Materialismul dialectic reprezintă unitatea dintre metoda dialectică marxistă şi materialismul filozofic marxist.

Materialismul dialectic este o concepţie ştiinţifică de ansamblu asupra lumii şi, totodată, o metodă revoluţionară de cunoaştere şi de transformare a realităţii. Apariţia materialismului dialectic reprezintă o profundă revoluţie săvîrşită în filozofie. 

Tezele fundamentale ale materialismului dialectic au fost elaborate începînd de la mijlocul deceniului al cincilea al sec. 19. Apariţia materialismului dialectic a fost un fenomen determinat de cauze social-economice şi de întreaga dezvoltare anterioară a ştiinţei şi filozofiei, Marx şi Engels arătînd limitarea de clasă a concepţiei burgheze despre lume. 

În timp ce şcolile filozofice care au precedat marxismul îşi puneau ca obiectiv explicarea lumii, materialismul dialectic îşi pune ca obiectiv transformarea revoluţionară a realităţii.

Printre premisele naturalist-ştiinţifice ale constituirii concepţiei materialist-dialectice despre lume se numără: elaborarea teoriei celulare, formularea legii conservării şi transformării energiei şi descoperirea principiilor evoluţiei (expresia cea mai închegată a evoluţionismului fiind darvinismul). 

Izvorul teoretic al materialismului dialectic este filozofia clasică germană. Precursorii ei direcţi sînt, în primul rînd, G.W.F. Hegel (care, în contextul idealismului său, a elaborat totuşi, în principiu, multilateral dialectica) şi L. Feuerbach (care, în contextul metafizicii sale, a dezvoltat concepţia materialistă asupra lumii). Materialismul dialectic este prima formă pe deplin consecventă a materialismului, înglobînd într-o explicaţie unitară domeniile naturii, societăţii şi gîndirii.

Elaborînd teoria ştiinţifică materialistă pe baza principiilor fundamentale ale dialecticii, materialismul dialectic consideră că dezvoltarea are ca izvor contradicţiile interne ale obiectelor şi proceselor, că schimbările calitative (salturile) se realizează pe temeiul unor acumulări cantitative anterioare, prin negarea stărilor calitative vechi de către altele noi. 

Materialismul dialectic a înnoit şi a îmbogăţit gnoseologia (teoria cunoaşterii) prin tezele sale privind cognoscibilitatea lumii, caracterul activ al procesului de cunoaştere, caracterul obiectiv şi concret al adevărului, dialectica relativului şi absolutului în procesul cunoaşterii şi, mai ales, prin dezvăluirea rolului practicii în cunoaştere. 

Materialismul dialectic arată că principiile dialecticii decurg direct din studiul legilor lumii obiective, că dialectica obiectivă (a lucrurilor) determină dialectica subiectivă (a ideilor) care are însă şi legile sale specifice, autonomia sa relativă. Deşi concordă prin conţinutul lor obiectiv cu legile naturii şi cu cele sociale, legile gîndirii constituie doar o reflectare a celor dintîi în conştiinţa oamenilor, această reflectare neavînd un caracter mecanic, nemijlocit, automat, ci unul mediat, constructiv, creator.

Materialismul dialectic realizează, de asemenea, unitatea dialecticii, teoriei cunoaşterii (gnoseologiei) şi logicii. În virtutea acestui fapt, atît teoria cunoaşterii, cît şi logica adoptă viziunea dialectică asupra lumii, abordează fenomenele sub raportul dezvoltării lor istorice, interpretează corect corelaţia dintre istoric şi logic, în sensul că logicul reflectă în mod sintetic istoricul, de care este, în ultimă instanţă, determinat. 

Reprezentînd generalizarea multilaterală a realizărilor tuturor ştiinţelor despre natură şi societate, reflectînd veridic legile fundamentale ale existenţei şi cunoaşterii, concepţia filozofică a lui Marx în ansamblul ei, constituie şi o metodă ştiinţifică de cunoaştere şi de transformare revoluţionară a lumii şi, prin aceasta, a omului însuşi. Sprijinindu-se pe datele ştiinţelor, materialismul dialectic oferă totodată acestora un puternic şi eficace instrument teoretic şi metodologic, orientat spre noi sinteze creatoare.

Apariţia materialismului, împreună cu crearea materialismului istoric şi a economiei politice marxiste, a făcut posibilă transformarea socialismului din utopie în ştiinţă. Materialismul dialectic este o concepţie vie, care se îmbogăţeşte continuu pe baza generalizării continue a practicii şi a datelor ştiinţei.