limitează pe de-a-ntregul la clasele avute. — Nota trad.
*3 — „rea-credinţă“. — Nota trad.
19. În realitate aici nu este vorba de o inexactitate comisă de Marx. — Nota red.
20. Engels a demascat numeroasele atacuri calomnioase ale reprezentanţilor burgheziei, care-l acuzau pe Marx de a fi falsificat în mod intenţionat citatele din discursul rostit de Gladstone la 16 aprilie 1863, într-o lucrare scrisă special în acest scop: „Brentano contra Marx în legătură cu pretinsa falsificare de citate. Istoric şi documente“, publicată la Hamburg în 1891 (vezi K. Marx şi F. Engels, Opere, vol. 22, Bucureşti, Editura politică, 1965, p. 93—180). — Nota red.
21. Vorbind de „invenţia lui Laskerchen“, Marx se referă la următorul fapt. În şedinţa Reichstagului din 8 noiembrie 1871, deputatul naţional-liberal burghez Laskeri), polemizînd cu Bebel, a declarat că, dacă muncitorilor social-democraţi germani le va veni în minte să urmeze exemplul comunarzilor parizieni, „onorabilii bürgeri înstăriţi le vor veni de hac cu bîtele“. Oratorul n-a voit însă să dea publicităţii această formulare şi, în darea de seamă stenografică a înlocuit cuvintele „le vor veni de hac cu bîtele“ prin „îi vor pune la respect“. Bebel a demascat această falsificare. Lasker a devenit obiect de batjocură în cercurile muncitoreşti. Cum era mic de statură, a fost poreclit „Laskerchen“. — Nota red.
22. Goethe. „Faust“, partea I, scena a III-a („Odaie de studiu“). — Nota red.
23. Engels parafrazează aici cuvintele lăudărosului şi poltronului Falstaff, care povesteşte cum s-a luptat cu spada împotriva a cincizeci de inşi (Shakespeare, „Henric al IV-lea“. Partea I, actul II, scena a patra). — Nota red.