Conştiinţă (lat.
cum
„cu“ şi
scientia „ştiinţă“)
1. Forma cea mai înaltă de reflectare psihică a realităţii, proprie numai oamenilor, produs al activităţii creierului uman, sub acţiunea condiţiilor sociale.
Conştiinţa a apărut la om datorită procesului muncii, care a determinat constituirea unor relaţii sociale între oameni şi necesitatea comunicării cu ajutorul limbii.
Este necesar să se diferenţieze categoriile de
conştiinţă socială şi
conştiinţă
individuală. Conştiinţa
socială se formează şi se dezvoltă în decursul istoriei
societăţii,
reprezentînd reflectarea existenţei sociale a oamenilor.
Conştiinţa
individuală se formează şi se dezvoltă în decursul
ontogenezei fiecărui om, reprezentînd reflectarea propriei sale existenţe, a condiţiilor specifice individuale de viaţă, activitate, educaţie. Prin educaţie,
conştiinţa socială intervine în formarea
conştiinţei
individuale, imprimînd manifestărilor acesteia un sens general, corespunzător cerinţelor istorice, de
clasă.
Reflectarea conştientă presupune raţionalitate, reprezentarea
anticipativă a rezultatelor viitoarelor acţiuni, intenţionalitate, dirijarea activităţii spre atingerea anumitor
scopuri, orientarea spaţio-temporală diferenţială, creativitate, selecţie critică, autoexigenţă şi responsabilitate faţă
de actele proprii etc.
2. Categorie filozofică opusă categoriei de materie (existenţă
naturală şi socială) în cadrul problemei fundamentale a
filozofiei (raportul dintre materie şi
conştiinţă, respectiv
dintre lumea materială şi lumea
ideilor), definită în concepţia
materialismului dialectic şi
istoric ca factor secundar,
derivat, produs istoric al acestora.
|