Feuerbach are meritul de a fi criticat idealismul hegelian, dominant în acea vreme în Germania, arătînd că Hegel răstoarnă raportul real dintre „subiect“ şi „predicat“, dintre existenţă şi gîndire, dintre natură şi conştiinţă. 

A restaurat materialismul, afirmînd că natura e primordială în raport cu gîndirea, că gîndirea este un predicat (atribut) al omului şi nu omul un predicat al gîndirii (spiritului). În locul spiritului absolut, Feuerbach a pus, astfel, în centrul filozofiei natura şi omul, conceput ca o parte a naturii. Materialismul antropologic, concepţia despre om a lui Feuerbach au avut însă un caracter abstract şi contemplativ, întrucît Feuerbach nu a putut înţelege esenţa socială a omului, precum şi însemnătatea practicii, a activităţii materiale prin care omul transformă natura, transformîndu-se pe sine însuşi.