"În producţia socială a vieţii lor,
oamenii intră în relaţii determinate, necesare, independente de
voinţa lor - relaţii de producţie
-, care corespund unei trepte de dezvoltare determinate a
forţelor lor de producţie materiale.
Totalitatea acestor relaţii de producţie constituie
structura economică a societăţii, baza
reală pe care se înalţă o suprastructură
juridică şi politică şi căreia îi corespund forme
determinate ale conştiinţei
sociale.
Modul de producţie a vieţii materiale determină în genere
procesul vieţii sociale, politice şi spirituale. Nu
conştiinţa oamenilor le determină existenţa, ci,
dimpotrivă, existenţa lor socială le determină
conştiinţa.
Pe o anumită treaptă a dezvoltării
lor, forţele de producţie materiale ale societăţii
intră în contradicţie cu relaţiile de producţie
existente, sau, ceea ce nu este decît expresia juridică a acestora din
urmă, cu relaţiile de proprietate în cadrul cărora ele s-au
dezvoltat pînă atunci. Din forme ale dezvoltării forţelor de
producţie, aceste relaţii se transformă în cătuşe
ale lor.
Atunci începe o epocă de
revoluţie socială.
O dată cu schimbarea bazei economice are loc, mai încet sau mai repede,
o revoluţionare a întregii uriaşe suprastructuri. Atunci cînd
cercetăm asemenea revoluţionări, trebuie să facem
întotdeauna o deosebire între revoluţionarea materială a
condiţiilor economice de producţie, care poate fi constatată cu
precizie ştiinţifică şi formele juridice, politice,
religioase, artistice sau filozofice, într-un cuvînt formele ideologice, în
care oamenii devin conştienţi de acest conflict şi-l
rezolvă prin luptă. După cum un individ oarecare nu poate fi
judecat după ceea ce gîndeşte despre sine, tot astfel o asemenea
epocă de revoluţie nu poate fi judecată prin prisma
conştiinţei sale. Dimpotrivă, această
conştiinţă trebuie explicată prin contradicţiile
vieţii materiale, prin conflictul existent între forţele de
producţie sociale şi relaţiile de producţie.
O
formaţiune socială nu piere niciodată înainte de a se fi
dezvoltat toate forţele de producţie, pentru care ea oferă
suficient cîmp liber, şi noi relaţii de producţie, superioare,
nu apar niciodată înainte ca în sînul vechii societăţi
să se fi copt condiţiile materiale ale existenţei lor. De
aceea omenirea îşi pune întotdeauna numai sarcini pe care le poate
rezolva, căci la o examinare mai aprofundată se va constata
întotdeauna că sarcina însăşi se naşte numai atunci cînd
condiţiile materiale ale rezolvării ei există deja sau, cel
puţin, sînt în proces de devenire.
În linii generale, modurile de producţie
asiatic, antic, feudal şi burghez-modern reprezentau respectiv epoci de
progres ale formaţiunii economice a societăţii. Relaţiile
de producţie burgheze reprezintă ultima formă antagonistă
a procesului de producţie social, antagonistă nu în sensul unui
antagonism individual, ci al unui antagonism care ia naştere din
condiţiile sociale de trai ale indivizilor; dar forţele de
producţie care se dezvoltă în sînul societăţii burgheze
creează totodată condiţiile materiale ale rezolvării
acestui antagonism. De aceea cu formaţiunea socială burgheză se
încheie preistoria societăţii omeneşti."
