Ludwig
Feuerbach
(28 iulie 1804 - 13 septembrie 1872), filozof materialist
german.
Feuerbach are meritul de a fi criticat idealismul hegelian, dominant în acea vreme în Germania, arătînd că Hegel răstoarnă raportul real dintre „subiect“ şi „predicat“, dintre existenţă şi
gîndire, dintre natură şi conştiinţă.
A restaurat
materialismul, afirmînd că natura e primordială în raport cu gîndirea, că gîndirea este un predicat (atribut) al omului şi nu omul un predicat al gîndirii
(spiritului). În locul spiritului absolut,
Feuerbach a pus, astfel, în centrul
filozofiei natura şi omul, conceput ca o parte a naturii. Materialismul antropologic, concepţia despre om a lui
Feuerbach au avut însă un caracter abstract şi contemplativ,
întrucît
Feuerbach nu a putut înţelege esenţa socială a omului, precum şi însemnătatea practicii, a activităţii materiale prin care omul transformă natura,
transformîndu-se pe sine însuşi.
|