În orînduirile precapitaliste a constituit şi, în prezent, în ţările slab dezvoltate economic reprezintă partea cea mai numeroasă a populaţiei. Ponderea în totalul populaţiei, structura ei socială, precum şi situaţia ei în societate au evoluat în decursul istoriei, de la ţară la ţară, în funcţie de gradul de dezvoltare a forţelor de producţie, a industriei în special, de caracterul relaţiilor de producţie dominante.

În feudalism, ţărănimea a reprezentat principala clasă socială a societăţii, afirmîndu-se, totodată, ca o puternică forţă revoluţionară antifeudală. Pătrunderea relaţiilor capitaliste în agricultură determină un proces de diferenţiere şi de stratificare socială a ţărănimii (burghezie sătească, ţărani mijlocaşi, ţărani săraci, semiproletari şi proletari agricoli). Acest proces, accentuat în stadiul monopolist al capitalismului, duce la ruinarea unor pături tot mai numeroase ale micilor producători agricoli. Coincidenţa intereselor fundamentale ale clasei muncitoare şi ţărănime stă la baza alianţei dintre ele.