După cum am văzut, timpul total de circulaţie a unui capital dat este egal cu suma dintre timpul său de circulaţie şi timpul său de producţie. Acesta este intervalul de timp dintre momentul în care valoarea-capital a fost avansată într-o formă anumită şi momentul în care valoarea-capital în mişcare se întoarce în aceeaşi formă.
Scopul determinant al producţiei capitaliste este întotdeauna valorificarea valorii avansate, indiferent dacă această valoare a fost avansată în forma ei independentă, adică în formă de bani, sau în marfă, astfel încît forma ei valoare dobîndeşte în preţul mărfurilor avansate numai o independenţă ideală. În ambele cazuri, această valoare-capital trece în cursul circuitului ei prin diferite forme de existenţă. Identitatea ei cu sine însăşi se constată în registrele capitalistului sau în forma banilor de calcul.
Indiferent dacă luăm forma B...B' sau forma P...P, ambele forme presupun 1) că valoarea avansată a funcţionat ca valoare-capital şi s-a valorificat; 2) că, după efectuarea procesului, ea s-a întors la aceeaşi formă în care l-a început. Valorificarea valorii avansate B şi în acelaşi timp întoarcerea capitalului la această formă (forma-bani) sînt absolut evidente în B...B'. Dar acelaşi lucru se petrece şi în forma a doua. Căci punctul de plecare al lui P este existenţa elementelor producţiei, a unor mărfuri avînd o valoare dată. Această formă include valorificarea valorii respective (M' şi B') şi întoarcerea la forma iniţială, căci în al doilea P valoarea avansată dobîndeşte din nou forma elementelor producţiei, formă în care a fost avansată iniţial.
Mai înainte am văzut că, „dacă producţia are formă capitalistă, reproducţia are şi ea aceeaşi formă. După cum în modul de producţie capitalist procesul muncii nu apare decît ca un mijloc pentru procesul de valorificare, tot astfel nici reproducţia nu apare decît ca un mijloc pentru a reproduce valoarea avansată sub formă de capital, adică de valoare care se autovalorifică“ („Capitalul“, cartea I, cap. XXI, p. 588 39).
Cele trei forme, I) B...', II) P...P şi III) M'...M', se deosebesc între ele precum urmează: în forma a II-a (P...P), reînnoirea procesului, procesul de reproducţie, este exprimată ca reală, pe cînd în forma I numai ca posibilă. Dar ambele aceste forme se deosebesc de forma a III-a prin faptul că valoarea-capital avansată — fie ca bani, fie ca elemente obiectuale ale producţiei — formează punctul de plecare şi deci punctul de întoarcere. În B...B' întoarcerea se exprimă în B' = B + b. Dacă procesul este reînnoit pe aceeaşi scară, punctul de plecare îl formează din nou B, iar b nu intră în el, ci doar ne arată că B s-a valorificat în calitate de capital şi de aceea a generat o plusvaloare b, dar a separat-o de el. În forma P...P punctu1 de plecare îl formează de asemenea valoarea-capital avansată sub forma elementelor de producţie P. Această formă cuprinde în ea şi valorificarea valorii avansate. Dacă are loc o reproducţie simplă, aceeaşi valoare-capital îşi reîncepe procesul în aceeaşi formă P. Dacă are loc o acumulare, P' (care în ceea ce priveşte mărimea valorii este = B' = M') deschide acum procesul de valoare-capital sporită. Dar procesul reîncepe cu valoarea-capital avansată în forma iniţială, chiar dacă valoarea-capital este mai mare decît înainte. Dimpotrivă, în forma a III-a, valoarea-capital nu începe procesul ca valoare avansată, ci ca valoare deja valorificată, ca totalitate a avuţiei aflate sub formă de mărfuri, din care valoarea-capital avansată nu constituie decît o parte. Ultima formă este importantă pentru secţiunea a treia, în care mişcare a capitalurilor individuale este tratată în legătură cu mişcarea capitalului social total. Ea nu poate fi însă folosită la analizarea rotaţiei capitalului, care începe întotdeauna cu avansarea de valoare-capital fie sub formă de bani, fie sub formă de marfă şi care impune întotdeauna ca valoarea-capital aflată în circuit să se întoarcă sub forma în care a fost avansată. Din circuitele I şi II, primul trebuie reţinut în special atunci cînd se cercetează influenţa rotaţiei asupra formării plusvalorii, al doilea atunci cînd se cercetează influenţa ei asupra formării produsului.
Economiştii, nefăcînd distincţie între diferitele forme ale circuitelor, nu le-au examinat separat nici în ceea ce priveşte rotaţia capitalului. De obicei se ia forma B...B' pentru că ea îl domină pe capitalistul individual şi îi serveşte acestuia în calculele lui chiar şi atunci cînd banii constituie punctul de plecare numai sub forma banilor de calcul. Alţii pornesc de la cheltuiala făcută sub forma elementelor de producţie şi analizează mişcarea pînă în momentul reîntoarcerii, fără să se ocupe însă nici pe departe de forma în care are loc această reîntoarcere, adică dacă ea se efectuează sub formă de marfă sau sub formă de bani. De pildă:
„Ciclul economic..., adică întregul curs al producţiei din momentul în care s-a făcut cheltuiala pînă cînd s-a efectuat reîntoarcerea“ (Economic cycle, ... the whole course of production, from the time that outlays are made till returns are received. In agriculture seedtime is its commencement, and harvesting its ending“ *1 — S. P. Newman. „Elements of Pol. Econ.“, Andover and New York, p. 81).
Alţii încep cu M' (forma a III-a):
„Lumea relaţiilor de producţie poate fi considerata ca rotindu-se într-un cerc, pe care îl vom numi ciclu economic şi în care ea a efectuat o mişcare circulară ori de cîte ori întreprinderea, după efectuarea tranzacţiilor sale succesive, ajunge din nou la punctul de la care a plecat. Drept început poate fi socotit punctul în care capitalistul a făcut încasările prin intermediul cărora capitalul său se reîntoarce la el; de la acest punct el porneşte din nou să-şi recruteze muncitori şi să le dea, sub formă de salariu, întreţinerea sau, mai bine zis, puterea de a şi-o procura, să primească de la ei, gata fabricate, articolele pe care le comercializează, să ducă aceste articole pe piaţă şi să încheie acolo circuitul acestei serii de mişcări, vînzînd şi obţinînd prin suma rezultată din vînzarea mărfii restituirea întregului său capital cheltuit“. (Th. Chalmers. „On Pol. Econ.“, 2nd ed., Glasgow, 1832, p. 85.)
După ce întreaga valoare-capital investită de un capitalist individual într-o ramură oarecare de producţie a descris circuitul mişcării sale, ea se găseşte din nou în forma ei iniţială şi poate repeta acelaşi proces. Pentru ca valoarea să se permanentizeze şi să se valorifice ca valoare-capital, ea trebuie să repete acest circuit. În viaţa capitalului, circuitul individual nu formează decît o fracţiune care se repetă mereu, deci o perioadă. La sfîrşitul perioadei B...B', capitalul se află din nou sub formă de capital bănesc, care parcurge din nou seria de transformări ale formei în care este cuprins procesul său de reproducţie, respectiv de valorificare. La sfîrşitul perioadei P...P', capitalul se află din nou în forma elementelor de producţie, care constituie premisa reînnoirii circuitului său. Circuitul capitalului, determinat nu ca act izolat, ci ca proces periodic, se numeşte rotaţie a capitalului. Durata acestei rotaţii este dată de suma dintre timpul lui de producţie şi timpul lui de circulaţie. Această sumă a timpurilor formează timpul de rotaţie a capitalului. Ea cuprinde deci intervalul dintre o perioadă a circuitului întregii valori-capital şi cea următoare, adică marchează periodicitatea în procesul vital al capitalului sau, dacă vrem, timpul reînnoirii, al repetării procesului de valorificare, respectiv de producţie a aceleiaşi valori-capital.
Abstracţie făcînd de întîmplările individuale care pot accelera sau scurta timpul de rotaţie a unui capital individual, timpul de rotaţie a capitalurilor variază în funcţie de diferitele sfere de investiţie a capitalurilor respective.
Aşa cum pentru funcţionarea forţei de muncă unitatea naturală de măsură este ziua de muncă, tot astfel unitatea naturală de măsură pentru rotaţiile capitalului în funcţiune o formează anul. Baza naturală a acestei unităţi de măsură o constituie faptul că în zona temperată, care este patria producţiei capitaliste, cele mai importante produse agricole sînt produse anuale.
Dacă însemnăm anul, ca unitate de măsură a timpului de rotaţie, cu R, timpul de rotaţie a unui capital determinat cu r, iar numărul rotaţiilor lui cu n, atunci n = R/r. Prin urmare, dacă timpul de rotaţie r ar fi, de pildă, de 3 luni, atunci n = 12/3 = 4; capitalul efectuează 4 rotaţii pe an sau se roteşte de 4 ori. Dacă r = 18 luni, atunci n = 12/18 = 2/3, sau capitalul parcurge într-un an numai 2/3 din timpul său de rotaţie. Prin urmare, dacă timpul de rotaţie a capitalului este de mai mulţi ani, el se calculează în multiplii ai unui an.
Pentru capitalist, timpul de rotaţie a capitalului său este timpul în cursul căruia el trebuie să-şi avanseze capitalul pentru a-l valorifica şi pentru a-l recăpăta în forma sa iniţială.
Înainte de a analiza mai îndeaproape influenţa rotaţiei asupra procesului de producţie şi a procesului de valorificare, trebuie să examinăm două forme noi, pe care capitalul le dobîndeşte în procesul de circulaţie şi care influenţează asupra formei rotaţiei lui.
*1. — În agricultură, vremea semănatului este începutul, iar strînsul recoltei este sfîrşitul. — Nota trad.
39. Vezi K. Marx şi F. Engels. Opere, vol. 23, Bucureşti, Editura politică, 1966, p. 576—577. [Nota red.]