[COMENTARIU DE PRESĂ]
[18 noiembrie 1917]
EVENIMENTELE DIN RUSIA
În Rusia se precipită evenimente de însemnătate epocală. O singură zi înregistrează în fostul Imperiu al Ţarilor fapte care pot decide dezvoltarea în multe decenii a vieţii publice de dincolo de Prut.
În noianul de telegrame contrazicătoare pot fi ştiri care anunţă, cine ştie, fapte hotărîtoare pentru generaţiile de mîine ale jumătăţii orientale din Europa. Războiul intern rus va rezolva definitiv problema grea a transformării pe care o trăieşte întinsa împărăţie rusească de ieri, de la graniţele ei occidentale pînă la limitele ei cele mai îndepărtate din Extremul Orient. O lume întreagă deci, a cărei soartă se decide în împrejurimile apropiate, mai mult sau mai puţin, de fosta capitală a Ţarilor atotputernici. Desigur, e greu contemporanilor să discearnă de la prima vedere veştile din Rusia. Ele sînt atît de schimbăcioase, fiecare zi aduce ştiri atît de diferite care se dezmint în parte a doua zi sau care vorbesc de evenimente a căror importanţă este copleşită curînd de însemnătatea mult mai mare a unui fapt mai recent, încît singura concluzie la îndemîna fiecăruia pare a fi tot nesiguranţa şi neîncrederea în ceea ce află. Dar, oricît de explicabilă ar fi această concluzie la care ajung cei mai mulţi şi mai ales cei mulţi, ea nu are altă îndreptăţire decît necunoaşterea situaţiei şi străduinţelor ruseşti.
De fapt, ceea ce se întîmplă azi în Rusia are cauze care trebuiesc căutate nu numai în anii de război, ci mult, foarte mult în urmă.
Decenii îndelungate a continuat frămîntarea uriaşă care a dus la revoluţia din martie 1917. Generaţii după generaţii au pregătit zilele roşii ale prăbuşirii ţarismului. Jertfe fără de număr au adus doritorii de vremuri noi, care au luat parte la această pregătire gigantică, în care strălucesc, alături de momente de disperare nebună, acte de o impunătoare hotărîre şi jertfire de sine. În rîndurile răzvrătiţilor ruşi din ultimele decenii n-au fost numai Azevi şi Burţevi1), dar şi atîţia martiri ai ideii şi atîţia eroi ai străduinţei spre mai bine. Nu o dată s-a făcut în Rusia încercarea de a se purcede la transformarea dorită. De atîtea ori a curs sînge pe străzile Petersburgului.
S-au mai dat lupte aici de atîtea ori şi s-au ridicat în nenumărate rînduri baricade pe străzile capitalei Ţarilor. Cine din noi nu-şi aminteşte anii emoţionantelor zguduiri prin care a trecut Rusia sub regimul căzut după înfrîngerile dintre 1914—1917? Toate aceste zguduiri n-au dus la rezultatul urmărit. Sus, sus de tot a fost o forţă care îşi păstrase aproape neştirbită autoritatea atotputerniciei, susţinută de silnicia coteriilor ajunse.
Războiul, izbucnit în 1914 prin complicitatea şi provocaţiunile acestor coterii, avea să schimbe radical situaţia din Rusia. Înfrîngerile, care s-au ţinut lanţ de la Lacurile Mazuriene pînă la graniţele noastre, au ros autoritatea unei stăpîniri care se menţinea numai fiindcă era temută. Din ziua în care ţarismul, cu ale sale tentacule răsfirate peste întreg cuprinsul marii Rusii, fusese înfrînt pe cîmpul de luptă tocmai atunci cînd îşi trîmbiţa dorul de a adăuga coroanei sale diamantul strălucitor de pe ţărmul Bosforului, autoritatea atotputerniciei regimului secular al Ţarilor a dispărut. Victoriile puterilor centrale au dat la o parte ultimele piedici din calea marilor prefaceri visate de răzvrătiţii Rusiei. Sîngele pe care l-a vărsat zadarnic regimul ţarist pe cîmpul de luptă, şi-a găsit răzbunarea în detronarea Ţarului şi a tuturor acelora care au prezidat la provocarea războiului. În locul regimului ţarist s-a întronat însă un regim nu prin voinţa poporului rus, ci prin aceea a aliaţilor Ţarului. Tocmai pentru aceasta Rodzianko şi Miliukov au fost curînd alungaţi şi înlocuiţi. Kerenski părea că va reprezenta în adevăr politica pe care o indicau poporul rus şi intelectualitatea democrată a Rusiei. Kerenski a apucat însă, dacă nu chiar calea pe care o încercase Miliukov să îndrumeze Rusia, în orice caz un drum care nu putea grăbi atingerea ţelului urmărit de democraţia rusească. Prin abilităţi de o măiestrie incontestabilă, Kerenski a socotit că va reuşi să-şi croiască o cale între aceia care oftau după regimul vechi şi aceia care voiau să vadă înfăptuit şi definitiv stabilit regimul cel nou. El a păşit pe această cale, avînd la dreapta pe democraţii compromişi în susţinerea războiului Ţarului şi la stînga pe miniştrii Antantei şi pe discipolii recenţi ai lui Albert Thomas. După parcurgerea unui drum la mijlocul căruia căzuseră între timp stavilele înfrîngerilor din Galiţia, Bucovina şi de la Riga, Kerenski a fost silit să se oprească. El încearcă să-şi croiască poteci alături de aceste piedici de netrecut. Se strădui însă zadarnic, căci abia reuşi să facă un pas spre stînga şi fu întîmpinat la începutul drumului de lovitura lui Kornilov. Încercă deci un pas spre dreapta. Dar nici aici nu avu noroc. Kerenski fu oprit de Lenin şi Troţki.
De astă dată situaţia deveni mai gravă. Lenin şi Troţki reprezintă azi voinţa acelora pe umerii cărora se ridicase Kerenski.
Umerii aceştia nu mai vor să-l suporte. Ei se scutură de acela care a devenit o primejdie pentru năzuinţele populare. Democraţia rusă nu mai poate îngădui contrazicerea flagrantă a tuturor principiilor şi directivelor care cer să guverneze Rusia. De aici lupta care se dă acum dincolo de Prut. De aici acea putere de jertfă şi de uitare de sine care caracterizează războiul civil rus. Cîmpul de luptă de pe fronturi nu mai prezintă vreo importanţă pentru luptătorii din Petersburg, Aceştia au cerut încă din martie încetarea războiului. Ei au înţeles de mult că marile interese ale democraţiei ruse nu pot găsi un început serios de satisfacţie decît după încheierea păcii. Ei ştiu că continuarea războiului nu poate fi în nici un caz favorabilă Rusiei şi prefacerilor epocale prin care trece. Lupta lor ţine seamă în primul rînd de această convingere evidentă şi de aceea toate apelurile de fals patriotism care se referă la starea de război, nu au avut şi nu au răsunet în masele largi ale poporului care s-a ridicat împotriva regimului războinic.
Care va fi rezultatul acestei lupte? Indiferent de persoana care va învinge, ea va grăbi încetarea războiului Rusiei şi va înrîuri desfăşurarea evenimentelor, de la care democraţii ruşi aşteaptă înfăptuirea idealurilor lor.
M. Sărăţeanu
„GAZETA BUCUREŞTILOR“, 18 NOIEMBRIE 1917.
1). Agenţi provocatori pătrunşi în Partidul Muncitoresc Social-Democrat Rus şi demascaţi ulterior. — N.R.