„Materialism şi
empiriocriticism“, lucrare filozofică a lui
V.I. Lenin, scrisă în 1908 şi publicată în 1909.
Principalul curent filozofic împotriva căruia este îndreptată cartea este empiriocriticismul (machismul), ea fiind în acelaşi timp o ripostă
dată revizioniştilor ruşi, care au încercat să substituie empiriocriticismul
materialismului
dialectic. Însemnătatea filozofică a lucrării constă însă nu numai în critica făcută
empiriocriticismului, ci în primul rînd în contribuţia lui
Lenin la dezvoltarea materialismului dialectic şi a
materialismului istoric.
Pe baza descoperirilor din ştiinţele naturii de la sfîrşitul sec. 19 şi începutul sec. 20, Lenin elaborează în
Materialism şi
empiriocriticism definiţia ştiinţifică a materiei, dezvoltă teoria marxistă a cunoaşterii şi îndeosebi concepţia despre adevăr,
despre raportul dintre adevărul relativ şi adevărul absolut, despre rolul practicii în cunoaştere, precum şi teoria materialist-dialectică despre mişcare, spaţiu şi timp,
cauzalitate, necesitate şi libertate etc. O importanţă particulară acordă Lenin legăturii indisolubile dintre materialismul dialectic şi descoperirile ştiinţelor naturii,
precum şi problemei filozofice mai generale a raportului dintre fondul şi forma materialismului, insistînd asupra perenităţii fondului materialismului şi relativităţii formei sale
în funcţie de gradul dezvoltării ştiinţei; el demonstrează de asemenea că ştiinţele
contemporane ale naturii confirmă tezele materialismului dialectic.
Evidenţiind cauzele idealismului
„fizic“ şi semnificaţia filozofică a acestuia, Lenin pledează pentru însuşirea dialecticii de către oamenii de ştiinţă
în vederea depăşirii crizei filozofico-metodologice a fizicii contemporane.
În Materialism şi
empiriocriticism, Lenin supune criticii subiectivismul şi empirismul sociologic al empiriocriticismului şi empiriomonismului, precizînd şi aprofundînd concepţia lui Marx despre raportul dintre
existenţa socială şi conştiinţa
socială. Materialism şi
empiriocriticism reprezintă un model de apărare principială a bazelor filozofice ale materialismului dialectic, împletită cu atitudinea creatoare faţă de teorie.
|