Marea Revoluţie Socialistă din Octombrie şi
Mişcarea Revoluţionară şi Democratică din România

[MANIFEST EDITAT CU PRILEJUL ANIVERSĂRII REVOLUŢIEI]

[noiembrie 1918]

MUNCITORI,

6 1) Noiembrie! Zi pe care nici un muncitor nu trebuie s-o uite! Ziua aceasta e o zi fără seamăn de mare şi frumoasă pentru clasa noastră! Astăzi se împlineşte un an de la Revoluţia bolşevistă, un an de cînd muncitorii şi ţăranii ruşi au alungat pe boieri şi pe patroni de pe moşii şi din fabrici, punînd dînşii — proletarii de la oraşe şi de la sate — stăpînire socialistă, stăpînire muncitorească pe ele. Un an se împlineşte astăzi de cînd în Rusia cuvîntul de „burghez“ (trăitor din munca altuia) e o insultă şi de cînd pentru întîia oară în istorie muncitorii, ei înşişi, cîrmmesc statul, Republica Socialistă.

Acum un an, în primele zile de noiembrie 1917, muncitorii şi ţăranii ruşi, sătui de minciunile lui Kerenski trădătorul şi ale burgheziei exploatatoare, au doborît puterea acestora şi au pus stăpînire, în frunte cu Lenin— Troţki, pe conducerea statului. Cu arma în mînă, proprietatea obştească a pămîntului, a fabricilor, a căilor ferate, a vapoarelor s-a înfăptuit. Socialismul trăieşte. Cu arma în mînă, pe baricade, în cîrma mitralierelor şi a tunurilor, proletariatul rus a prefăcut în fapt idealul şi speranţele sale şi ale întregii clase muncitoare.

De aceea, muncitori, în pragul celui de-al doilea an revoluţionar, celui de-al doilea an de stăpînire muncitoare în Rusia, e o datorie sfîntă pentru noi să ne umplem inima de cîntările revoluţionare ce vin din răsărit, pentru că revoluţia poporului rus e şi revoluţia noastră. Împodobiţi-vă piepturile, muncitori, cu cocarde roşii, avîntaţi pălăriile în văzduh, umpleţi-l cu strigăte de bucurie şi victorie, pentru că viitorul clasei muncitoare de pretutindeni — Socialismul — se înfăptuieşte!

Toată Europa burgheză tremură de groază. Socialismul, bolşevismul se revarsă neînduplecat peste tot pămîntul: ieri în Bulgaria, azi în Polonia şi Austria, mîine în restul lumii. De aceea burgheziile, în agonie, îşi încordează ultimele puteri şi cearcă să zdrobească avîntul copleşitor al revoluţiei ruse.

Capitalismul şi militarismul german, englez, francez, american şi japonez, au ocupat vaste teritorii din Rusia, au căutat să înfometeze Republica Socialistă a Sovieturilor, au ucis sute de mii de muncitori maximalişti, au luat sub scutul lor pe toţi reacţionarii şi toată burghezia rusească, au dus şi duc împotriva Rusiei cea mai monstruoasă campanie de minciuni şi, cu armate, cu bani, cu crime, caută să doboare Republica Socialistă Rusă.

„Liga popoarelor“, trîmbiţată de Wilson, reprezentantul miliardarilor americani şi cel mai mare demagog al secolelor în care vor intra toate statele burgheze, nu este decît o alianţă sfîntă a burgheziilor de pretutindeni pentru doborîrea bolşevismului în Rusia şi în toată lumea.

Dar ele nu vor izbuti!

Dimpotrivă! Începută în Rusia, revoluţia se va isprăvi în celălalt capăt al lumii. Căci revoluţia rusă e revoluţia muncitorilor şi, precum muncitorimea una este peste tot pămîntul, una trebuie să fie, una va fi. Într-adevăr: un an numai se împlineşte astăzi de cînd tovarăşii ruşi au aruncat în lume chemarea lor fierbinte şi puternică de libertate şi de luptă şi iată că vulcanul mîniei muncitoare începe să huruie în toate ţările.

Tronurile se rostogolesc!

Peste tot burghezia — înnebunită de adîncimea crimei sale, zăpăcită de grozăvia şi urmările războiului pe care ea l-a dezlănţuit — şi-a pierdut capul. Ea se zvîrcoleşte neputincioasă pe marginea prapastiei şi aşteaptă pierdută smucitura revoluţiei care s-o arunce în fund.

În Bulgaria, poporul socialist răzvrătit a adus pacea şi luptă să cureţe ţara de regi şi stăpîni. În Austria, popoarele se proclamă independente, ca să înceapă apoi revoluţia socialistă după pilda celei ruse. În Germania, burghezia, bătută şi îngenuncheată, cere iertare şi milă poporului; muncitorimea socialistă germană are însă alt ceva de făcut. În Italia, poporul îşi mobilizează forţele pentru marea luptă bolşevistă. În Anglia, Franţa, peste tot el se mişcă şi se pregăteşte de revoluţie.

Pretutindeni revoluţia clocoteşte!

Poporul prinde zi cu zi puteri noi de revoltă şi de atac. Ca o vrăjitoare care nu mai poate stăpîni puterile drăceşti pe care le-a trezit, burghezia priveşte [...] cum tunurile îşi deschid gurile spre palate şi că muncitorii nu vor să mai părăsească arsenalele decît pentru a le preda stăpînirii muncitoreşti.

Revoluţia nu mai poate fi oprită! Un fluier de sirenă numai, un strigăt — „La arme!“şi sute de mii de muncitori şi muncitoare vom năvăli în străzi, vom ridica din trăsuri şi tramvaie baricade, vom pune în mişcare tunurile, mitralierele, puştile, granatele, vom ocupa ministerele, poliţiile, poştele, telegrafele, gările, cazărmile şi vom pune mîna pe conducerea statului. Un semn numai şi pe vîrful palatelor şi al catargurilor, pînă-n ţări şi mări depărtate, steagul roşu va fîlfîi.

 

Muncitori, tovarăşi,

Pentru dezrobirea noastră, numai un singur lucru ne poate ajuta, şi acesta este revoluţia! Căci numai cu arma în mînă, ca muncitorii şi ţăranii ruşi, vom putea ajunge stăpînii soartei noastre. Astăzi dezrobirea nu mai este purtată pe aripile uşoare ale zefirului, ci ea vine cu furia aspră a crivăţului şi ca şi crivăţul din răsărit. Muncitori! Fiţi îndreptaţi mereu cu gîndul şi cu privirea spre revoluţia socialistă rusă! Pregătiţi-vă după pilda ei şi după pilda ei dezlănţuiţi puterile şi energiile voastre. Fiţi cu urechile oricînd aţintite, pentru că oricînd strigătul „gata!“ poate izbucni din cele patru vînturi.

Şi-atunci, muncitori şi muncitoare, nu numai din ochii şi din gurile voastre, dar din milioanele voastre de braţe, din milioanele de arme să izbucnească voinţa de a trăi a Revoluţiei şi strigătul ei de biruinţă:

Trăiască Revoluţia Socialistă Rusă!

Trăiască Revoluţia Socialistă Mondială!

Trăiască proletariatul internaţional!

Trăiască Republica Socialistă Română!

Muncitorii socialişti

     

Citiţi-l! 

Povestiţi-l!

Daţi-l mai departe!

  

 


 

 

Manifest al unui grup de muncitori socialişti cu privire la Marea Revoluţie Socialistă din Octombrie (1918)

 


 

1). Conform cu originalul. — N.R.