În procesul de producţie, oamenii nu acţionează numai asupra naturii înconjurătoare, ci sînt nevoiţi să intre şi în anumite relaţii între ei, în vederea activităţii comune şi a schimbului reciproc de produse ale muncii lor. Ele se manifestă în toate sferele reproducţiei sociale - producţie, repartiţie, circulaţie, consum. Relaţiile de producţie se stabilesc în mod obiectiv; ca relaţii materiale, ele determină, în ultimă analiză, celelalte relaţii sociale. Caracterul lor este determinat de forma de proprietate asupra mijloacelor de producţie. 

Relaţiile de producţie constituie o principală parte componentă a oricărui mod de producţie, fiind strîns legate şi determinate de forţele de producţie. Legătura dialectică dintre forţele de producţie şi relaţiile de producţie explică mecanismul legic al dezvoltării şi al succesiunii modurilor de producţie în dezvoltarea societăţii şi este exprimată de legea concordanţei relaţiilor de producţie cu caracterul forţelor de producţie. 

Deşi determinate de forţele de producţie, relaţiile de producţie le influenţează, fie în sensul favorizării dezvoltării (atunci cînd corespund nivelului şi caracterului forţelor de producţie), fie în sensul frînării lor (atunci cînd sînt în contradicţie cu caracterul acestor forţe).

În istoria dezvoltării societăţii există diverse tipuri de relaţii de producţie: unele, bazate pe stăpînirea în comun a mijloacelor de producţie şi a rezultatelor muncii, relaţii de colaborare gentilică, altele, bazate pe proprietatea privată asupra mijloacelor de producţie, relaţii de exploatare, caracteristice orînduirilor sclavagistă, feudală şi capitalistă, altele, în sfîrşit, bazate pe proprietatea socială asupra mijloacelor de producţie, relaţii de colaborare, caracteristice orînduirii socialiste.