Să presupunem un capital circulant de 2 500 l.st., şi anume 4/5 = 2 000 l.st. capital constant (materiale de producţie) şi 1/5 = 500 l.st. capital variabil, avansat pentru salarii.
Să presupunem perioada de rotaţie = 5 săptămîni; perioada de muncă = 4 săptămîni, perioada de circulaţie = 1 săptămînă. În acest caz, capitalul I = 2 000 l.st. va fi constituit din 1 600 l.st. capital constant si 400 l.st. capital variabil; capitalul II = 500 l.st., din care 400 l.st. capital constant si 100 l.st. capital variabil. În decursul fiecărei săptămîni de muncă se avansează un capital de 500 l.st. Într-un an, format din 50 de săptămîni, se confecţionează un produs anual de 50 × 500 l.st. = 25 000 l.st. Capitalul I de 2 000 l.st., folosit permanent într-o perioadă de muncă, se roteşte deci de 121/2 ori. 121/2 × 2 000 = 25 000 l.st. Din aceste 25 000 l.st., 4/5 = 20 000 l.st. reprezintă capital constant, avansat pentru mijloace de producţie, iar 1/5 = 5 000 l.st. capital variabil, avansat pentru salarii. Capitalul total de 2 500 l.st., în schimb, se roteşte de 25 000/2 500 = 10 ori.
Capitalul circulant variabil, cheltuit în timpul producţiei, nu poate servi din nou în procesul de circulaţie decît în măsura în care produsul în care se află reprodusă valoarea lui este vîndut, transformat din capital-marfă în capital bănesc, pentru a putea fi cheltuit din nou pentru plătirea forţei de muncă. Dar la fel stau lucrurile şi cu capitalul circulant constant avansat în producţie (materialele de producţie), a căror valoare reapare în produs ca parte a valorii acestuia. Ceea ce este comun acestor două părţi, adică părţii variabile şi părţii constante a capitalului circulant, şi ceea ce le deosebeşte de capitalul fix nu este faptul că valoarea lor, transmisă asupra produsului, circulă prin intermediul capitalului-marfă, adică circulă prin intermediul circulaţiei produsului sub formă de marfă. O parte din valoarea produsului şi deci a produsului care circulă sub formă de marfă, o parte din valoarea capitalului-marfă, constă întotdeauna din uzura capitalului fix, adică din acea parte a valorii capitalului fix pe care acesta a transmis-o asupra produsului în cursul producţiei. Deosebirea este însă următoarea: capitalul fix continuă să funcţioneze în procesul de producţie sub vechea sa formă de întrebuinţare în cursul unui ciclu mai lung sau mai scurt de perioade de rotaţie a capitalului circulant (acesta din urmă este egal cu capital circulant constant + capital circulant variabil); între timp, fiecare rotaţie în parte este condiţionată de înlocuirea întregului capital circulant, care a trecut, sub formă de capital-marfă, din sfera producţiei în sfera circulaţiei. Prima fază a circulaţiei, M'—B', este comună capitalului circulant constant şi capitalului circulant variabil. În faza a doua ele se despart. Banii în care s-a transformat din nou marfa sînt transformaţi parţial în stoc de producţie (capitalul circulant constant). În funcţie de diferitele termene de cumpărare a componentelor acestui stoc de producţie, o parte din acești bani poate să fie transformată mai devreme în materiale de producţie, alta mai tîrziu, în ultimă instanţă însă toţi acești bani sînt transformaţi în materiale de producţie. Altă parte din banii realizaţi din vînzarea mărfii rămîne sub forma de rezervă în bani şi este cheltuită treptat pentru plata forţei de muncă încorporată procesului de producţie. Această parte din bani formează capitalul circulant variabil. Cu toate acestea, înlocuirea totală a uneia sau a alteia din părţile capitalului circulant provine de fiecare dată din rotaţia capitalului, din transformarea lui în produs, din produs în marfă, din marfă în bani. Iată de ce în capitolul anterior rotaţia capitalului circulant — constant şi variabil — a fost analizată fiecare în parte şi împreună, lăsînd la o parte capitalul fix.
În problema de care ne vom ocupa acum trebuie să mai facem un pas înainte şi să tratăm partea variabilă a capitalului circulant în aşa fel, ca şi cum singură ea ar constitui capitalul circulant. Cu alte cuvinte, vom face abstracţie de capitalul circulant constant care se roteşte împreună cu partea variabilă.
Au fost avansate 2 500 l.st., iar valoarea produsului anual este = 25 000 l.st. Dar partea variabilă a capitalului circulant este de 500 l.st., deci capitalul variabil pe care îl conţin cele 25 000 l.st. este de 25 000/5 = 5 000 l.st. Dacă împărţim cele 5 000 l.st. la 500, obţinem numărul de rotaţii = 10, exact ca la capitalul total de 2 500 l.st.
Calculul acesta mediu potrivit căruia valoarea produsului anual este împărţită la valoarea capitalului avansat şi nu la valoarea acelei părţi din acest capital care este folosită în permanenţă într-o perioadă de muncă (prin urmare, în cazul nostru, nu la 400, ci la 500, nu la capitalul I, ci la capitalul I + capitalul II) este absolut exact aici, unde este vorba numai de producerea de plusvaloare. Se va vedea mai tîrziu că din alt punct de vedere acest calcul nu este absolut exact, după cum în general acest calcul mediu nu este absolut exact. Aceasta înseamnă că el este suficient pentru scopurile practice ale capitalistului, dar nu exprimă în mod exact sau adecvat toate împrejurările reale care însoţesc rotaţia.
Pînă acum am făcut cu totul abstracţie de o parte din valoarea capitalului-marfă, şi anume de plusvaloarea cuprinsă în el, creată în cursul procesului de producţie şi încorporată produsului. Asupra ei trebuie să ne îndreptăm acum atenţia.
Presupunînd că capitalul variabil de 100 l.st., avansat săptămînal, produce o plusvaloare de 100% = 100 l.st., capitalul variabil de 500 l.st., avansat într-o perioadă de rotaţie de 5 săptămîni, produce o plusvaloare de 500 l.st., adică o jumătate din ziua de muncă constă din supramuncă.
Dar dacă 500 l.st. capital variabil produc 500 l.st. plusvaloare, atunci 5 000 l.st. produc o plusvaloare de 10 × 500 = 5 000 l.st. Dar capitalul variabil avansat este = 500 l.st. Numim rata anuală a plusvalorii raportul dintre masa totală de plusvaloare produsă într-un an şi suma de valoare a capitalului variabil avansat. Prin urmare, în cazul nostru, aceasta este = 5 000/500 = 1 000%. Dacă analizăm mai amănunţit această rată, vedem că ea este egală cu rata plusvalorii, pe care o produce în cursul unei perioade de rotaţie capitalul variabil avansat, înmulţită cu numărul rotaţiilor capitalului variabil (număr care coincide cu numărul rotaţiilor capitalului circulant total).
Capitalul variabil avansat în cursul unei perioade de rotaţie este în cazul de faţă = 500 l.st.; plusvaloarea produsă în această perioadă de rotaţie este de asemenea = 500 l.st. De aceea rata plusvalorii în decursul unei perioade de rotaţie este = 500 p/500 v = 100%). Aceste 100%, înmulţite cu 10, numărul rotaţiilor din cursul anului, dau 5 000 p/500 v = 1 000%.
Faptul acesta este valabil pentru rata anuală a plusvalorii. În ceea ce priveşte însă masa plusvalorii obţinută în cursul unei anumite perioade de rotaţie, această masă este egală cu valoarea capitalului variabil avansat în cursul perioadei respective, în speţă = 500 l.st., înmulţită cu rata plusvalorii, în cazul nostru deci 500 × 100/100 = 500 × 1 = 500 l.st. Dacă însă capitalul avansat ar fi = 1 500 l.st., rata plusvalorii rămînînd aceeaşi, masa plusvalorii ar fi = 1 500 x 100/100 = 1 500 l.st.
Capitalul variabil de 500 l.st. care se roteşte de 10 ori pe an şi produce în decurs de un an o plusvaloare de 5 000 l.st., care are deci o rată anuală a plusvalorii de 1 000%, îl vom numi capitalul A.
Să presupunem acum că un alt capital variabil, B, de 5 000 l.st., este avansat pentru un an întreg (în cazul nostru pentru 50 de săptămîni) şi de aceea se roteşte numai o dată pe an. Să presupunem. în continuare, că la sfîrşitul anului produsul este plătit în aceeaşi zi în care este terminat, că deci capitalul bănesc în care se transformă el se reîntoarce în aceeaşi zi. Prin urmare, perioada de circulaţie este aici = 0, perioada de rotaţie = cu perioada de muncă, si anume = un an. Ca şi în cazul precedent, în procesul de muncă se află în fiecare săptămînă un capital variabil de 100 l.st., deci în 50 de săptămîni capital variabil de 5 000 l.st. Mai departe să presupunem că rata plusvalorii este aceeași = 100%, adică la aceeaşi durată a zilei de muncă, jumătate din această zi constă din supramuncă. Dacă avem în vedere 5 săptămîni, capitalul variabil investit este = 500 l.st., rata plusvalorii este = 100%, deci masa plusvalorii produse în cursul celor 5 săptămîni este = 500 l.st. Masa forţei de muncă exploatate aici şi gradul de exploatare a acesteia sînt, conform ipotezei noastre, exact la fel cu acelea ale capitalului A.
În fiecare săptămînă, capitalul variabil de 100 l.st. investit produce o plusvaloare de 100 l.st.; în 50 de săptămîni, capitalul investit în sumă de 50 × 100 = 5 000 l.st. produce o plusvaloare de 5 000 l.st. Masa plusvalorii produse într-un an este aceeaşi ca în cazul precedent = 5 000 l.st., dar rata anuală a plusvalorii este cu totul diferită. Ea este egală cu plusvaloarea produsă în cursul anului, împărţită la capitalul variabil avansat: 5 000 p/5 000 v = 100%, în timp ce mai înainte, pentru capitalul A, era = 1 000%.
În exemplul cu capitalul A şi în cel cu capitalul B am cheltuit săptămînal 100 l.st. capital variabil; gradul de valorificare sau rata plusvalorii este absolut aceeaşi, = 100%; de asemenea şi mărimea capitalului variabil = 100 l.st. Este exploatată aceeaşi masă de forţă de muncă, mărimea şi gradul de exploatare sînt în ambele cazuri identice, zilele de muncă sînt egale şi sînt împărţite în mod egal în muncă necesară şi supramuncă. Suma capitalului variabil folosit în decurs de un an este de aceeași mărime, = 5 000 l.st., ea pune în mişcare aceeaşi masă de muncă şi scoate din forţa de muncă, pusă în mişcare de cele două capitaluri egale, aceeaşi masă de plusvaloare, = 5 000 l.st. Cu toate acestea, diferenţa dintre rata anuală a plusvalorii capitalurilor A şi B este de 900%.
Fenomenul acesta lasă, într-adevăr, impresia că rata plusvalorii nu ar depinde numai de masa şi de gradul de exploatare a forţei de muncă puse în mişcare de capitalul variabil, ci şi de anumite influenţe inexplicabile, provenite din procesul de circulaţie; acest fenomen a fost, într-adevăr, interpretat astfel si a provocat, chiar dacă nu în această formă pură, ci într-o formă mai complicată şi mai disimulată (aceea a ratei anuale a profitului), începînd din deceniul al treilea, o dezorientare totală în şcoala lui Ricardo.
Caracterul enigmatic al acestui fenomen dispare de îndată ce aşezăm în mod real, nu numai aparent, capitalul A şi capitalul B în condiţii absolut identice. Aceste condiţii identice există numai atunci cînd capitalul variabil B este cheltuit în întregime pentru plătirea forţei de muncă în aceeaşi perioadă de timp ca şi capitalul A.
Cele 5 000 l.st. capital B sînt în acest caz avansate în 5 săptămîni, un avans de 1 000 l.st. pe săptămînă înseamnă 50 000 l.st. pe an. Conform ipotezei noastre, plusvaloarea este tot de 50 000 l.st. Capitalul rotit = 50 000 l.st., împărţit la capitalul avansat = 5 000 l.st., dă numărul rotaţiilor = 10. Rata plusvalorii = 5 000 p/5 000 v = 100%, înmulţită cu numărul rotaţiilor = 10, dă rata anuală a plusvalorii = 50 000 p/5 000 v = 10/1 = 1 000 %. Astfel, ratele anuale ale plusvalorii sînt acum egale pentru capitalurile A şi B, şi anume 1 000%, dar masele de plusvaloare sînt: pentru capitalul B 50 000 l.st., pentru capitalul A 5 000 l.st.; masele de plusvaloare produsă se află acum unele faţă de altele în acelaşi raport ca şi valorile-capital avansate B şi A, anume ca 5 000 : 500 = 10 : 1. În schimb însă, capitalul B a pus în mişcare în aceeaşi perioadă de timp o forţă de muncă de 10 ori mai mare decît capitalul A.
Numai capitalul variabil folosit efectiv în procesul de muncă este acela care produce plusvaloarea şi pentru care sînt valabile toate legile privitoare la plusvaloare, prin urmare şi legea potrivit căreia, rata plusvalorii fiind dată, masa plusvalorii este determinată de mărimea relativă a capitalului variabil 65.
Procesul muncii însuşi e măsurat cu ajutorul timpului. Dacă durata zilei de muncă este dată (ca în cazul de faţă, unde presupunem toate condiţiile pentru capitalurile A şi B ca fiind egale în scopul de a scoate în evidenţă diferenţa în ceea ce priveşte rata anuală a plusvalorii), săptămîna de muncă se compune dintr-un număr determinat de zile de muncă, sau putem considera o perioadă oarecare de muncă, de pildă, în cazul de faţă, una de 5 săptămîni, drept o singură zi de muncă, să zicem de 300 de ore, dacă ziua de muncă este = 10 ore, iar săptămîna = 6 zile de muncă, Acest număr trebuie însă înmulţit apoi cu numărul muncitorilor folosiţi zilnic şi concomitent în comun în acelaşi proces de muncă. Dacă acest număr de muncitori ar fi, de pildă, 10, săptămîna de muncă ar fi = 60 × 10 = 600 de ore, iar o perioadă de muncă de 5 săptămîni ar fi = 600 × 5 = 3 000 de ore. Prin urmare, în condiţiile aceleiaşi rate a plusvalorii şi ale aceleiaşi durate a zilei de muncă, sînt folosite capitaluri variabile de aceeaşi mărime atunci cînd în acelaşi interval de timp sînt puse în mişcare mase la fel de mari de forţă de muncă (o forţă de muncă de același preţ înmulţită cu numărul acestor forţe de muncă).
Să ne întoarcem acum la exemplele noastre iniţiale. În ambele cazuri, A şi B, se folosesc în cursul fiecărei săptămîni a anului capitaluri variabile la fel de mari, 100 l.st, săptămînal. Capitalurile variabile folosite, care funcţionează efectiv în procesul de muncă, sînt deci egale, dar capitalurile variabile avansate sînt absolut inegale. În exemplul A, pentru fiecare 5 săptămîni au fost avansate cîte 500 l.st., din care se folosesc săptămînal 100 l.st. În exemplul B trebuie avansate încă din prima perioadă de 5 săptămîni 5 000 l.st., din care se folosesc însă numai 100 l.st. săptămînal, din cele 5 săptămîni deci numai 500 l.st. = 1/10 din capitalul avansat. În a doua perioadă de 5 săptămîni trebuie avansate 4 500 l.st., dar nu se folosesc decît 500 l.st. etc. Capitalul variabil avansat pentru o anumită perioadă de timp nu se transformă în capital variabil folosit, adică aflat efectiv în funcţiune şi în acţiune, decît în măsura în care intră în mod efectiv în acele secţiuni ale perioadei de timp respective în care se desfăşoară procesul de muncă, în măsura în care funcţionează în mod efectiv în procesul de muncă. În intervalul de timp în care o parte din acest capital variabil este avansată pentru a fi folosită abia într-o perioadă ulterioară, această parte este ca şi inexistentă pentru procesul de muncă şi de aceea nu influenţează cu nimic nici formarea valorii, nici formarea plusvalorii. Aşa stau lucrurile, de pildă, cu capitalul A de 500 l.st. El este avansat pentru 5 săptămîni, dar numai 100 l.st. intră în fiecare săptămînă, în mod succesiv, în procesul de muncă. În prima săptămînă este folosită 1/5 din acest capital; 4/5 sînt avansate fără a fi încă folosite; ele trebuie să constituie rezerva pentru procesele de muncă din următoarele 4 săptămîni şi de aceea trebuie să fie avansate.
Împrejurările care modifică raportul dintre capitalul variabil avansat şi cel folosit exercită o influenţă asupra producerii de plusvaloare, rata plusvalorii fiind dată, numai în măsura şi numai prin faptul că modifică cantitatea de capital variabil care poate fi efectiv folosită într-o anumită perioadă de timp, de pildă într-o săptămînă, în 5 săptămîni etc. Capitalul variabil avansat funcţionează în calitate de capital variabil numai în măsura şi numai în timpul cît este efectiv folosit şi nu în timpul cît se află avansat ca rezervă fără a fi folosit. Dar toate împrejurările care modifică raportul dintre capitalul variabil avansat şi cel folosit se rezumă la deosebirea dintre perioadele de rotaţie a capitalului (determinată de deosebirile fie în ceea ce priveşte perioada de muncă, fie în ceea ce priveşte perioada de circulaţie, fie în ceea ce le priveşte pe amîndouă). Legea producerii de plusvaloare spune că, atunci cînd rata plusvalorii este aceeaşi, mase egale de capital variabil în funcţiune produc mase egale de plusvaloare. Dacă, prin urmare, capitalurile A şi B folosesc, în intervale de timp egale şi la o rată a plusvalorii egală, mase egale de capital variabil, ele trebuie să producă în aceleaşi intervale de timp mase de plusvaloare egale, oricît de diferit ar fi raportul dintre acest capital variabil folosit într-o anumită perioadă de timp şi capitalul variabil avansat în cursul aceleiaşi perioade de timp, prin urmare oricît de diferit ar fi şi raportul dintre masele de plusvaloare produse şi capitalul variabil avansat în general, nu capitalul variabil folosit. Deosebirile în ceea ce priveşte acest raport, departe de a contrazice legile dezvoltate mai sus cu privire la producerea de plusvaloare, dimpotrivă, le confirmă şi constituie o consecinţă inevitabilă a lor.
Să considerăm prima perioadă de producţie de 5 săptămîni a capitalului B. La sfîrşitul săptămînii a 5-a, 500 l.st. au fost deja folosite şi consumate. Valoarea nou creată este = 1 000 l.st., deci 500 p/500 v = 100%. Exact ca la capitalul A. De faptul că la capitalul A plusvaloarea este realizată o dată cu capitalul avansat, iar la capitalul B nu este realizată, nu ne ocupăm aici, unde încă nu este vorba decît de producerea de plusvaloare şi de raportul dintre aceasta din urmă şi capitalul variabil avansat în timpul producerii ei. Dimpotrivă, dacă pentru capitalul B calculăm cum se raportează plusvaloarea nu la acea parte a capitalul avansat de 5 000 l.st. care a fost folosită şi deci consumată în cursul producerii matei plusvalori, ci la întregul capital avansat, obţinem 500 p/5000 v = 1/10 = 10%. Prin urmare, pentru capitalul B rezultatul este de 10%, iar pentru capitalul A — 100%, adică de 10 ori mai mult. Dacă în legătură cu aceasta s-ar spune că deosebirea în rata plusvalorii la capitaluri de aceeaşi mărime care au pus în mişcare o cantitate egală de muncă, si anume muncă ce se împarte în mod egal în muncă plătită şi muncă neplătită, contrazice legile producţiei de plusvaloare, răspunsul ar fi simplu şi el ar fi dat la prima privire aruncată asupra situaţiei de fapt: în ceea ce priveşte capitalul A, este exprimată rata reală a plusvalorii, adică raportul dintre plusvaloarea produsă de un capital variabil de 500 l.st. în decurs de 5 săptămîni şi acest capital variabil. Dimpotrivă, în ceea ce priveşte capitalul B, calculul se face într-un mod care nu are nimic de-a face nici cu producerea de plusvaloare, nici cu determinarea corespunzătoare a ratei plusvalorii. Căci cele 500 l.st. plusvaloare produse de un capital variabil de 500 l.st. nu sînt calculate în raport cu cele 500 l.st. capital variabil avansat în cursul producerii acestei plusvalori, ci în raport cu un capital de 5 000 l.st., din care 9/10, 4500 l.st., nu au nimic de-a face cu producerea acestei plusvalori de 500 l.st., ba, dimpotrivă, urmează să intre în funcţiune abia treptat în cursul următoarelor 45 de săptămîni; pun urmare, ele nici nu există pentru producţia din primele 5 săptămîni, singura despre care este vorba aici. Aşadar, în acest caz, diferenţa dintre ratele plusvalorii la capitalurile A şi B nu constituie nici o problemă.
Să comparăm acum ratele anuale ale plusvalorii pentru capitalurile B şi A. Pentru capitalul B avem 5 000 p/5 000 v = 100%; pentru capitalul A 5 000 p/500 v = 1 000%. Dar raportul dintre ratele plusvalorii este acelasi ca şi înainte. Acolo aveam rata plusvalorii capitalului B / rata plusvalorii capitalului A = 10%/100% şi acum avem: rata anuală a plusvalorii capitalului B / rata anuală a plusvalorii capitalului A = 100%/1 000% dar 10%/100% este = 100%/1 000%, deci acelaşi raport ca mai sus.
Totuşi problema s-a inversat acum. Rata anuală a capitalului B: 5 000 p/5 000 v = 100%, nu constituie absolut nici o abatere, nici măcar aparenţa unei abateri de la legile cunoscute nouă ale producţiei de plusvaloare şi ale ratei plusvalorii corespunzătoare acestor legi. În cursul anului au fost avansate şi consumate în mod productiv 5 000 v; ele au produs 5 000 p. Rata plusvalorii se exprima deci prin fracția de mai sus 5 000 p/5 000 v = 100%. Rata anuală coincide cu rata reală a plusvalorii. Prin urmare, de data aceasta nu capitalul B, ci capitalul A prezintă anomalia care trebuie explicată.
Aici avem rata plusvalorii 5 000 p/500 v = 1 000%. Dar dacă în primul caz 500p, produsul a 5 săptămîni, au fost calculate în raport cu un capital avansat de 5 000 l.st., din care 9/10 nu au fost folosite în producerea acestei plusvalori, în cazul de fată 5 000p, se calculează în raport cu 500v, adică numai cu 1/10 din capitalul variabil folosit în mod efectiv în producerea celor 5 000p; căci cele 5 000p sînt produsul unui capital variabil de 5 000 l.st., consumat în mod productiv în decurs de 50 de săptămîni, şi nu produsul unui capital de 500 l.st., consumat în cursul unei singure perioade de 5 săptămîni. În primul caz, plusvaloarea produsă în decurs de 5 săptămîni a fost calculată în raport cu un capital avansat pentru 50 de săptămîni, adică un capital de 10 ori mai mare decît cel consumat în cursul celor 5 săptămîni. Acum plusvaloarea produsă în decurs de 50 de săptămîni este calculată în raport cu un capital avansat pentru 5 săptămîni, deci cu un capital de 10 ori mai mic decît cel consumat în decursul celor 50 de săptămîni.
Capitalul A de 500 l.st. nu este avansat niciodată pentru o perioadă mai lungă de 5 săptămîni. La sfîrşitul acestei perioade el se reîntoarce şi, efectuînd 10 rotaţii în decurs de un an, poate repeta acelaşi proces de 10 ori. De aici rezultă două concluzii:
În primul rînd, capitalul avansat A este numai de 5 ori mai mare decît partea de capital folosită în permanentă în procesul de producţie în cursul unei săptămîni. Dimpotrivă, capitalul B, care nu se roteşte decît o dată în decurs de 50 de săptămîni şi trebuie deci avansat pentru 50 de săptămîni, este de 50 de ori mai mare decît acea parte a lui care poate fi folosită în permanenţă în cursul unei săptămîni. De aceea rotaţia modifică raportul dintre capitalul avansat pentru procesul anual de producţie şi cel care poate fi folosit în permanenţă pentru o anumită perioadă de producţie, de pildă o săptămînă. Acesta este primul caz în care plusvaloarea produsă în 5 săptămîni nu este calculată în raport cu capitalul folosit în decursul acestor 5 săptămîni, ci în raport cu capitalul de 10 ori mai mare, folosit în decurs de 50 de săptămîni.
În al doilea rînd, perioada de rotație de 5 săptămîni a capitalului A nu reprezintă decît 1/10 a anului; anul cuprinde deci 10 asemenea perioade de rotaţie, în care capitalul A de 500 l.st. este în permanenţă folosit din nou. Capitalul folosit este egal aici cu capitalul avansat pentru 5 săptămîni, înmulţit cu numărul perioadelor de rotaţie efectuate în cursul anului. Capitalul folosit în cursul anului este = 500 × 10 = 5 000 l.st. Capitalul avansat în cursul anului este = 5 000/10 = 500 l.st. Într-adevăr, deşi cele 500 l.st. sînt în permanenţă folosite din nou, niciodată nu se avansează mai mult decît aceleaşi 500 l.st. la fiecare 5 săptămîni. Pe de altă parte, la capitalul B în decurs de 5 săptămîni sînt folosite şi avansate numai 500 l.st. pentru aceste 5 săptămîni. Dar întrucît perioada de rotaţie este aici = 50 de săptămîni, capitalul folosit în cursul anului este egal cu capitalul avansat nu pentru cîte 5 săptămîni, ci pentru 50 de săptămîni. Dar masa plusvalorii produse în cursul unui an, rata ei fiind dată, depinde de mărimea capitalului folosit în cursul anului, nu de mărimea celui avansat în cursul anului. Prin urmare, pentru acest capital de 5 000 l.st., care se roteşte o singură dată, această masă nu este mai mare decît pentru capitalul de 500 l.st., care se roteşte de 10 ori, şi ea este atît de mare numai pentru că capitalul care se roteşte o dată pe an este el însuşi de 10 ori mai mare decît cel care se roteşte de 10 ori pe an.
Capitalul variabil rotit în cursul anului, deci si partea produsului anual sau şi cea a cheltuielii anuale egală cu această parte, este capitalul variabil folosit efectiv, consumat în mod productiv în cursul anului. De aici rezultă că, atunci cînd capitalul variabil A, rotit în cursul anului, şi capitalul variabil B, rotit în cursul anului, sînt la fel de mari şi sînt folosite în aceleaşi condiţii de valorificare, cînd, prin urmare, rata plusvalorii este aceeași pentru ambele capitaluri, atunci şi masa plusvalorii produse în cursul anului trebuie să fie aceeaşi pentru ambele capitaluri; prin urmare, întrucît masele de capital folosite sînt aceleaşi, şi rata plusvalorii calculată pe un an, în măsura în care este exprimată prin formula masa plusvalorii produse anuale / capitalul variabil rotit anual, trebuie să fie aceeaşi. Sau, exprimat in mod general, oricare ar fi mărimea relativă a capitalurilor variabile rotite, rata plusvalorii lor produse în cursul anului este determinată de rata plusvalorii pe care capitalurile respective au dat-o în anumite perioade de muncă medii (de pildă, în medie, într-o săptămînă sau o zi).
Aceasta este singura consecinţă a legilor privitoare la producerea de plusvaloare şi la determinarea ratei plusvalorii.
Să vedem acum ce exprimă raportul capital rotit anual / capital avansat (unde, după cum am spus, avem în vedere numai capitalul variabil). Rezultatul împărţirii dă numărul de rotaţii ale capitalului avansat în cursul unui an.
Pentru capitalul A avem: 5 000 l.st. capital rotit anual / 500 l.st capital avansat; pentru capitalul B avem: 5 000 l.st. capital rotit anual / 5 000 l.st. capital avansat.
În ambele raporturi, numărătorul exprimă capitalul avansat înmulţit cu numărul de rotaţii, pentru capitalul A 500 × 10, pentru capitalul B 5 000 × 1, sau exprimă capitalul avansat înmulţit cu fracţia răsturnată a timpului de rotaţie, calculat în raport cu un an. Pentru capitalul A, timpul de rotație este 1/10 de an; fracţia răsturnată a timpului de rotaţie este 10/1 de an, deci 500 × 10/1 = 5 000; pentru capitalul B 5 000 × 1/1 = 5 000. Numitorul exprimă capitalul rotit, înmulţit cu fracţia răsturnată a numărului de rotaţii; pentru capitalul A 5 000 × 1/10; pentru capitalul B 5 000 × 1/1.
Masele respective de muncă (suma muncii plătite şi a celei neplătite) puse în mişcare de cele două capitaluri variabile rotite în cursul anului sînt aici egale, deoarece înseşi capitalurile rotite sînt egale, iar ratele valorificării lor sînt de asemenea egale.
Raportul dintre capitalul variabil rotit în cursul anului si capitalul variabil avansat indică: 1) Raportul în care se află capitalul ce urmează a fi avansat faţă de capitalul variabil folosit într-o anumită perioadă de muncă. Dacă numărul de rotaţii este = 10, ca în cazul capitalului A, presupunînd că anul are 50 de săptămîni, atunci timpul de rotaţie este = 5 săptămîni. Pentru aceste 5 săptămîni trebuie avansat capital variabil, iar acest capital avansat pentru 5 săptămîni trebuie să fie de 5 ori mai mare decît capitalul variabil folosit într-o săptămînă; ceea ce înseamnă că numai 1/5 din capitalul avansat (aici 500 l.st.) poate fi folosit în cursul unei săptămîni. Dimpotrivă, la capitalul B, unde numărul rotațiilor este = 1/1, timpul de rotaţie este = 1 an = 50 de săptămîni. Raportul dintre capitalul avansat şi cel folosit săptămînal este deci de 50 : 1. Dacă acest raport ar fi acelaşi pentru capitalistul B ca şi pentru capitalistul A, B ar trebui să investească săptămînal 1 000 l.st. în loc de 100. — 2) De aici rezultă că capitalistul B trebuie să folosească un capital de 10 ori mai mare (5 000 l.st.) decît capitalistul A pentru a pune în mişcare aceeaşi masă de capital variabil, prin urmare, rata plusvalorii fiind dată, aceeaşi masă de muncă (plătită şi neplătită), şi pentru a produce astfel în cursul unui an aceeaşi masă de plusvaloare ca şi capitalistul A. Rata reală a plusvalorii nu exprimă altceva decît raportul dintre capitalul variabil folosit într-o anumită perioadă de timp şi plusvaloarea produsă în aceeaşi perioadă de timp, sau, cu alte cuvinte, masa de muncă neplătită pusă în mişcare de capitalul variabil folosit în cursul acestei perioade de timp. Ea nu are absolut nimic de-a face cu acea parte de capital variabil care, deşi avansată, nu este folosită în perioada respectivă şi deci nu are, de asemenea, nimic de-a face cu raportul dintre partea de capital avansată în cursul unei anumite perioade de timp şi cea folosită în cursul aceleiaşi perioade de timp, raport care, dată fiind durata diferită a perioadei de rotaţie, variază şi este diferit pentru capitaluri diferite.
Din cele expuse mai sus rezultă mai curînd că rata anuală a plusvalorii nu coincide decît într-un singur caz cu rata reală a plusvalorii, care exprimă gradul de exploatare a muncii, şi anume atunci cînd capitalul avansat se roteşte o singură dată pe an; de aceea capitalul avansat este egal cu capitalul rotit în cursul anului, de aceea raportul dintre masa plusvalorii produse în cursul anului si capitalul folosit în cursul anului în scopul producerii ei corespunde şi este identic cu raportul dintre masa plusvalorii produse în cursul anului şi capitalul avansat în acest timp.
A) Rata anuală a plusvalorii este egală cu
| masa plusvalorii produse în cursul anului |
| capitalul variabil avansat |
Dar masa plusvalorii produse în cursul anului este egală cu rata reală a plusvalorii înmulţită cu capitalul variabil folosit pentru producerea ei. Capitalul folosit pentru producerea masei anuale a plusvalorii este egal cu capitalul avansat, înmulţit cu numărul rotaţiilor lui, pe care îl însemnăm cu n. Formula A se transformă deci în:
B) Rata anuală a plusvalorii este egală cu
| rata reală a plusvalorii × capitalul variabil avansat × n |
| capitalul variabil avansat |
De pildă, pentru capitalul B = 100 × 5 000 × 1 / 5 000, sau 100%. Numai atunci cînd n = 1, adică atunci cînd capitalul variabil avansat se roteşte o singură dată pe an şi, prin urmare, este egal cu capitalul folosit sau rotit în cursul anului, rata anuală a plusvalorii este egală cu rata reală a plusvalorii.
Dacă însemnăm rata anuală a plusvalorii cu P', rata reală a plusvalorii cu p', capitalul variabil avansat cu v, iar numărul rotaţiilor cu n, vom obţine: P' = p'vn/v = p'n; deci P' = p'n, şi P' = p' numai atunci cînd n = 1, deci P' = p' × 1 = p'.
Urmează, aşadar, că rata anuală a plusvalorii este totdeauna = p'n, adică este egală cu rata reală a plusvalorii produse într-o perioadă de rotaţie de către capitalul variabil consumat în cursul acestei perioade, înmulţită cu numărul rotaţiilor acestui capital variabil în cursul anului sau (ceea ce este acelaşi lucru) cu fracţia răsturnată a timpului lui de rotaţie raportat la an ca unitate. (Atunci cînd capitalul variabil se roteşte de 10 ori pe an, timpul său de rotaţie = 1/10 de an; fracţia răsturnată a timpului său de rotaţie este deci = 10/1 = 10.)
Mai urmează apoi: P' = p' dacă n = 1. P' este mai mare decît p' dacă n este mai mare decît 1, adică dacă capitalul avansat se roteşte mai mult decît o dată pe an sau dacă capitalul rotit este mai mare decît cel avansat.
În sfîrşit, P' este mai mic decît p' atunci cînd n este mai mic decît 1, adică atunci cînd capitalul rotit în cursul anului nu reprezintă decît o parte a capitalului avansat, cînd perioada de rotaţie durează deci mai mult de un an.
Să ne oprim un moment asupra acestui din urmă caz.
Menţinem toate elementele aşa cum le-am presupus în exemplul nostru anterior; numai perioada de rotaţie o presupunem prelungită la 55 de săptămîni. Procesul de muncă necesită săptămînal 100 l.st. capital variabil, deci 5 500 l.st. pentru întreaga perioadă de rotaţie, şi produce 100 p săptămînal; prin urmare, p' este, ca şi pînă acum, 100%. Numărul de rotaţii n este aici = 50/55 = 10/11, deoarece timpul de rotaţie de 1 + 1/10 ani (presupunînd că anul are 50 de săptămîni) este = 11/10 ani.
P' = (100% × 5 500 × 10/11) / 5 500 = 100 × 10/11 = 1 000/11 = 9010/11 %, deci mai puţin de 100%. Într-adevăr, dacă rata anuală a plusvalorii ar fi de 100%, 5 500 ar trebui să producă într-un an 5 500 p, cînd de fapt în acest scop e nevoie de 11/10 ani. Într-un an, cei 5 500 v nu produc decît 5 000 p; prin urmare, rata anuală a plusvalorii este = 5 000 p/5 000 v = 10/11 = 9010/11%.
De aceea rata anuală a plusvalorii, sau comparaţia dintre plusvaloarea produsă în cursul unui an şi capitalul variabil avansat în general (spre deosebire de capitalul variabil rotit în cursul anului), nu este o simplă comparaţie subiectivă, ci însăşi mişcarea reală a capitalului este aceea care provoacă această contrapunere. La posesorul capitalului A s-a reîntors la sfîrşitul anului capitalul variabil avansat de el = 500 l.st. şi, în plus, 5 000 l.st. plusvaloare. Mărimea capitalului avansat de el nu este exprimată de masa capitalului pe care a folosit-o în cursul anului, ci de aceea care se reîntoarce la el periodic. Dacă la sfîrşitul anului capitalul există, în parte, sub formă de stoc de producţie, în parte sub formă de capital-marfă sau de capital bănesc şi în ce proporţie anume se împarte el în aceste părţi diferite nu are nici o importanţă pentru problema de faţă. La posesorul capitalului B s-au reîntors 5 000 l.st., reprezentînd capitalul avansat de el, şi, în plus, 5 000 l.st. plusvaloare. Pentru posesorul capitalului C (cel de 5 500 l.st., analizat la urmă) au fost produse în cursul anului 5 000 l.st. plusvaloare (capitalul avansat fiind de 5 000 l.st. şi rata plusvalorii de 100%), dar capitalul avansat de el şi plusvaloarea produsă nu s-au reîntors încă.
P' = p' n arată că rata plusvalorii, valabilă pentru capitalul variabil folosit în cursul unei perioade de rotație, adică
| masa plusvalorii produsă în cursul unei perioade de rotaţie | |
| , | |
| capitalul variabil folosit în cursul unei perioade de rotație |
trebuie înmulțită cu numărul perioadelor de rotație sau cu numărul perioadelor de reproducție ale capitalului variabil avansat, adică cu numărul perioadelor în care acesta își reia circuitul.
S-a văzut încă în cartea I a „Capitalului“, cap. IV („Transformarea banilor în capital“) și apoi în cap. XXI („Reproducția simplă“), că în general valoarea-capital este avansată, nu cheltuită, întrucît, după ce a parcurs diferitele faze ale circuitului ei, această valoare se reîntoarce la punctul ei de plecare și încă sporită cu o plusvaloare. Acest fapt o caracterizează ca o valoare avansată. Timpul care se scurge din momentul pornirii pînă în momentul reîntoarcerii acestei valori este tocmai timpul pentru care ea a fost avansată. Întregul circuit pe care-l parcurge valoarea-capital, măsurat prin timpul scurs de la avansarea acestei valori pînă la reîntoarcerea ei, constituie rotația ei, iar durata acestei rotații reprezintă o perioadă de rotație. Cînd această perioadă s-a încheiat, cînd circuitul s-a sfîrșit, aceeași valoare-capital poate să înceapă din nou același circuit, poate deci să se valorifice din nou, să producă plusvaloare. Dacă capitalul variabil se rotește de 10 ori pe an, ca în cazul capitalului A, cu același capital avansat se produce în cursul anului de 10 ori masa de plusvaloare care corespunde unei perioade de rotație.
Trebuie să lămurim esența avansului din punctul de vedere al societății capitaliste.
Capitalul A, care se rotește de l0 ori în cursul anului, este avansat în cursul anului de 10 ori. Pentru fiecare perioadă de rotație, el e avansat din nou. Dar în cursul anului capitalistul A nu avansează niciodată mai mult decît aceeași valoare-capital de 500 l.st. și nu dispune, de fapt, niciodată pentru procesul de producție analizat de noi de un capital mai mare decît 500 l.st. De îndată ce aceste 500 l.st. au încheiat un circuit, capitalistul A le face să înceapă din nou același circuit; tot așa capitalul își păstrează prin natura sa caracterul de capital tocmai prin faptul că funcționează în permanență, în calitate de capital, în procese de producție repetate. De asemenea el nu este avansat niciodată pentru mai mult de 5 săptămîni. Dacă rotația durează mai mult, capitalul devine insuficient. Dacă timpul de rotație se reduce, o parte din capital devine excedentară. Nu 10 capitaluri de cîte 500 l.st. sînt avansate aici, ci un capital de 500 l.st. este avansat de 10 ori în perioade de timp succesive. De aceea rata anuală a plusvalorii nu este calculată la un capital de 500 l.st. avansat de 10 ori, adică la o sumă de 5 000 l.st., ci la un capital de 500 l.st. avansat o singură dată, așa cum un taler care circulă de 10 ori nu reprezintă niciodată mai mult decît un singur taler aflat în circulație, deși îndeplinește funcția a 10 taleri. În mîinile în care se af1ă la fiecare tranzacție, el păstrează aceeași valoare de 1 taler.
Tot astfel, capitalul A, la fiecare întoarcere a sa, ca și la întoarcerea de la sfîrșitul anului, dovedește că posesorul său operează întotdeauna numai cu una și aceeași valoare-capital de 500 l.st. De aceea în mîinile acestuia nu se întorc de fiecare dată decît 500 l.st. Capitalul avansat de el nu e deci niciodată mai mare de 500 l.st. Capitalul avansat de 500 l.st. formează, așadar, numitorul fracției care exprimă rata anuală a plusvalorii. Acest lucru l-am exprimat mai sus prin formula P' = p'vn/v = p' n. Întrucît rata reală a plusvalorii p' = p/v, adică este egală cu masa plusvalorii împărțită la capitalul variabil ca1e a produs-o, putem înlocui în p' n valoarea lui p' cu E și obținem cealaltă formulă: P' = pn/v.
Dar, prin rotația sa repetată de 10 ori și deci prin reînnoirea repetată de 10 ori a avansării sale, capitalul de 500 l.st. îndeplinește funcția unui capital de 10 ori mai mare, a unui capital de 5 000 l.st., așa cum 500 de monede de cîte un taler care se rotesc de 10 ori în cursul unui an îndeplinesc funcția a 5 000 de monede care nu se rotesc decît o dată.
„Oricare ar fi forma socială a procesului de producţie, el trebuie să fie continuu, adică să parcurgă din nou, în mod periodic, aceleași faze... Privit în conexiunea sa continuă și în fluxul neîntrerupt al reînnoirii sale, orice proces de producție social este deci, în același timp, un proces de reproducție... Ca increment periodic al valorii-capital, sau ca rod periodic al capitalului în funcțiune, plusvaloarea îmbracă forma unui venit provenit din capital“ („Capitalul“, cartea I, cap. XXI, p. 588, 589 66).
Avem 10 perioade de rotație a capitalului A de cîte 5 săptămîni fiecare; în prima perioadă de rotație sînt avansate 500 l.st. capital variabil, ceea ce înseamnă că în fiecare săptămînă 100 l.st. sînt transformate în forță de muncă, astfel că la sfîrșitul primei perioade de rotație pentru forță de muncă vor fi cheltuite 500 l.st. Aceste 500 l.st., care inițial constituiau o parte din capitalul total avansat, au încetat a mai fi capital. Ele au fost cheltuite pentru plata salariilor. Muncitorii, la rîndul lor, le cheltuiesc cumpărîndu-și mijloace de subzistență, ei consumă deci mijloace de subzistență în valoare de 500 l.st. O masă de mărfuri de această valoare este, prin urmare, distrusă (ceea ce muncitorul economisește, de pildă, sub formă de bani etc. de asemenea nu e capital). În ceea ce-l privește pe muncitor, această masă de mărfuri este consumată în mod neproductiv, cu excepția faptului că ea menține capacitatea de funcționare a forței lui de muncă, deci un instrument indispensabil al capitalistului. În al doilea rînd însă, pentru capitalist aceste 500 l.st. sînt transformate în forță de muncă de aceeași valoare (respectiv preț). Capitalistul consumă în mod productiv forța de muncă în procesul de muncă. La sfîrșitul celei de a 5-a săptămîni există o valoare nou creată de 1 000 l.st. Jumătate din această sumă, 500 l.st., reprezintă valoarea reprodusă a capitalului variabil cheltuit cu plătirea forței de muncă. Cealaltă jumătate, 500 l.st., este plusvaloare nou produsă. Dar forța de muncă de 5 săptămîni în care s-a transformat prin schimb o parte de capital, devenind astfel capital variabil, a fost de asemenea cheltuită, consumată, chiar dacă în mod productiv. Munca care a acționat ieri nu mai este aceeași care acționează astăzi. Valoarea ei, plus plusvaloarea creată de ea, există acum ca valoare a unui lucru distinct de forța de muncă însăși, ca valoare a produsului. În urma faptului însă că produsul e transformat în bani, partea din valoarea acestuia, egală cu valoarea capitalului variabil avansat, poate fi transformată din nou în forță de muncă și de aceea poate funcționa din nou în calitate de capital variabil. Faptul că aceiași muncitori, adică aceiași purtători ai forței de muncă, sînt angajați contra valorii-capital nu numai reproduse, dar și retransformate în forma-bani, nu are nici o importanță. Este posibil ca în a doua perioadă de rotație capitalistul să folosească muncitori noi în locul celor vechi.
Prin urmare, în cele 10 perioade de rotație de cîte 5 săptămîni se cheltuiește de fapt în mod succesiv pe salarii un capital de 5 000 l.st. și nu unul de 500 l.st., salarii care, la rîndul lor, sînt cheltuite de muncitori pe mijloace de subzistență. Capitalul de 5 000 l.st. astfel avansat este consumat. El nu mai există. Pe de altă parte, o forță de muncă în valoare de 5 000 l.st., nu de 500 l.st., este înglobată în mod succesiv în procesul de producție și reproduce nu numai propria ei valoare = 5 000 l.st., dar produce și un excedent, o plusvaloare de 5 000 l.st. Capitalul variabil de 500 l.st. avansat în a doua perioadă de rotație nu este identic cu capitalul de 500 l.st. avansat în prima perioadă de rotație. Acesta din urmă este consumat, cheltuit pe salarii. Dar el este înlocuit printr-un nou capital variabil de 500 l.st., care a fost produs în prima perioadă de rotație sub formă de marfă și retransformat în forma bani. Prin urmare, acest nou capital bănesc de 500 l.st. este forma bani a masei de mărfuri nou produse în prima perioadă de rotație. Împrejurarea că în mîinile capitalistului se află din nou aceeași sumă de bani de 500 l.st., adică, abstracție făcînd de plusvaloare, el deține aceeași cantitate de capital bănesc cît a avansat inițial, ascunde faptul că el operează cu un capital nou produs. (În ceea ce privește celelalte componente ale valorii capitalului-marfă care înlocuiesc elementele capitalului constant, valoarea lor nu este nou produsă; este modificată numai forma sub care există această valoare.) — Să luăm a treia perioadă de rotație. Aici este evident că capitalul de 500 l.st. avansat pentru a treia oară nu este un capital vechi, ci unul nou produs, căci el reprezintă forma-bani a masei de mărfuri produse în a doua și nu în prima perioadă de rotație, adică a acelei părți a acestei mase de mărfuri, a cărei valoare este egală cu valoarea capitalului variabil avansat. Masa de mărfuri produsă în prima perioadă de rotație a fost vîndută. Partea din valoarea ei, care este egală cu partea variabilă a valorii capitalului avansat, a fost schimbată pe forță de muncă nouă pentru cea de-a doua perioadă de rotație și a produs o nouă masă de mărfuri care, la rîndul ei, a fost vîndută și din care o parte din valoare formează capitalul de 500 l.st., avansat în a treia perioadă de rotație.
Și așa se întîmplă în timpul celor 10 perioade de rotație. În decursul lor, o dată la 5 săptămîni, mase de mărfuri nou produse (a căror valoare, în măsura în care înlocuiește capital variabil, este și ea nou produsă și nu numai reapărută, cum se întîmplă cu partea circulantă constantă a capitalului) sînt aruncate pe piață pentru a îngloba în permanență procesului de producție forță de muncă nouă.
Ceea ce se realizează deci prin cele 10 rotații ale capitalului variabil avansat de 500 l.st. nu este faptul că acest capital de 500 l.st. poate fi consumat în mod productiv de 10 ori sau că un capital variabil suficient pentru 5 săptămîni poate fi folosit timp de 50 de săptămîni. Dimpotrivă, în cele 50 de săptămîni se folosește un capital variabil de 10 × 500 l.st., iar capitalul de 500 l.st. nu ajunge de fiecare dată decît pentru 5 săptămîni, iar la sfîrșitul acestor 5 săptămîni trebuie înlocuit cu un capital de 500 l.st. nou produs. Lucrul acesta se petrece atît cu capitalul A, cît și cu capitalul B. Aici însă începe deosebirea.
La sfîrșitul primei perioade de 5 săptămîni, atît capitalistul B, cît și capitalistul A au avansat și au cheltuit un capital variabil de 500 l.st. Atît B, cît și A au transformat valoarea acestui capital în forță de muncă și au înlocuit-o cu o parte din valoarea produsului nou creată de această forță de muncă, cu o parte care este egală cu valoarea capitalului variabil de 500 l.st. avansat. Atît pentru capitalistul B, cît și pentru capitalistul A, forța de muncă nu numai că a înlocuit valoarea capitalului variabil cheltuit, de 500 l.st., cu o valoare nouă reprezentînd aceeași sumă, dar a adăugat și o plusvaloare care, potrivit ipotezei noastre, este de aceeași mărime.
Dar la capitalistul B valoarea nou creată, care înlocuiește capitalul variabil avansat și adaugă valorii lui o plusvaloare, nu se află sub forma în care poate funcționa din nou în calitate de capital productiv, respectiv de capital variabil. Pentru capitalistul A ea se află tocmai sub această formă. Și pînă la sfîrșitul anului capitalistul B nu dispune de capitalul variabil cheltuit în primele 5 săptămîni, și apoi în mod succesiv o dată la fiecare 5 săptămîni, sub forma în care acesta să poată funcționa din nou în calitate de capital productiv, respectiv de capital variabil, deși acest capital a fost înlocuit cu o valoare nou produsă plus plus-valoarea. Deși valoarea lui este înlocuită printr-o valoare nouă, adică este reînnoită, forma-valoare a lui (aici forma absolută a valorii, forma-bani a ei) nu este reînnoită.
Așadar, pentru a doua perioadă de 5 săptămîni (și așa în mod succesiv pentru fiecare 5 săptămîni din cursul anului) trebuie să existe o rezervă de alte 500 l.st., ca și pentru prima perioadă. Prin urmare, abstracție făcînd de relațiile de credit, la începutul anului trebuie să existe o rezervă de 5 000 l.st. sub formă de capital bănesc latent avansat, cu toate că vor fi efectiv cheltuite și transformate în forță de muncă abia treptat în cursul anului.
Întrucît la capitalistul A, dimpotrivă, circuitul, rotația capitalului avansat s-a încheiat, valoarea care o înlocuiește pe cea cheltuită se află chiar după trecerea primelor 5 săptămîni sub forma în care poate pune în mișcare o nouă forță de muncă pentru următoarele 5 săptămîni, și anume sub forma sa inițială de bani.
Atît în cazul capitalistului A, cît și în cazul capitalistului B, în a doua perioadă de 5 săptămîni se consumă o forță de muncă nouă și pentru plătirea acesteia se cheltuiește un capital nou de 500 l.st. Mijloacele de subzistență ale muncitorilor plătite cu primele 500 l.st. au fost consumate, în orice caz valoarea lor a dispărut din mîinile capitalistului. Cu a doua sumă de 500 l.st. este cumpărată o nouă forță de muncă, noi mijloace de subzistență sînt retrase de pe piață. Pe scurt, se cheltuiește un capital nou de 500 l.st., nu cel vechi. Dar în cazul capitalistului A acest capital nou de 500 l.st. reprezintă forma-bani a valorii nou produse, care înlocuiește cele 500 l.st. cheltuite mai înainte. În cazul capitalistului B, această valoare de înlocuire se află sub o formă în care nu poate funcționa în calitate de capital variabil. Ea există, dar nu sub formă de capital variabil. De aceea, pentru continuarea procesului de producție trebuie ca în următoarele 5 săptămîni să existe și să fie avansat un capital suplimentar de 500 l.st. sub forma-bani indispensabilă aici. Astfel, atît capitalistul A, cît și capitalistul B cheltuiesc în decurs de 50 de săptămîni aceeași cantitate de capital variabil, ei plătesc și consumă aceeași cantitate de forță de muncă. Dar capitalistul B trebuie s-o plătească avansînd un capital care să fie egal cu valoarea ei totală = 5 000 l.st., în timp ce capitalistul A o plătește în mod succesiv cu valoarea mereu reînnoită sub formă de bani produsă la fiecare 5 săptămîni și care înlocuiește un capital de 500 l.st. avansat la fiecare 5 săptămîni. Prin urmare, capitalistul A nu avansează niciodată un capital bănesc mai mare decît e necesar pentru 5 săptămîni, adică nu avansează niciodată un capital mai mare decît cel de 500 l.st. avansat pentru primele 5 săptămîni. Aceste 500 l.st. sînt suficiente pentru anul întreg. Este deci clar că, la același grad de exploatare a muncii, la aceeași rată reală a plusvalorii, ratele anuale ale plusvalorii capitaliștilor A și B trebuie să fie invers proporționale cu mărimile acelor capitaluri bănești variabile care trebuie avansate pentru a pune în mișcare în cursul anului aceeași masă de forță de muncă. La capitalistul A: 5 000 p/500 v = 1 000% şi la capitalistul B: = 5 000 p/5 000 v = 100%. Dar 500v : 5 000v = 1 : 10 = 100% : 1000%.
Deosebirea rezultă din diferența în durata perioadelor de rotație, adică a perioadelor în care valoarea de înlocuire a capitalului variabil folosit într-un anumit interval de timp poate funcționa din nou în calitate de capital, deci de capital nou. La capitalistul B, ca și la capitalistul A, se produce aceeași înlocuire a valorii capitalului variabil folosit în cursul acelorași perioade. Dar deși la capitalistul B, o dată la 5 săptămîni, se înlocuiește o valoare de 500 l.st. și în plus se adaugă 500 l.st. plusvaloare, această valoare care înlocuiește capitalul variabil nu constituie încă un capital nou, pentru că nu se află sub formă de bani. La capitalistul A, vechea valoare-capital nu este numai înlocuită printr-una nouă, dar este și restabilită sub forma-bani a ei; ea este deci înlocuită sub forma unui nou capital, capabil să funcționeze.
Transformarea mai timpurie sau mai tîrzie a valorii de înlocuire în bani, deci în forma în care este avansat capitalul variabil, este, evident, o împrejurare cu totul lipsită de importanță pentru însăși producerea plusvalorii. Aceasta depinde de mărimea capitalului variabil folosit și de gradul de exploatare a muncii. Dar împrejurarea menționată mai sus modifică mărimea capitalului bănesc care trebuie avansat pentru a pune în mișcare în cursul anului o anumită cantitate de forță de muncă și, prin urmare, determină rata anuală a plusvalorii.
Să privim puțin rotația capitalului variabil din punct de vedere social. Să presupunem că un muncitor costă 1 l.st. pe săptămînă și că ziua de muncă este de 10 ore. La capitalistul A, ca și la capitalistul B, lucrează în cursul anului 100 de muncitori (100 l.st. pe săptămînă pentru 100 de muncitori înseamnă pentru 5 săptămîni 500 l.st. și pentru 50 de săptămîni 5 000 l.st.), și anume fiecare lucrează 6 zile pe săptămînă, adică 60 de ore de muncă. Prin urmare, 100 de muncitori prestează pe săptămînă 6 000 de ore de muncă, iar în 50 de săptămîni 300 000 de ore de muncă. Această forță de muncă, fiind acaparată atît de capitalistul A, cît și de capitalistul B, nu poate fi, prin urmare, cheltuită de societate pentru altceva. Din punct de vedere social, lucrurile stau deci, pînă aici, la A la fel ca la B. Mai departe, atît la A, cît și la B fiecare 100 de muncitori primesc pe an un salariu de 5 000 l.st. (deci cei 200 de muncitori primesc împreună 10 000 l.st.) și pentru această sumă iau de la societate mijloace de subzistență. Și în această privință, din punct de vedere social, lucrurile se prezintă din nou la fel la muncitorii capitalistului A ca și la muncitorii capitalistului B. Întrucît în ambele cazuri muncitorii sînt plătiți săptămînal, ei iau de la societate tot săptămînal mijloace de subzistență în schimbul cărora aruncă în circulație săptămînal, de asemenea în ambele cazuri, echivalentul în bani. Aici însă începe deosebirea.
În primul rînd. Banii pe care muncitorul capitalistului A îi aruncă în circulație nu sînt numai forma-bani a valorii forței sale de muncă, așa cum este cazul cu muncitorul capitalistului B (ei sînt de fapt mijloc de plată pentru muncă deja prestată); acești bani sînt, chiar de la a doua perioadă de rotație după deschiderea întreprinderii, forma bănească a valorii nou create de el însuși ( = prețul forței de muncă plus plusvaloarea), produse în prima perioadă de rotație; cu această valoare este plătită munca sa în cursul celei de-a doua perioade de rotație. La capitalistul B, lucrurile stau altfel. Cu toate că în ceea ce-l privește pe muncitor banii sînt și aici un mijloc de plată pentru munca deja prestată de el, această muncă prestată nu este însă plătită cu valoarea nou creată de el, transformată în bani (nu cu forma bănească a valorii produse de însăși această muncă). Acest lucru se poate produce abia începînd cu al doilea an, cînd muncitorul lui B va fi plătit cu valoarea nou creată de el în anul trecut, transformată în bani.
Cu cît perioada de rotație a capitalului e mai scurtă, cu cît deci intervalele la care are loc reproducția acestuia în cursul anului sînt mai scurte, cu atît mai repede partea variabilă a capitalului, avansată inițial de capitalist sub formă bănească, se transformă în forma bănească a valorii nou create (care mai cuprinde și plusvaloare) de muncitor pentru înlocuirea acestui capital variabil; prin urmare, cu atît mai scurt este timpul pentru care capitalistul trebuie să avanseze bani din fondul său propriu, cu atît mai mic este, în comparație cu proporțiile date ale producției, capitalul pe care el îl avansează în general și cu atît mai mare este, comparativ, masa de plusvaloare pe care el, la o rată a plusvalorii dată, o stoarce de la muncitori în cursul anului, deoarece, cu cît perioada de rotație a capitalului e mai scurtă, cu atît mai des capitalistul îl poate cumpăra din nou pe muncitor pe seama formei bănești a valorii nou create de muncitorul însuși, cu atît mai des poate el pune din nou în mișcare munca acestuia.
Scara producției fiind dată, mărimea absolută a capitalului bănesc variabil avansat (ca și a capitalului circulant în general) scade, iar rata anuală a plusvalorii crește proporțional cu reducerea perioadei de rotație. Mărimea capitalului avansat fiind dată, proporțiile producției cresc, și de aceea, rata plusvalorii fiind dată, și masa absolută a plusvalorii produse într-o perioadă de rotație crește concomitent cu creșterea ratei anuale a plusvalorii, creștere provocată de reducerea perioadelor de reproducție. În general, din analiza de pînă acum a rezultat că, corespunzător duratei diferite a perioadelor de rotație, trebuie să se avanseze un capital bănesc de mărimi foarte diferite pentru ca, la un grad egal de exploatare a muncii, să se pună în mișcare aceeași masă de capital circulant productiv și aceeași masă de muncă.
În al doilea rînd — și acest fapt e legat de prima deosebire — muncitorul capitalistului B, ca și cel al capitalistului A, plătește cu capitalul variabil, care se transformă în mîinile lui în mijloc de circulație, mijloacele de subzistenţă pe care le cumpără. De pildă, el nu numai că retrage grîu de pe piață, dar îl și înlocuiește printr-un echivalent în bani. Cum însă banii cu care muncitorul capitalistului B își plătește mijloacele de subzistență pe care le retrage de pe piață nu reprezintă forma bănească a valorii nou create aruncate de el pe piață în cursul anului, cum e cazul cu muncitorul capitalistului A, el pune, ce-i drept, la dispoziția vînzătorului mijloacelor de subzistență bani, dar nu-i pune la dispoziție marfă — fie mijloace de producție, fie mijloace de subzistență — pe care acesta s-o poată cumpăra cu banii încasați, cum se întîmplă, de pildă, cu muncitorul capitalistului A. De pe piață sînt deci retrase: forță de muncă, mijloace de subzistență pentru această forță de muncă, capital fix sub forma mijloacelor de muncă folosite de capitalistul B și materiale de producție; pentru înlocuirea tuturor acestora se aruncă pe piață un echivalent în bani; dar în cursul anului pe piață nu e aruncat nici un produs care să înlocuiască elementele materiale ale capitalului productiv retrase de pe piață. Dacă presupunem că societatea este comunistă și nu capitalistă, atunci în primul rînd dispare cu totul capitalul bănesc, deci și întreaga deghizare a tranzacțiilor care apare datorită lui. Problema se reduce pur și simplu la faptul că societatea trebuie să calculeze în prealabil ce cantitate de muncă, de mijloace de producție și de mijloace de subzistență va putea folosi fără a prejudicia acele ramuri de producție care, ca, de pildă, construcțiile de căi ferate, nu livrează un timp mai îndelungat, un an sau mai mult, nici mijloace de producție, nici mijloace de subzistență și nu au nici vreun alt efect util în acest timp, dar retrag din producția totală anuală și muncă, și mijloace de producție, și mijloace de subzistență. Dimpotrivă, în societatea capitalistă, în care rațiunea socială se manifestă întotdeauna abia post festum, pot și trebuie să intervină mereu perturbări mari. Pe de o parte, se produce o presiune asupra pieței financiare, în timp ce, dimpotrivă, condițiile favorabile ale acesteia fac, la rîndul lor, ca asemenea întreprinderi să apară în masă, prin urmare creează tocmai condițiile care provoacă mai tîrziu presiune asupra pieței financiare. Pe piața financiară se simte o presiune, deoarece aici e nevoie în permanență de o avansare de capital bănesc pe scară largă și pentru perioade de timp îndelungate. Facem cu totul abstracție de faptul că unii industriași și comercianți plasează în afaceri speculative cu căi ferate etc. capitalul bănesc necesar pentru exploatarea propriei lor întreprinderi și-l înlocuiesc prin împrumuturi contractate pe piața financiară. — Pe de altă parte, crește cererea de capital productiv disponibil al societății. Întrucît de pe piață sînt retrase necontenit elemente ale capitalului productiv, aruncîndu-se în locul lor pe piață numai un echivalent în bani, crește cererea solvabilă care nu conține în sine însăși nici un element de ofertă. De aici o creștere a prețurilor atît la mijloacele de subzistență, cît și la materialele de producție. La aceasta se mai adaugă faptul că în asemenea timpuri de obicei ia amploare agiotajul și au loc mari transferări de capital. O bandă de speculanți, antreprenori, ingineri, avocați etc. se îmbogățește. Ei provoacă pe piață o cerere accentuată de articole de consum; paralel cresc și salariile. În ceea ce privește cererea de produse alimentare, firește că acest fapt stimulează și dezvoltarea agriculturii. Cum însă cantitatea acestor produse alimentare nu poate fi sporită dintr-o dată în cursul anului, crește importul lor, după cum crește în general importul de produse alimentare exotice (cafea, zahăr, vin etc.) și de obiecte de lux. De aici un import excesiv și speculații în această ramură a importului. Pe de altă parte, în ramurile industriale în care producția poate fi sporită repede (industria prelucrătoare propriu-zisă, industria minieră etc.), creșterea prețurilor provoacă o extindere subită, căreia îi urmează în scurt timp crahul. Același efect se observă pe piața muncii pentru a se atrage spre noile ramuri de producție mase mari din suprapopulația relativă latentă și chiar din rîndurile muncitorilor angajați. În general, asemenea întreprinderi de mari proporții, cum sînt căile ferate, absorb de pe piața muncii o anumită cantitate de forță de muncă; aceasta nu poate proveni decît din anumite ramuri, ca, de pildă, agricultura etc., în care sînt folosiți numai oameni voinici. Fenomenul acesta are loc, chiar și după ce întreprinderile noi au devenit ramuri de producție stabile și deci dispun de muncitori flotanți de care au nevoie, de pildă atunci cînd, la un moment dat, construcțiile de căi ferate se efectuează pe o scară mai mare decît cea medie. Atunci o parte a armatei de rezervă a muncitorilor, a cărei presiune ținea salariul la un nivel scăzut, este absorbită. Are loc o urcare generală a salariilor, chiar în acele sectoare ale pieței muncii în care muncitorii găseau și mai înainte de lucru cu ușurință. Această situație se prelungește pînă cînd crahul inevitabil eliberează din nou armata de rezervă a muncitorilor, iar salariile sînt din nou reduse la minimul lor sau chiar sub acest minim 32).
În măsura în care durata mai mare sau mai mică a perioadei de rotație depinde de perioada de muncă propriu-zisă, adică de perioada necesară pentru a confecționa produsul finit pentru piață, ea se întemeiază de fiecare dată pe condițiile materiale ale producției, bine determinate pentru diferitele investiții de capital. În agricultură, aceste condiții au mai mult caracterul unor condiții naturale ale producției, iar în industria prelucrătoare și în cea mai mare parte din industria extractivă se schimbă o dată cu dezvoltarea socială a procesului de producție însuși.
În măsura în care durata perioadei de muncă depinde de masa mărfurilor livrate (de cantitatea în care produsul este aruncat în mod obișnuit pe piață ca marfă), ea are caracter convențional. Dar baza materială a acestui caracter convențional însuși o constituie proporțiile producției și de aceea acest caracter nu este întîmplător decît atunci cînd este privit izolat.
În sfîrșit, în măsura în care durata perioadei de rotație depinde de durata perioadei de circulație, ea este, ce-i drept, determinată în parte de schimbările permanente ale conjuncturilor pieței, de posibilitățile de vînzare mai mari sau mai mici și de necesitatea, izvorîtă din aceste posibilități, de a arunca parțial produsul pe o piața mai apropiată sau mai îndepărtată. Abstracție făcînd de volumul cererii în general, mișcarea prețurilor joacă aici un rol de frunte, întrucît, în caz de scădere a prețurilor, vînzarea este restrînsă în mod intenționat, în timp ce producția continuă; dimpotrivă, în caz de urcare a prețurilor, producția și vînzarea merg în același pas sau produsele pot fi vîndute cu anticipație. Totuși, ca bază materială propriu-zisă trebuie considerată depărtarea reală a locului de producție de piața de desfacere.
Se vînd, de pildă, în India țesături de bumbac sau fire de bumbac englezești. Să presupunem că exportatorul îi plătește fabricantului de bumbac englez (acest lucru negustorul-exportator consimte să-l facă numai atunci cînd situația pe piața financiară este bună. Atunci cînd fabricantul însuși își înlocuiește capitalul bănesc cu ajutorul operațiilor de credit, lucrurile stau prost). Mai tîrziu exportatorul își vinde marfa, produsele de bumbac, pe piața indiană, de unde i se reîntoarce capitalul pe care l-a avansat. Pînă la această reîntoarcere, pentru fabricant lucrurile se prezintă la fel ca în cazul cînd durata perioadei de muncă necesită avansarea unui nou capital bănesc pentru a menține procesul de producție pe scara dinainte. Capitalul bănesc cu care fabricantul își plătește muncitorii și de asemenea își reînnoiește celelalte elemente ale capitalului său circulant nu este forma bănească a firelor produse de el. Acesta poate să fie cazul abia atunci cînd valoarea acestor fire s-a întors în Anglia sub formă de bani sau de produse. Acești bani sînt, ca și mai înainte, un capital bănesc adițional. Deosebirea constă numai în faptul că, în locul fabricantului, negustorul este acela care îl avansează și care-i procură, poate, la rîndul lui, prin operații de credit. Tot așa, nici înainte ca acești bani să fie aruncați pe piață sau concomitent cu acest fapt, nu a fost aruncat pe piața engleză vreun produs suplimentar care să poată fi cumpărat cu acești bani și să poată intra în consumul productiv sau individual. Dacă această situație se prelungește mai mult timp și ia proporții, atunci trebuie să aibă aceleași urmări pe care le-am văzut mai înainte în cazul prelungirii perioadei de muncă.
Este posibil ca și în India firele să fie vîndute din nou pe credit. În schimbul acestui credit se cumpără în India produse care sînt trimise în Anglia sau sînt remise cambii pentru suma respectivă. Dacă această situație se prelungește, pe piața financiară din India se manifestă o presiune ale cărei repercusiuni pot provoca o criză în Anglia. La rîndul ei, această criză, chiar dacă este însoțită de un export de metale nobile în India, provoacă în această țară o nouă criză, din pricina falimentului firmelor comerciale engleze și al filialelor lor din India, cărora băncile indiene le acordaseră credite. Astfel se produce o criză concomitentă atît pe piața cu balanța comercială activă, cît și pe piața cu balanța comercială pasivă. Fenomenul acesta poate fi și mai complicat. Anglia a trimis, de pildă, în India lingouri de argint, dar creditorii englezi ai Indiei își încasează acum acolo creanțele și în scurt timp India va trebui să trimită lingourile ei de argint înapoi în Anglia.
Este posibil ca exportul de mărfuri în India și importul de mărfuri din India să se compenseze cu aproximație, cu toate că acesta din urmă (cu excepția unor împrejurări speciale, ca scumpirea bumbacului etc.) va fi determinat și stimulat, în ceea ce privește volumul său, de către cel dintîi. Balanța comercială dintre Anglia și India poate să pară echilibrată sau să prezinte numai slabe oscilații într-o parte sau într-alta. Dar, în momentul în care în Anglia izbucnește criza, iese la iveală că în India se află stocate produse de bumbac nevîndute (care nu s-au transformat deci din capital-marfă în capital bănesc, indiciu de supraproducție în această parte) și că, pe de altă parte, în Anglia nu numai că există stocuri de produse indiene nevîndute, dar că o mare parte a stocurilor vîndute și consumate nici măcar nu sînt plătite. Ceea ce apare deci drept criză pe piața financiară exprimă de fapt anomalii în însuși procesul de producție și de reproducție.
În al treilea rînd, în ceea ce privește capitalul circulant folosit (variabil și constant), durata perioadei de rotație, în măsura în care rezultă din durata perioadei de muncă, determină următoarea deosebire: atunci cînd au loc mai multe rotații în cursul anului o parte a capitalului circulant, variabil sau constant, poate fi obținută chiar pe seama produsului acestui capital, cum este cazul în producția cărbunelui, în confecția de îmbrăcăminte etc. În caz contrar, lucrul acesta nu este posibil, sau cel puțin nu este posibil în cursul anului respectiv.
32). În manuscrisul lui Marx se află intercalată aici următoarea notă, pe care el îşi propusese s-o dezvolte ulterior: „Contradicție în modul de producție capitalist; în calitate de cumpărători de marfă, muncitorii prezintă importanță pentru piaţă, dar în calitatea lor de vînzători ai mărfii care le aparține — forța da muncă — societatea capitalistă a1e tendinţa de a-i îngrădi, impunînd un minim de preț forței de muncă. Altă contradicție: perioadele în care producția capitalistă își încordează toate forțele se dovedesc a fi, de regulă, perioade de supraproducție; aceasta pentru că posibilitățile de producție nu pot fi niciodată folosite în așa măsură încît să poată fi nu numai produsă, dar și realizată mai multă valoare; vînzarea mărfurilor, realizarea capitalului-marfă, prin urmare şi a plusvalorii, este însă limitată nu de nevoile consumptive ale societăţii în general, ci de nevoile consumptive ale unei societăți în care imensa majoritate este întotdeauna săracă și trebuie să rămînă întotdeauna săracă. Acest fapt îşi are însă locul abia în secțiunea următoare“.
65. Vezi K. Marx şi F. Engels. Opere, vol. 23, Bucureşti, Editura politică, 1966. p. 314—322. [Nota red.]
66. Vezi K. Marx şi F. Engels. Opere, vol. 23, Bucureşti, Editura politică, 1966, p. 576, 577. [Nota red.]