1. „Capitalul“ este opera genială a lui Karl Marx. La făurirea operei sale fundamentale Marx a lucrat patru decenii, de la începutul deceniului al 5-lea şi pînă la sfîrşitul vieţii. „Ajungînd la concluzia că orînduirea economică este baza pe care se înalţă suprastructura politică, Marx a acordat o deosebită atenţie studierii acestei orînduiri economice“ (V. I. Lenin. Opere complete, vol. 23, Bucureşti, Editura politică, 1964, ed. a doua, p. 45).
Marx a început să studieze sistematic economia politică la sfîrşitul anului 1843, la Paris. Studiind literatura economică, el şi-a propus să scrie o lucrare vastă care să cuprindă critica orînduirii sociale existente şi a economiei politice burgheze. Primele sale cercetări în acest domeniu s-au oglindit în lucrări ca: „Manuscrise economice-filozofice din 1844“, „Ideologia germană“, „Mizeria filozofiei“, „Muncă salariată şi capital“, „Manifestul Partidului Comunist“ şi altele. Încă în aceste lucrări sînt dezvăluite bazele exploatării capitaliste, contradicţia de neîmpăcat dintre interesele capitaliştilor şi cele ale muncitorilor salariaţi, caracterul antagonist şi efemer al tuturor relaţiilor economice ale capitalismului.
După o întrerupere impusă de evenimentele furtunoase ale revoluţiei din 1848—1849, Marx şi-a putut continua cercetările sale economice abia la Londra, unde a fost nevoit să emigreze în august 1849. Aici el a studiat profund şi multilateral istoria economiei şi economia din acea vreme din diferite ţări, îndeosebi din Anglia, care era în acea vreme ţara clasică a capitalismului. În această perioadă pe el l-a interesat istoria proprietăţii funciare şi teoria rentei funciare, istoria şi teoria circulaţiei banilor şi a preţurilor, crizele economice, istoria tehnicii şi tehnologiei, problemele de agronomie şi de agrochimie.
Marx a lucrat în condiţii neînchipuit de grele. El a trebuit să lupte în permanenţă împotriva lipsurilor materiale şi adesea să-şi întrerupă studiul pentru a cîştiga cele necesare traiului. Efortul îndelungat în condiţiile lipsurilor materiale nu a rămas fără urmări — Marx s-a îmbolnăvit grav. Totuşi, pînă în 1857 el a reuşit, datorită unei uriaşe munci de pregătire, să treacă la etapa finală — la sistematizarea şi generalizarea materialului adunat.
Din august 1857 pînă în iunie 1858 Marx a pregătit un manuscris de circa 50 coli de tipar care a constituit un fel de ciornă a viitorului „Capital“. Acest manuscris a fost publicat pentru prima oară abia în 1939—1941 de Institutul de marxism-leninism de pe lîngă C.C. al P.C. al U.R.S.S. în original, sub titlul „Grundrisse der Kritik der politischen Oekonomie“. În noiembrie 1857 Marx a elaborat, în afară de aceasta, planul operei sale, pe care ulterior l-a detaliat, făcînd totodată precizări esenţiale. Această lucrare ştiinţifică consacrată criticii categoriilor economice se împarte în şase cărţi:
1) Despre capital (cu cîteva capitole introductive); 2) Despre proprietatea funciară; 3) Despre munca salariată; 4) Despre stat; 5) Despre comerţul internaţional; 6) Despre piaţa mondială.
În prima carte („Despre capital“) Marx a prevăzut patru secţiuni: a) Capitalul în general, b) Concurenţa dintre capitaluri, c) Creditul, d) Capitalul pe acţiuni. Secţiunea a) „Capitalul în general“ are trei capitole: 1) Procesul de producţie a capitalului; 2) Procesul de circulaţie a capitalului şi 3) Unitatea dintre amîndouă sau capital şi profit, dobîndă. Este important de relevat faptul că această din urmă împărţire specială a constituit ulterior baza împărţirii întregii lucrări în trei volume. Istoria economiei politice şi a socialismului urmau să alcătuiască obiectul altei lucrări.
Totodată, Marx a hotărît ca lucrarea sa să apară în fascicule separate, iar prima fasciculă, care „ar trebui să reprezinte într-o oarecare măsură întreaga lucrare“ să cuprindă numai prima secţiune din prima carte — secţiune alcătuită din trei capitole: 1) Marfa, 2) Banii sau circulaţia simplă şi 3) Capitalul. Dar, din considerente politice, capitolul al treilea nu a fost inclus în varianta definitivă a primei fascicule — în lucrarea „Contribuţii la critica economiei politice“. Marx a arătat că tocmai în acest capitol „începe adevărata bătălie“ şi că, după părerea lui, era inoportun, în condiţiile cenzurii oficiale, ale şicanelor poliţieneşti şi ale mizeriilor de tot felul făcute autorilor care nu erau pe placul claselor stăpînitoare, să publice la început acest capitol, adică înainte ca noua lucrare să fi cîştigat o largă popularitate. Pentru „prima fasciculă“, Marx a scris special capitolul despre marfă şi a refăcut capitolul despre bani elaborat în 1857—1858.
Lucrarea „Contribuţii la critica economiei politice“ a apărut în 1859. Se intenţiona să se publice în scurt timp şi „fascicula a doua“, adică capitolul menţionat mai sus despre capital, care constituia conţinutul principal al manuscriselor din 1857—1858. Marx reia studiul sistematic al economiei politice la British Museum. Curînd însă el este nevoit să întrerupă această muncă pentru un an şi jumătate, trebuind să demaşte în presă pe agentul bonapartist K. Vogt, care pornise împotriva sa o serie de atacuri calomnioase, şi să rezolve o serie de alte treburi curente. Abia în august 1861 el începe să lucreze din nou la acest vast manuscris, pe care îl termină la jumătatea anului 1863. Manuscrisul, cu un volum de circa 200 de coli de tipar, reprezentînd 23 de caiete, purta acelaşi titlu ca şi lucrarea din 1859, „Contribuţii la critica economiei politice“. Cea mai mare parte din manuscris (caietele VI—XV şi XVIII) tratează despre istoria doctrinelor economice. Această parte a fost pregătită pentru tipar şi editată în limba rusă de către Institutul de marxism-leninism de pe lîngă C.C. al P.C.U.S. sub titlul „Teorii asupra plusvalorii“ (volumul al IV-lea al „Capitalului“). În primele cinci caiete şi parţial în caietele XIX—XXIII sînt expuse temele cuprinse în volumul I al „Capitalului“. Aici Marx analizează transformarea banilor în capital, dezvoltă teoria plusvalorii absolute şi a celei relative şi atinge o serie de alte probleme. În special, în caietele XIX şi XX se pun bazele capitolului al XIII-lea din volumul I, „Maşinile şi marea industrie“; aici se dă un bogat material faptic din istoria tehnicii şi se face o amplă analiză economică a folosirii maşinilor în industria capitalistă. În caietele XXI—XXIII sînt tratate diferite probleme incluse în diverse volume ale „Capitalului“ şi îndeosebi în volumul al II-lea. Caietele XVI—XVII cuprind în întregime problemele incluse în volumul III. Aşadar, manuscrisul din 1861—1863 cuprinde, într-o măsură mai mare sau mai mică, problemele tratate în cele 4 volume ale „Capitalului“.
Ulterior, Marx hotărăşte să-şi structureze întreaga lucrare după planul pe care-l întocmise pentru secţiunea „Capitalul în general“, cuprinzînd trei părţi. În ceea ce priveşte partea istorico-critică a manuscrisului, ea trebuia să constituie partea a patra, de încheiere. „Întreaga lucrare — scrie Marx lui Kugelmann la 13 octombrie 1866 — se compune din următoarele părţi: Cartea I) Procesul de producţie al capitalului, Cartea a II-a) Procesul de circulaţie al capitalului, Cartea a III-a) Formele procesului în ansamblu, Cartea a IV-a) Contribuţii la istoria teoriei“. Marx renunţă şi la planul iniţial de a edita lucrarea în fascicule, propunîndu-şi ca întîi să pregătească întreaga lucrare, chiar în linii generale, şi abia după aceea s-o editeze.
În legătură cu aceasta, Marx continuă să lucreze intens la opera sa şi în special la acele părţi care în manuscrisul din 1861—1863 nu fuseseră suficient dezvoltate. El studiază suplimentar un mare număr de lucrări economice şi tehnice, printre care lucrări tratînd probleme de agricultură, de credit şi de circulaţie a banilor, studiază materiale statistice, diferite documente ale parlamentului, rapoarte oficiale cu privire la munca copiilor în industrie, la condiţiile de locuit ale proletariatului englez etc. Apoi Marx elaborează în doi ani şi jumătate (august 1863 — sfîrşitul anului 1865) un nou manuscris de proporţii vaste, care reprezintă prima variantă amănunţită a celor trei volume teoretice ale „Capitalului“. Abia după ce lucrarea a fost scrisă în întregime (ianuarie 1866), Marx trece la redactarea ei definitivă pentru tipar. Urmînd sfatul lui Engels, el hotărăşte să nu pregătească pentru tipar întreaga lucrare, ci în primul rînd volumul I al „Capitalului“. Marx a făcut cu multă minuţiozitate această redactare definitivă, care a însemnat în fond o nouă elaborare a întregului volum I al „Capitalului“. Marx a considerat necesar, în interesul unităţii, integrităţii şi clarităţii expunerii, să reproducă într-o formă relativ succintă problemele principale tratate în lucrarea „Contribuţii la critica economiei politice“, apărută în 1859. În timp ce aici ele constituie capitolul I („Marfă şi bani“), în volumul I al „Capitalului“ ele constituie o întreagă secţiune, secţiunea I („Marfă şi bani“).
După apariţia volumului I al „Capitalului“ (septembrie 1867), Marx continuă să revadă lucrarea în vederea unor noi ediţii în limba germană şi a traducerii ei în alte limbi. El operează numeroase modificări în ediţia a doua (1872), dă indicaţii esenţiale pentru ediţia rusă, apărută în 1872 la Petersburg, prima traducere a „Capitalului“ într-o limbă străină, elaborează în mare măsură şi redactează traducerea franceză care apare în fascicule în 1872—1875.
Pe de altă parte, după apariţia volumului I al „Capitalului“, Marx continuă redactarea volumelor următoare, cu intenţia de a termina curînd întreaga lucrare. El nu reuşeşte însă să facă acest lucru. Activitatea multilaterală în cadrul Consiliului General al Internaţionalei I îi răpeşte mult timp. Starea proastă a sănătăţii îl sileşte să-şi întrerupă lucrul din ce în ce mai des. Extraordinara sa probitate şi scrupulozitate ştiinţifică, precum şi spiritul autocritic sever în care, după cum arăta Engels, „s-a străduit să-şi elaboreze pînă la perfecţiune marile sale descoperiri economice înainte de a le publica“ l-au determinat ca, ori de cîte ori revedea o problemă sau alta, să întreprindă cercetări suplimentare. În cursul muncii sale de creaţie au apărut o mulţime de probleme noi.
Următoarele două volume din „Capitalul“ au fost pregătite pentru tipar şi publicate de Engels abia după moartea lui Marx — volumul al II-lea în 1885, iar volumul al III-lea în 1894. Engels a adus astfel o contribuţie preţioasă la tezaurul comunismului ştiinţific.
După moartea lui Marx, Engels a redactat traducerea engleză a volumului I al „Capitalului“ (apărută în 1887) şi a pregătit pentru tipar ediţia a III-a (1883) şi a IV-a (1890) germană. În afară de aceasta, după moartea lui Marx, dar încă în timpul vieţii lui Engels au mai apărut următoarele ediţii ale primului volum al „Capitalului“: trei ediţii engleze la Londra, (1888, 1889 şi 1891; trei ediţii engleze la New York (1887, 1889 şi 1890), o ediţie franceză la Paris (1885), o ediţie daneză la Copenhaga (1885), o ediţie spaniolă la Madrid (1886), o ediţie italiană la Torino (1886), o ediţie poloneză la Leipzig (1884—1889), o ediţie olandeză la Amsterdam (1894), precum şi o serie de alte ediţii incomplete.
În ediţia a 4-a a „Capitalului“ (1890), Engels, pornind de la indicaţiile personale ale lui Marx, a făcut redactarea definitivă a textului şi notelor la volumul I al „Capitalului“. Astăzi această lucrare se traduce în întreaga lume după această ediţie a 4-a germană.
În România, traduceri din „Capitalul" au apărut începînd cu 1883. Astfel în 1883, sub titlul „Capitalul“ [Text prescurtat după „Das Kapital“], a apărut în „Emanciparea“ traducerea semnată de Batony (Anton Bacalbaşa), care este de fapt o prelucrare a volumului întîi al „Capitalului“. În 1895 sub titlul „Privire asupra viitorului“ apare în „Lumea nouă“ nr. 153 din 16 aprilie un fragment din volumul III al „Capitalului“. Fragmente din volumul I al „Capitalului“ au apărut în 1895 şi în săptămînalul „Carmen Sylva“. Sub titlul „Ziua normală de muncă“ apare în „Lumina“ nr. 14 din 1 mai 1896 un extras din capitolul 8, „Ziua de muncă“, din volumul I al „Capitalului“. În 1907 apare în „Viitorul social“ nr. 5, 10, 11—12, sub titlul „Acumularea primitivă“, traducerea capitolului douăzeci şi patru din volumul I al „Capitalului“. Sub titlul „Muncă, marfă, bani“ apare în biblioteca „Lumen“ nr. 50 din 1910 o traducere făcută după rezumatele şi extrasele lui Vilfredo Pareto şi Julien Brochard din lucrarea lui Marx „Capitalul“. În 1919 apare în „Biblioteca socialistă“ versiunea românească a rezumatului făcut de Carlo Cafiero din volumul I al „Capitalului“, iar în 1924 apare a doua ediţie a acestei versiuni. În „Viaţa socialistă“ nr. 1 din noiembrie 1920 apare un fragment din capitolul opt al volumului I, sub titlul „Tendinţa istorică a acumulării capitaliste“; „Calendarul Tribunei socialiste“, care apărea la Cluj, publică în 1926 traducerea exactă a punctului 7 din capitolul douăzeci şi patru al volumului I.
„Emanciparea" — revistă editată de Cercul socialist din Bucureşti.
„Lumea nouă" — organ de presă al social-democraţiei din România. Pe adresa ziarului au sosit scrisori ale unor fruntaşi ai mişcării muncitoreşti internaţionale ca Lafargue, Bebel, Liebknecht.
„Carmen Sylva" — săptămînal editat la Bucureşti în 1895, din iniţiativa unor socialişti în frunte cu Panait Muşoiu.
„Lumina" — publicaţie editată de cercul de propagandă social-democrată „Lumina" din Iaşi în 1895—1897. — 11.
2. Este vorba de primul capitol din volumul I al „Capitalului“ în prima ediţie germană din 1867 intitulat „Marfa şi banii“. Pregătind ediţia a II-a, Marx şi-a revăzut cartea şi a făcut numeroase modificări în structura ei. Pe baza subpunctelor din primul capitol în forma iniţială şi a anexei au fost create trei capitole care au constituit acum, sub acelaşi titlu din ediţia anterioară, secţiunea I a lucrării. — 11.
3. Este vorba de capitolul al treilea din lucrarea lui F. Lassalle: „Herr Bastiat—Schulze von Delitzsch, der ökonomische Julian, oder: Capital und Arbeit“, Berlin, 1864. — 11.
4. Mutato nomine de te fabula narratur (Schimbă numele şi despre tine istoriseşte legenda) — cuvinte din satirele lui Horaţiu, cartea I, satira 1. — 12.
5. Cărţile albastre — (Blue Books) — denumirea generică dată publicaţiilor care cuprind materiale ale parlamentului englez şi documente diplomatice ale ministerului de externe. Cărţile albastre, a căror denumire vine de la coperta lor albastră, au început să fie editate în Anglia în secolul al XVII-lea. Ele reprezintă principalul izvor oficial de studiere a istoriei economice şi diplomatice a acestei ţări. — 16.
6. Segui il tuo corso, e lascia dir le genti! [Urmează-ţi calea şi lasă lumea să vorbească] — parafrazare a unui vers din opera lui Dante, „Divina comedie“, Purgatoriul, cîntul V. — 17.
7. S. Mayer „Die soziale Frage in Wien. Studie eines „Arbeitgebers“ Wien, 1871. („Problema socială în Viena“...). — 19.
8. În ediţia a 4-a germană a volumului I al „Capitalului“ (1890), primele patru paragrafe din această prefaţă au fost omise. În ediţia de faţă postfaţa se publică integral. — 19.
9. Anti-Corn-Law League (Liga împotriva legilor cerealelor) a fost înfiinţată în 1838 de fabricanţii Cobden şi Bright. Susţinînd interesele burgheziei industriale, Liga a militat pentru abrogarea aşa-numitelor legi ale cerealelor care prevedeau, în folosul aristocraţiei funciare, limitarea şi chiar interzicerea importului de cereale. Adoptate în 1815, legile cerealelor interziceau importul de cereale atîta timp cît preţul cerealelor în Anglia nu se va fi ridicat la 80 de şilingi quarterul. Legea a suferit unele modificări în 1822, iar în 1828 a fost introdusă o scală potrivit căreia taxele vamale la cereale se urcau proporţional cu scăderea preţurilor pe piaţa internă şi invers, scădeau proporţional cu urcarea acestor preţuri. Luptînd pentru abrogarea legilor cerealelor şi instaurarea liberului schimb, Liga îşi punea drept scop scăderea preţurilor interne la cereale şi implicit, scăderea salariilor muncitorilor. Lozinca liberului schimb a fost larg folosită de Ligă în propaganda ei demagogică în favoarea unităţii dintre interesele muncitorilor şî cele ale industriaşilor. Legile cerealelor au fost abrogate în 1846. — 21.
10. Este vorba de articolul lui J. Dietzgen: „Karl Marx. «Capitalul. Critica economiei politice» Hamburg, 1867“, publicat în „Demokratisches Wochenblatt“, nr. 31, 34, 35 şi 36 din 1868. În 1869—1876 această publicaţie a apărut sub o nouă denumire — „Der Volksstaat“. — 22.
11. Este vorba de publicaţia „La philosophie positive. Revue“, care a apărut la Paris în 1867—1883. În numărul 3 pe noiembrie-decembrie 1868 al revistei a fost publicată o scurtă recenzie la volumul I al „Capitalului“, scrisă de E. V. De Roberti, adept al filozofiei pozitiviste a lui Auguste Comte. — 25.
12. N. Ziber. „Teoria valorii şi capitalului a lui D. Ricardo, în legătură cu completările şi lămuririle aduse ei ulterior“. Kiev, 1871, p. 170. — 25.
13. Acest articol („Punctul de vedere al criticii economice-politice la Karl Max“) a fost scris de I. I. Kaufmann. — 25.
14. Vezi K. Marx şi F. Engels, Opere, vol. 13, Bucureşti, Editura politică, 1962, p. 7—9. — 25.
15. Este vorba de filozofii burghezi germani Büchner, Lange, Dühring, Fechner şi alţii. — 27.
16. Noua două treime — (Neue Zweidrittel) — monedă de argint cu valoare de 2/3 de taler care s-a aflat în circulaţie în diferite state germane, de la sfîrşitul secolului al XVII-lea pînă la mijlocul secolului al XIX-lea. — 34.
17. Numerotarea capitolelor din ediţia engleză a volumului I al „Capitalului“ nu corespunde numerotării din primele trei ediţii germane. — 36.
18. Proslavery rebellion — rebeliunea proprietarilor de sclavi din sudul S.U.A., care a dus la războiul civil din 1861—1865. — 40.
19. În realitate aici nu este vorba de o inexactitate comisă de Marx. — 42.
20. Engels a demascat numeroasele atacuri calomnioase ale reprezentanţilor burgheziei, care-l acuzau pe Marx de a fi falsificat în mod intenţionat citatele din discursul rostit de Gladstone la 16 aprilie 1863, într-o lucrare scrisă special în acest scop: „Brentano contra Marx în legătură cu pretinsa falsificare de citate. Istoric şi documente“, publicată la Hamburg în 1891 (vezi K. Marx şi F. Engels, Opere, vol. 22, Bucureşti, Editura politică, 1965, p. 93—180). — 42.
21. Vorbind de „invenţia lui Laskerchen“, Marx se referă la următorul fapt. În şedinţa Reichstagului din 8 noiembrie 1871, deputatul naţional-liberal burghez Laskeri), polemizînd cu Bebel, a declarat că, dacă muncitorilor social-democraţi germani le va veni în minte să urmeze exemplul comunarzilor parizieni, „onorabilii bürgeri înstăriţi le vor veni de hac cu bîtele“. Oratorul n-a voit însă să dea publicităţii această formulare şi, în darea de seamă stenografică a înlocuit cuvintele „le vor veni de hac cu bîtele“ prin „îi vor pune la respect“. Bebel a demascat această falsificare. Lasker a devenit obiect de batjocură în cercurile muncitoreşti. Cum era mic de statură, a fost poreclit „Laskerchen“. — 43.
22. Goethe. „Faust“, partea I, scena a III-a („Odaie de studiu“). — 44.
23. Engels parafrazează aici cuvintele lăudărosului şi poltronului Falstaff, care povesteşte cum s-a luptat cu spada împotriva a cincizeci de inşi (Shakespeare, „Henric al IV-lea“. Partea I, actul II, scena a patra). — 45.
24. Citat parafrazat din poemul lui S. Butler „Hudibras“, partea a II-a, cîntul I. — 50.
25. Vezi: W. Jacob. „An Historical Inquiry into the Production and Consumption of the Precious Metals“. In two volumes. London, 1831. — 54.
26. [W. Petty] „A Treatise of Taxes and Contributions“. London, 1667, p. 47 [Tratat despre taxe şi impozite]. — 58.
27. Marx foloseşte aici dialogul din cronica istorică a lui Shakespeare „Henric al IV-lea“, partea I. În scena a 3-a din actul III Falstaff îi spune văduvei Quickly că „nimeni nu se pricepe cum s-o ia“. Ea îi răspunde: „Vorbeşti cu păcat... Şi tu şi toţi ceilalţi... vă pricepeţi cum să mă luaţi“. — 62.
28. „Paris vaut bien une messe“ („Parisul face cît o liturghie“) — cuvinte rostite de Henric al IV-lea în 1593, cînd parizienii i-au făgăduit că-l vor recunoaşte ca rege dacă va trece de la protestantism la catolicism. — 67.
29. Marx citează aici „Etica nichomahică“ a lui Aristotel după: „Aristotelis opera ex recensione Immanuelis Bekkeri“. Tomus IX. Oxonii, 1837, p. 99, 100. — 74.
30. Lombard-street — stradă în City (centrul financiar al Londrei) unde îşi au sediul o serie de mari bănci; sinonim cu piaţa financiară londoneză. — 76.
31. K. Marx „Mizeria filozofiei. Răspuns la «Filozofia mizeriei» a d-lui Proudhon“, cap. I (vezi K. Marx şi F. Engels, Opere, vol. 4, Bucureşti, Editura politică, 1963, ed. a II-a, p. 71—424). — 83.
32. Goethe. „Faust“, partea I, scena a patra („Odaie de studiu“). — 83.
33. După înfrîngerea revoluţiei din 1848—1849, în Europa a urmat o perioadă de cruntă reacţiune politică. În cercurile aristocratice din ţările europene spiritismul şi îndeosebi mesele mişcătoare deveniseră o modă. În China în aceeaşi perioadă s-a desfăşurat mişcarea antifeudală de eliberare care a luat caracterul unui puternic război ţărănesc (revoluţia taipinilor). — 86.
34. Ricardo menţionează paralelogramele lui Owen în lucrarea sa „On Protection to Agriculture“. Fourth Edition. London, 1822, p. 21 (Despre protejarea agriculturii). Dezvoltîndu-şi proiectul utopic de prefaceri sociale, Owen demonstra că din punct de vedere economic, precum şi din punctul de vedere al dezvoltării gospodăriei, e mai indicat ca aşezările să fie construite în formă de paralelogram sau de pătrat. — 91.
35. Potrivit concepţiilor filozofului grec antic Epicur, care avea o concepţie materialistă şi ateistă, există o multitudine de lumi. Aceste lumi apar şi se dezvoltă după legi naturale proprii. Zeii, deşi există, se află în afara lumilor, în spaţiile dintre ele şi nu exercită influenţă nici asupra dezvoltării universului şi nici asupra vieţii omului. — 93.
36. W. Shakespeare. „Mult zgomot pentru nimic“, actul III, scena a 3-a. — 98.
37. Tîrgul din Lendit — mare tîrg anual care s-a ţinut în apropiere de Paris din secolul al XII-lea pînă în secolul al XIX-lea. — 99.
38. Goethe. „Faust“, partea I, scena a 3-a („Odaie de studiu“). — 101.
38. Apocalipsul — una dintre scrierile apărute în epoca creştinismului primitiv şi cuprinsă în Noul Testament. A fost scrisă în secolul l. Autorul Apocalipsului exprimă ura generală împotriva Imperiului roman, pe care-l numeşte „fiară“ şi-l socoteşte întruchiparea diavolului. Pasajele citate sînt luate din capitolele 17 şi 13. — 102.
40. Statul incaşilor — stat sclavagist existent de la începutul secolului al XV-lea pînă la jumătatea sec. al XVI-lea pe teritoriul actual al Perului şi în care existau puternice rămăşiţe ale orînduirii gentilice. Tribul incaşilor care stăpînea acest teritoriu avea 100 de ginţi (ailiu), care s-au transformat treptat în obşti săteşti (vicinale). — 103.
41. Pandecte — denumirea grecească a Digestelor, partea cea mai importantă din dreptul civil roman. Digestele erau o culegere de extrase din operele juriştilor romani şi exprimau interesele stăpînilor de sclavi. Ele au fost publicate în anul 553, în timpul domniei împăratului bizantin Justinian. — 106.
42. [W. E. Parry], „Journal of a Voyage for the Discovery of a North-West Pasage from the Atlantic to the Pacific; performed in the Years 1819—20, in His Majesty's Ships Hecla and Griper, under the Orders of William Edward Parry“, London, 1821 (Jurnalul călătoriei întreprinse în 1819—20). În ediţia a doua a cărţii, apărută tot în 1821, pasajul citat figurează la p. 277—278. — 110.
43. În mitologia antică istoria omenirii se împărţea în cinci perioade. Vîrsta de aur şi vîrsta de argint constituiau primele două perioade din acestea cinci. În vîrsta de aur, cea mai fericită dintre ele, oamenii trăiau, spune legenda, fără nici un fel de griji şi numai în vîrstele următoare viaţa lor s-a schimbat. Ultima vîrstă, vîrsta de fier, este plină de nedreptăţi, violenţe şi omoruri. Legenda celor cinci vîrste apare în creaţia poetului grec Hesiod şi în cea a poetului liric roman Ovidiu. — 114.
44. Este vorba de unirea definitivă a Angliei cu Scoţia în 1707. Prin acest act, care a lichidat parlamentul scoţian, au fost desfiinţate şi toate barierele economice ce existaseră între cele două ţări. — 114.
45. Dante, „Divina comedie“, „Paradisul“, cîntul XXIV. — 17.
46. Marx îl citează pe fericitul Ieronim: „Epistola către Eustahia despre păstrarea fecioriei“ — 118.
47. K. Marx: „Contribuţii la critica economiei politice“ (vezi K. Marx şi F. Engels. Opere, vol. 13, Bucureşti, Editura politică, 1962, p. 77). — 120.
48. „The course of true love never does run smooth“ („Iubirea cînd e-adevărată în cursul ei e-ntruna tulburată“) — Shakespeare, „Visul unei nopţi de vară“, actul I, scena 1. — 122.
49. „Disjecta membra poetae“ (membrele risipite ale poetului) — cuvinte din satirele lui Horaţiu, cartea I, 4. — 122.
50. Marx citează aici lucrarea lui Dupont de Nemours „Maximes du docteur Quesnay, ou Resumé de ses principes d'économie sociale“, publicată în: „Physiocrates“. Avec une introduction et des commentaires par E. Daire. Partie I, Paris, 1846, p. 392. — 123.
51. Non olet (nu miroase, adică banii n-au miros) aceste cuvinte au fost adresate de împăratul roman Vespasian (69—79) fiului său care i-a reproşat faptul că a introdus o taxă specială la closetele publice. — 124.
52. A. H. Müller. „Die Elemente der Staatskunst“, Theil II, Berlin, 1809, S. 280 (Bazele artei de a conduce statul). — 138.
53. Joc de cuvinte: în limba engleză cuvîntul „Sovereign“ înseamnă „suveran, monarh“ şi totodată monedă de aur (l. st.). — 141.
54. P. Boisguillebert. „Le détail de la France“. În: „Economistes financiers du XVIII-e siècle“. Paris, 1843, p. 213 („Comerţul cu amănuntul în Franţa“). — 143.
55. D. Diderot. „Salonul din 1767“. — 147.
56. Compania Indiilor Orientale — companie comercială engleză, care a fiinţat din 1600 pînă în 1858 şi a fost un instrument al politicii coloniale de jaf a Angliei în India, China şi în alte ţări din Asia. La jumătatea secolului al XVIII-lea, Compania, care dispunea de armată şi flotă a devenit o mare forţă militară. Sub steagul ei colonialiştii englezi au cucerit India. Compania a deţinut timp îndelungat monopolul comerţului cu India şi principalele funcţii ale administraţiei acestei ţări. Răscoala naţională de eliberare din 1857—1858 din India i-a silit pe englezi să schimbe formele dominaţiei lor coloniale: Compania a fost desfiinţată iar India a fost declarată dominion al coroanei britanice. — 148.
57. „East India (Bullion). Return to an Adress of the Honourable the House of Commons, dated 8 February 1864“. — 148.
58. Marx citează lucrarea lui W. Petty „Verbum Sapienti“, publicată ca anexă la o altă lucrare a acestui autor, menţionată aici de Marx: „The Political Anatomy of Ireland. 1672“, London, 1691. — 155.
59. Marx citează aici lucrarea lui D. Ricardo: „The High Price of Bullion a Proof of the Depreciation of Bank Notes“. The Fourth Edition Corrected. London, 1811. („Preţul ridicat al lingourilor — o dovadă a deprecierii bancnotelor“). — 157.
60. „Currency principle“ (Principiul circulaţiei banilor) — una din varietăţile şcolii care a formulat teoria cantitativă a banilor. Reprezentanţii ei afirmau că valoarea şi preţul mărfurilor sînt determinate de cantitatea de bani aflată în circulaţie. Ei îşi propuneau menţinerea unei circulaţii băneşti ferme şi considerau că unicul mijloc pentru realizarea acestui scop este ca bancnotele să aibă în mod obligatoriu acoperire în aur şi ca emisiunea lor să fie reglementată în conformitate cu importul şi exportul de metale nobile. Pornind de la aceste premise teoretice false adepţii lui „currency principle“ considerau că crizele economice de supraproducţie se datorează exclusiv nerespectării legilor circulaţiei banilor proclamate de ei. „Currency principle“ s-a bucurat de o mare popularitate în Anglia în prima jumătate a secolului al XIX-lea. Dar încercările guvernului englez de a se sprijini pe această teorie (Bank Act din 1844) nu au dat rezultate, confirmînd doar totala ei inconsistenţă ştiinţifică şi inutilitate practică (vezi K. Marx şi F. Engels Opere, vol. 13, Bucureşti, Editura politică, 1962, p. 172—175). — 157.
62. Institut de France — cea mai înaltă instituţie ştiinţifică, formată din mai multe secţii sau academii; datează din 1795. Destutt de Tracy era membru al Academiei de Ştiinţe morale şi politice. — 176.
63. Hic Rhodus hic salta! (Aici e Rhodos, aici să sari!) — cuvinte adresate lăudărosului (din fabula „Lăudărosul“ a lui Esop), care se fălea cu săriturile pe care le făcuse pe insula Rhodos. — 179.
64. Este vorba de lovitura de stat din 2/14 mai 1864 prin care, dizolvînd Adunarea, Cuza lichida opoziţia moşierimii şi a unei părţi a burgheziei faţă de aplicarea programului său de reforme. În urma constituirii unei noi Adunări a fost posibilă aplicarea acestui program de reforme burgheze, dintre care cea mai importantă a fost „legea rurală“ (august 1864); prin această lege se punea capăt iobăgiei şi se dădea pămînt ţăranilor prin răscumpărare. — 181.
65. H. Storch. „Cours d'économie politique, ou Exposition des principes, qui determinent la prospérité des nations“, Tome I, St.-Petersburg, 1815, p. 2 (Curs de economie politică sau expunere a principiilor care determină prosperitatea naţiunilor). — 194.
66. A. Cherbuliez. „Richesse ou pauvrété. Exposition des causes et des effets de la distribution actuelle des richesses sociales“, Paris, 1841, p. 14 (Avuţie sau sărăcie. Expunerea cauzelor şi efectelor actualei distribuiri a avuţiei sociale). — 194.
67. Parafrazare a cuvintelor lui Faust din tragedia cu acelaşi nume a lui Goethe, partea I, scena a III-a („Odaie de studiu“). — 207.
68. „Tout pour le mieux dans le meilleur des mondes possibles“ („Totul este cît se poate de bine în cea mai bună dintre lumile posibile“). Aforism din romanul satiric „Candid sau Optimismul“ al lui Voltaire. — 207.
69. Goethe, „Faust“, partea I, scena a 5-a (Pivniţa lui Auerbach, la Lipsca). — 208.
70. Lucreţiu. „Poemul naturii“, cartea întîi, versurile 155—156. — 227.
71. Marx îl numeşte în ironie pe Wilhelm Roscher Wilhelm Tucidide Roscher deoarece, în prefaţa la ediţia I-a a cărţii sale „Die Grundlagen der National-ökonomie“ („Principiile economiei politice“), economistul vulgar „s-a declarat“, după cum spune Marx, cu multă modestie „Tucidide al economiei politice“. Citîndu-l pe Tucididei), Roscher spune: „ca şi istoricul antic, doresc şi eu ca lucrarea mea să fie de folos celor care...“ etc. — 229.
72. Este vorba de scriitorul şi criticul literar german Gottsched, care a jucat un anumit rol pozitiv în literatură, dar care a manifestat în acelaşi timp o mare intoleranţă faţă de orice tendinţe novatoare în literatură. De aceea numele lui a devenit sinonim cu înfumurarea şi inexpresivitatea literară. — 229.
73. W. Jacob. „A Letter to S. Whitbread, being a Sequel to Considerations on the Protection Required by British Agriculture“, London, 1815, p. 33 („Scrisoare către S. Whitbread în legătură cu discutarea măsurilor protecţioniste dictate de interesele agriculturii britanice“). — 231.
74. Este vorba de legea cu privire la reglementarea muncii în fabrici din 1833. În legătură cu aceasta vezi volumul de faţă, p. 289—290. — 236.
75. Hiliaşti (de la grecescul „hilias“ — o mie) — propovăduitorii doctrinei mistice-religioase despre a doua venire a lui Hristos şi instaurarea pe pămînt a „împărăţiei de o mie de ani“, a dreptăţii, egalităţii şi fericirii generale. Credinţele hiliaste au apărut în perioada destrămării orînduirii sclavagiste pe fondul asupririi insuportabile şi al suferinţelor îndurate de masele muncitoare, care căutau o ieşire în visuri fanteziste de eliberare. Aceste credinţe au cunoscut o largă răspîndire în primele timpuri ale creştinismului, iar ulterior au renăscut mereu în doctrinele diferitelor secte din Evul mediu. — 239.
76. A. Ure, „The Philosophy of Manufactures; or, An Exposition of the Scientific, Moral and Commercial Economy of the Factory System of Great Britain“. London, 1835, p. 406 („Filozofia fabricii sau Expunere a aspectului ştiinţific, moral şi comercial al economiei sistemului de fabrică în Marea Britanie“). — 239.
77. Little shilling men (adepţii şilingului mic), sau şcoala de la Birmingham — scoală economică apărută în prima jumătate a secolului al XIX-lea. Adepţii ei propagau teoria unităţii de măsură monetare ideale şi considerau banii exclusiv ca „denumiri de calcul“. Reprezentanţii şcolii de la Birmingham, fraţii Thomas şi Mattias Attwood, Spooner şi alţii, au întocmit un proiect de reducere a conţinutului aur al unităţii monetare din Anglia pe care l-au denumit „proiectul şilingului mic“. De aici şi denumirea şcolii. Totodată „adepţii şilingului mic“ s-au pronunţat împotriva măsurilor luate de guvern în vederea reducerii cantităţii de bani aflaţi în circulaţie. Ei erau de părere că realizarea principiilor şcolii lor, determinînd o creştere artificială a preţurilor, era de natură să învioreze industria şi să asigure prosperitatea generală a ţării. În realitate însă, devalorizarea valutei preconizată de ei n-a făcut decît să stingă datoria publică şi datoriile particulare în bani devalorizaţi, adică să aducă anumite avantaje vistieriei şi marilor întreprinzători care beneficiau în principal de toate creditele posibile. Marx vorbeşte despre această şcoală în lucrarea sa „Contribuţii la critica economiei politice“ (vezi K. Marx şi F. Engels, Opere, vol. 13, Bucureşti, Editura (politică, 1962, p. 71—72). — 244.
79. „Règlement organique“ (Regulamentele organice) — regulamente de organizare şi conducere a Moldovei şi Ţării Româneşti, preconizate prin convenţia de la Akkerman şi întocmite potrivit prevederilor tratatului de la Adrianopol (1829). Puse în aplicare în 1831 în Ţara Românească şi în 1832 în Moldova, sub îndrumarea şi supravegherea generalului Pavel Kisseleff, regulamentele organice au menţinut şi întărit privilegiile boierimii care continua să fie clasa conducătoare în stat. Ele au constituit o aspră legislaţie agrară şi un instrument de represiune capabil să frîngă rezistenţa ţărănimii, ceea ce l-a determinat pe K. Marx să le caracterizeze drept „codicele muncii de clacă“ şi „o expresie pozitivă a goanei după supramuncă“. Regulamentele organice au îngrădit puterea domnească, au introdus principiul separării puterilor în stat, au instituit adunările obşteşti (embrion al regimului parlamentar), au reorganizat vechile servicii publice şi au creat altele noi. Prin prevederile lor politice şi economice-administrative, regulamentele organice au favorizat dezvoltarea capitalismului, deschizînd astfel burgheziei drumul spre puterea politică. Cuprinzînd dispoziţii aproape identice, regulamentele organice au pregătit unirea celor două ţări într-un singur stat, ceea ce, de fapt, anticipau ambele regulamente, în cîte un articol din partea lor finală. Dar, deşi au constituit o lege fundamentală care, în general, a favorizat dezvoltarea celor două ţări române, regulamentele organice au devenit, în scurt timp, datorită dezvoltării capitalismului, o piedică pentru progresul economic, social şi politic al principatelor. — 249.
80. Dryden. „The Cock and the Fox“ („Cocoşul şi vulpea“). — 253.
81. Ecce iterum Crispinus (Iarăşi Crispinus!) — aşa începe satira a IV-a a lui Iuvenal, în a cărei primă parte este înfierat Crispinus, un curtean al împăratului Domiţian. În sensul figurat expresia înseamnă: „iarăşi acelaşi personaj“ sau „iarăşi acelaşi lucru“. — 258.
82. Eleaţii — şcoală idealistă în filozofia greacă din secolele al VI-lea şi al V-lea î.e.n. Reprezentanţii ei cei mai de seamă au fost Xenofan, Parmenide şi Zenon. Eleaţii demonstrau, printre altele, că mişcarea şi diversitatea fenomenelor nu au o existenţă reală, ci sînt simple aparenţe. — 260.
83. Grand Jury (Marele juriu) — în Anglia, pînă în 1933, colegiu de juraţi, compus din 12—23 de persoane alese de şerif dintre „oamenii oneşti şi leali“ din comitat, care îndeplinea funcţia de instanţă de cercetări preliminare şi decidea dacă inculpaţii să fie deferiţi tribunalului corecţional. — 262.
84. Marx se referă la recenzia sa la cartea lui Th. Carlyle „Pamflete contemporane“ (vezi K. Marx şi F. Engels, Opere, vol. 7, Bucureşti, Editura politică 1960, p. 274—285). — 266.
85. W. Strange. „The Seven Sources of Health“, London, 1864, p. 84. — 268.
86. „Britons never, never shall be slaves!“ („Britanii nu vor fi niciodată, niciodată sclavi!“) — cuvinte din imnul englez „Rule, Britania!“. — 274.
87. Exeter-Hall — clădire din Londra, loc de întrunire a diverselor asociaţii religioase şi filantropice. — 275.
89. Après moi le déluge! (După mine potopul!) — se spune că astfel a răspuns regele Franţei Ludovic al XV-lea atunci cînd cineva din anturajul lui i-a atras atenţia că serbările şi petrecerile de la curte ameninţă ţara cu o mare creştere a datoriei publice. — 280.
90. „A-şi vinde dreptul de întîi născut pentru un blid de fiertură“ — această expresie plastică provine dintr-o legendă biblică. Se spune că acesta a fost preţul pentru care Esau ar fi vîndut lui Iacob dreptul de întîi născut. — 281.
91. Marea ciumă — îngrozitoare epidemie de ciumă care a făcut ravagii în Europa apuseană în 1347—1350. După datele existente, au murit atunci de ciumă 25.000.000 de oameni, circa 1/4 din populaţia Europei apusene. — 282.
93. „Factories Inquiry Commission. First Report of the Central Board of His Majesty's Commissioners. Ordered, by the House of Commons, to be prioted, 28 June 1833“, p. 53. — 289.
94. „Periculum in mora“ [întîrzierea prezintă pericol] — cuvinte din lucrarea istoricului roman Titus Livius „Ab urbe condita“, cartea a XXXVIII-a, cap. XXV („De la fundarea Romei“). — 290.
95. Report from the Committee on the „Bill to regulate the Labour of Children in the Mills and Factories of the United Kingdom“: with the Minutes of Evidence“. Ordered, by the House of Commons, to be printed, 8 august 1832. — 290.
96. În timpul sărbătorilor tradiţionale în cinstea lui Juggernaut — încarnare a divinităţii hinduse Vişnu — credincioşii fanatici se aruncă sub roţile carului pe care este purtată statuia lui Vişnu. — 291.
97. Este vorba de Carta poporului care cuprindea revendicările cartiştilor, publicată la 8 mai 1838 ca proiect de lege ce urma să fie prezentat în parlament. Ea conţinea şase puncte: votul universal (pentru bărbaţii care au împlinit vîrsta de 21 de ani), alegeri parlamentare anuale, vot secret, egalizarea circumscripţiilor electorale, desfiinţarea censului de avere pentru candidaţii în alegerile parlamentare, remunerarea deputaţilor. — 291.
98. Partizanii Ligii împotriva legilor cerealelor (vezi adnotarea 9) în propaganda lor demagogică încercau să-i convingă pe muncitori că prin instaurarea liberului schimb salariul lor real va creşte, şi muncitorii vor avea o pîine de două ori mai mare ca înainte („big loaf“). Placarde pe care figurau două pîini, una mare şi una mică, şi inscripţiile respective, erau purtate pe străzi în scopuri de agitaţie. Realitatea a arătat cît de mincinoase erau aceste promisiuni şi tertipuri. Capitalul industrial din Anglia care s-a consolidat prin abolirea legilor cerealelor, şi-a intensificat ofensiva împotriva intereselor vitale ale clasei muncitoare. — 292.
99. Comisari ai Convenţiei se numeau în timpul revoluţiei burgheze franceze de la sfîrşitul sec. al XVIII-lea reprezentanţii Convenţiei (Adunarea Naţională a Republicii Franceze în 1792—1795) în departamente şi în armată, investiţi cu împuterniciri speciale. — 295.
100. Loi des suspects — lege adoptată de Corpul legislativ la 19 februarie 1858, care acorda împăratului şi guvernului său dreptul nelimitat de a trimite la închisoare sau de a deporta în diferite localităţi din Franţa şi din Algeria, ba chiar de a expulza definitiv de pe teritoriul Franţei pe toţi cei suspectaţi de atitudine ostilă regimului celui de-al doilea Imperiu. — 296. — 296.
101. Vezi adnotarea 18. — 296.
102. W. Shakespeare. „Neguţătorul din Veneţia“, actul IV, scena 1. — 297.
103. W. Shakespeare. „Neguţătorul din Veneţia“, actul IV, scena 1. — 298.
104. Legile celor 10 table — varianta iniţială a „legilor celor 12 table“, cel mai vechi monument de drept al statului sclavagist roman. Menite să ocrotească proprietatea privată, legile prevedeau pentru datornicul nesolvabil lipsirea de libertate, vinderea ca sclav sau chiar tăierea în bucăţi. — 298.
105. Istoricul francez Linguet emite această ipoteză în lucrarea „Théorie des loix civiles, ou Principes fondamentaux de la société“. Tome II, Londres, 1767, livre V, chapitre XX („Teoria legilor civile sau Principiile fundamentale ale societăţii“). — .
106. În lucrarea sa „Die Geheimnisse des christliches Alterthums“, istoricul german Daumer afirmă că primii creştini mîncau în timpul împărtăşaniei carne de om. — 298.
107. Marele socialist utopist francez Fourier a zugrăvit un tablou al societăţii viitorului în care omul va executa în timpul unei zile de muncă mai multe operaţii, ziua de muncă fiind formată din cîteva şedinţe scurte („courtes sénces“), de cîte o oră şi jumătate — două ore. Fourier considera că, datorită acestui fapt, productivitatea muncii va creşte în aşa măsură încît cel mai sărac muncitor va avea posibilitatea de a-şi satisface trebuinţele în mai mare măsură decît orice capitalist de pînă atunci. — 298.
108. Este vorba de congresul muncitorilor americani, care a avut loc la Baltimore între 20 şi 25 august 1866. La congres au participat 60 de delegaţi reprezentînd peste 60.000 de muncitori grupaţi în trade-unionuri. Congresul a dezbătut probleme ca: legiferarea zilei de muncă de 8 ore, activitatea politică a muncitorilor, asociaţiile cooperative, cuprinderea tuturor muncitorilor în trade-unionuri etc. La congres a fost adoptată de asemenea o hotărîre cu privire la crearea unei organizaţii politice a clasei muncitoare, National Labour Union. — 301.
109. Rezoluţia Congresului de la Geneva al Asociaţiei Internaţionale a Muncitorilor a fost întocmită pe baza „Instrucţiunilor pentru delegaţii Consiliului Central provizoriu în legătură cu diferite probleme“ (vezi K. Marx şi F. Engels, Opere, vol. 16, Bucureşti, Editura politică, 1963, p. 202—212). În pasajul citat din rezoluţie textul acestor „Instrucţiuni“ este reprodus exact. — 311.
110. „Şarpele chinurilor lor“ — parafrază din poezia lui Heine „Heinrich“ (din ciclul „Poezii contemporane“). — 312.
111. Magna Charta — Magna Charta Libertatum — sub această denumire a intrat în istorie documentul semnat de regele englez Ioan fără Ţară în 1215. „Magna Charta“ a fost impusă regelui de marii feudali răsculaţi, sprijiniţi de cavaleri şi orăşeni, Ea prevedea o anumită limitare a puterii regale, menţinea o serie de privilegii feudale şi conţinea unele concesii în favoarea cavalerilor şi a oraşelor. În pasajul de faţă Marx se referă la legile cu privire la limitarea zilei de muncă cucerite de clasa muncitoare din Anglia în urma unei lupte îndelungate şi înverşunate împotriva capitalului. — 313.
112. Quantum mutatus ab illo! (Ce schimbare faţă de ceea ce a fost) — Virgiliu, „Eneida“, cartea a doua, versul 274. — 313.
113. Cuvintele „Într-adevăr n-au învăţat nimic“ — care au căpătat o largă circulaţie sînt cuprinse într-o scrisoare a amiralului francez de Panat. Uneori aceste cuvinte sînt atribuite lui Talleyrand. Ele au fost spuse la adresa regaliştilor, care s-au dovedit incapabili să tragă învăţăminte din revoluţia burgheză franceză de la sfîrşitul secolului al XVIII-lea. — 318.
114. Despre faptul că ignoranţa nu este un argument Spinoza vorbeşte în „Etica“ (partea întîi, adaos), ridicîndu-se împotriva reprezentanţilor concepţiei clerical-teleologice asupra naturii, care considerau „voinţa divinităţii“ drept cauza cauzelor tuturor fenomenelor şi al căror unic argument era necunoaşterea altor cauze. — 318.
115. Vezi A. Quetelet. „Sur l'homme et le developpement de ses facultés, ou Essai de phisique sociale“. Tomes I—II, Paris, 1835. — 334.
116. W. Roscher. „System der Volkswirthschaft“. Band I: „Die Grundlagen der Nationalökonomie.“ Dritte, vermehrte und verbesserte Auflage, Stuttgart und Augsburg, 1858, S. 88—89. — 335.
117. Este vorba de iniţiativa muncitorilor din oraşul Rochdale (districtul industrial Manchester), care, pornind de la ideile socialiştilor utopici, au organizat în 1844 o cooperativă de consum. Această cooperativă care şi-a luat denumirea de Society of Equitable Pioneers, a format nucleul mişcării cooperatiste a muncitorilor din Anglia şi din alte ţări. — 342.
118. Vezi adnotarea 49. — 353.
119. Bellum omnium contra omnes (războiul tuturor împotriva tuturor) — expresie din lucrarea „Leviathan“ a lui Thomas Hobbes. — 366.
120. Potrivit legendei, patricianul roman Menenius Agrippa i-a convins pe plebeii răsculaţi în anul 494 î.e.n. să se supună istorisindu-le fabula cu părţile corpului omenesc care s-au răzvrătit împotriva stomacului. Menenius Agrippa compara societatea din vremea sa cu organismul viu ale cărui mîini erau plebeii, care hrăneau stomacul acestui organism — pe patricieni. Aşa cum separarea mîinilor de stomac duce inevitabil la moartea organismului tot aşa refuzul plebeilor de a-şi îndeplini obligaţiile ar fi dus la pieirea statului Romei antice. — 371.
121. Society of Arts (Societatea artelor şi meseriilor) — societate burghezo-iluministă cu caracter filantropic, fondată în 1754 la Londra. Societatea declara grandilocvent că scopul ei este „încurajarea artelor, meseriilor şi comerţului“ şi a tot ce poate duce la „ocuparea pauperilor, lărgirea comerţului şi îmbogăţirea ţării“ etc. Ea a încercat să joace rolul de mediator între muncitori şi întreprinzători. Marx o numea „societatea artelor şi înşelătoriilor“. — 374.
122. Hegel. „Grundlinien der Philosophie des Rechts“, Werke. Zweite Auflage. Bd. VIII, Berlin, 1840, S. 247. („Bazele filozofiei dreptului“). — 374.
123. Vezi adnotarea 49. — 374.
124. Aici găsim la Marx o inexactitate. În realitate autorul lucrării „Concerning Happiness, A. Dialogue“ nu este diplomatul James Harris, care a publicat cartea „Diaries and Correspondence“, ci tatăl acestuia, James Harris. — 375.
125. Marx reproduce această expresie a lui Archilochus după lucrarea lui Sextus Empiricus: „Adversus mathematicos“, liber XI, 44. — 375.
126. Epoca răsturnării celor 30 de tirani — perioada de la sfîrşitul secolului al V-lea î.e.n., cînd la Atena a fost instaurată democraţia sclavagistă în locul regimului despotic al celor treizeci de oligarhi. În această perioadă la Atena a luat o mare dezvoltare capitalul comercial şi cămătăresc. — 376.
127. Republica lui Platon — statul ideal conceput de Platon, expresie idealizată a intereselor aristocraţiei sclavagiste. La baza lui se află împărţirea cetăţenilor liberi în: „filozofi“, cărora le revenea funcţia de conducere a statului, militari, apărători ai statului împotriva duşmanilor externi şi interni, şi agricultori, meseriaşi şi negustori care trebuiau să întreţină prin munca lor clasa dominantă. — 377.
128. Se citează p. 21 din lucrarea lui A. Ure (vezi adnotarea 76). — 379.
129. Maşina calorică — maşină care funcţiona pe principiul dilatării şi comprimării aerului prin încălzire şi răcire. Faţă de maşina cu abur era greoaie şi avea un coeficient de utilitate foarte scăzut. Inventată la începutul sec. al XIX-lea, la sfîrşitul acestui secol ea îşi pierduse orice utilitate practică. — 382.
130. Jenny — maşină de filat inventată în 1764—1767 şi pe care creatorul ei, James Hargreaves, a numit-o astfel în cinstea fiicei sale. — 383.
131. Biblia. Deuteronomul, cap. 25, 4. — 383.
132. Boynes. „The Cotton Trade. Two Lectures on the above Subject, Delivered before the Membres of the Blackburn Literary Scientific and Mechanics' Institution“. Blackburn — London, 1857, p. 48. — 397.
133. Privy council (Consiliul privat) — organ special pe lîngă regele Angliei, alcătuit din miniştri şi alţi demnitari, precum şi din reprezentanţi ai înaltului cler. A luat fiinţă în secolul al XIII-lea. Vreme îndelungată a avut dreptul de a emite legi în numele regelui şi peste capul parlamentului. În secolele al XVIII-lea şi al XIX-lea rolul Consiliului privat a scăzut considerabil. În prezent Consiliul privat nu participă practic la conducerea statului. — 408.
134. Schiller. „Cîntecul despre clopot“. — 415.
135. Se citează p. 22 din lucrarea lui A. Ure (vezi adnotarea 76). — 430.
136. Vezi volumul de faţă, p. 290 şi urm. — 430.
137. Vezi volumul de faţă, p. 299, nota 157. — 434.
138. Fourier numeşte fabricile „ocne cu regim ceva mai blînd“ („les bagnes mitigés“) în lucrarea „La fausse industrie morcelée, répugnante, mensongère, et l'antidote, l'industrie naturelle, combinée, attrayante, véridique, donnant quadruple produit“, Paris, 1835, p. 59. — 436.
139. Marx citează lucrarea lui Secondo Lancellotti „L'Hoggidi overo Gl'ingegni non inferiori a'passati“ după I. Beckmann „Beyträge zur Geschichte der Erfindungen“. Band I, Leipzig, 1786, S. 125—126. — 437.
140. Tabelul a fost întocmit pe baza datelor extrase din următoarele trei documente parlamentare purtînd titlul comun „Factories“: „Return to an Address of the Honourable the House of Commons, dated 15 April 1856“; „Return to an Address of the Honourable the House of Commons, dated 24 April 1861“ şi „Return to an Address of the Honourable the House of Commons, dated 5 December 1867“. — 443.
141. „Tenth Report of the Commissioners appointed to inquire into the Organization and Rules of Trades Unions and other Associations: together with Minutes of Evidence“. London, 1868, p. 63, 64. — 445.
142. „Nominibus mollire licet maia“ („Se cuvine ca răul să fie îndulcit prin cuvinte“) — Ovidiu, „Ars amatoria“, cartea a II-a, II, versul 657. — 448.
143. Marx a luat aceste date din documentul parlamentar: „Corn, Grain and Meal. Return to an Order of the Honourable the House of Commons, dated 18 February 1867“. — 461.
144. Legile împotriva dreptului de asociere — legi adoptate de parlamentul englez în 1799 şi 1800, care interziceau crearea şi activitatea oricăror organizaţii muncitoreşti. Aceste legi au fost abrogate de parlament în 1824, iar în 1825 abrogarea lor a fost confirmată din nou. Cu toate acestea, autorităţile au continuat să limiteze în mare măsură activitatea asociaţiilor muncitoreşti. Astfel, simpla agitaţie pentru intrarea muncitorilor într-o asociaţie şi pentru participarea la greve era considerată ca „uz de forţă“ şi „violenţă“ şi se pedepsea ca delict penal. — 462.
145. Vezi adnotarea 98. — 463.
146. Marx se referă la faptul că după desfiinţarea monopolului Companiei Indiilor Orientale în comerţul cu China (1833) comercianţii particulari englezi au pătruns masiv pe piaţa chineză. O amploare deosebit de mare a luat comerţul de contrabandă cu opium, sprijinit pe toate căile de guvernul Angliei, care a nesocotit în mod conştient legile şi interesele de stat ale Chinei şi a contribuit la intoxicarea în masă şi la subminarea sănătăţii chinezilor. Ca răspuns la măsurile hotărîte luate de autorităţile chineze împotriva importului de contrabandă a acestui stupefiant în ţara lor, englezii au dezlănţuit primul război „al opiului“ (1839—1842), care s-a încheiat printr-un tratat inegal şi tîlhăresc pentru China. — 467.
147. Vezi adnotarea 129. — 469.
148. Vezi adnotarea 133. — 473.
149. Vezi adnotarea 49. — 479.
150. Registrar General (Registratorul general) — aşa se numea în Anglia funcţionarul care conducea Biroul central de înregistrare a actelor de stare civilă. Pe lîngă atribuţiile sale obişnuite, odată la 10 ani, biroul făcea recensămîntul populaţiei. — 481.
151. Este vorba de documentul parlamentar intitulat: „Factories. Return to an Address of the Honourable the House of Commons, dated 24 April 1861“. p. 9. — 483.
152. W. Shakespeare. „Neguţătorul din Veneţia“, actul IV, scena 1. — 495.
153. „Ne sutor ultra crepidam!“ („Cizmarule, vezi-ţi de calapoadele tale“) — i-a replicat renumitul pictor grec antic Apelles unui cizmar care i-a criticat picturile; cizmarul nu se pricepea deloc la pictură, dar îi reproşa că într-o pictură a sa nu a redat bine încălţămintea. — 497.
155. Cuvinte parafrazate din poezia „An die Natur“ a lui Friederich Leopold Stolberg, poet german de la sfîrșitul sec. al XVIII-lea. — 518.
156. P. J. Proudhon, Système des contradictions économiques, ou Philosophie de la misère“, T. I., Paris, 1846, p. 73 (Sistemul contradicțiilor econimice sau Filozofia mizeriei). — 519.
157. Este vorba de Confederaţia celor unsprezece state sclavagiste din sudul S.U.A. care a existat în 1861—1865, şi a fost creată în urma rebeliunii proprietarilor de sclavi. Proclamînd un stat separat, rebelii şi-au pus drept scop menţinerea sclaviei şi extinderea ei pe întregul teritoriu al S.U.A. Confederaţia a fost lichidată în 1865 în urma înfrîngerii proprietarilor de sclavi în războiul civil. — 546.
158. Autorul cărţii „Essai sur la nature du commerce en général“ este Richard Cantillon. Lucrarea a fost revizuită în vederea editării ei în limba engleză de o rudă a autorului, Philippe Cantillon. — 564.
159. Marx face aluzie aici la comportarea mareşalului curţii, Kalb, din tragedia lui Schiller „Intrigă şi iubire“. În actul al treilea al piesei (scena a doua) la început Kalb refuză să participe la intriga pe care o urzea preşedintele la curtea prinţului. Preşedintele îl ameninţă atunci că îşi va da demisia, ceea ce ar fi atras după sine şi demisia lui Kalb. Înspăimîntat, Kalb replică: „Dar cu mine cum rămîne?... Ce v-a venit! Sînteţi doar un om învățat! Dar eu... mon Dieu! Ce voi mai fi eu dacă alteţa sa mă va demite?“. — 585.
160. Este vorba de Asociaţia muncitorilor germani, înfiinţată de Marx şi Engels la sfîrşitul lunii august 1847 la Bruxelles în scopul educării politice a muncitorilor germani care locuiau în Belgia şi al propagării ideilor comunismului ştiinţific în rîndurile lor. Sub conducerea lui Marx şi Engels şi a tovarăşilor lor de luptă, Asociaţia a devenit centrul legal de unire a forţelor proletare revoluţionare din Belgia. Cele mai bune elemente ale Asociaţiei au făcut parte din comunitatea din Bruxelles a Ligii comuniştilor. După revoluţia burgheză din februarie 1848 din Franţa, Asociaţia şi-a încetat activitatea în urma arestării şi expulzării membrilor ei de către poliţia belgiană. — 588.
161. Simonde de Sismondi, „Nouveaux principes d'économie politique, ou de la richesse dans ses rapports avec la population“, Tome I, Paris, 1819, p. 119. — 591.
162. Avraam a avut de urmaş pe Isaac; Isaac a avut de urmaş pe Iacob etc. În Noul Testament (Evanghelia cea de la Matei, cap. I) se povesteşte cum a crescut neamul lui Avraam, străbunul evreilor şi cum din el se trage poporul evreu. — 591.
163. Hegel. „Grundlinien der Philosophie des Rechts“. Werke. Zweite Auflage, Bd. VIII, Berlin, 1840, S. 259. — 598.
164. Este vorba de lucrarea: J. St. Mill. „A System of Logic, ratiocinative and inductive, being a connected View of the Principles of Evidence and the Methods of Scientific Investigation“. In two volumes. Prima ediţie a apărut la Londra în 1843. Marx remarcă faptul că J. St. Mill, care a pretins că expune un „sistem de logică'', a fost superficial ca economist şi n-a respectat cerinţele elementare ale unei analize logice. — 600.
165. Tableau économique (Tabloul economic) — schema reproducţiei şi circulaţiei capitalului social total, elaborată pentru prima oară în ştiinţa economică de fiziocratul Quesnay. Despre acest tablou se vorbeşte mai amănunţit în lucrarea lui Marx „Teorii asupra plusvalorii“ (partea I, cap. 6), în capitolul zece al secţiunii a doua a lucrării lui Engels „Anti-Dühring“, scris de Marx precum şi în „Capitalul“, vol. II (capitolul al nouăsprezecelea). — 601.
166. Cuvintele citate aici „nu are nici o dată“ au fost folosite de cîteva ori de Lichnowski în cuvîntarea rostită în Adunarea Naţională de la Frankfurt împotriva dreptului istoric al Poloniei la independenţă. În loc de „Keinen Datum hat“, el a spus „Keinen Datum nicht hat“, întrebuinţînd, contrar regulilor limbii germane, două negaţii consecutive. De aceea, cuvîntarea sa a stîrnit rîsetele asistenţei. Amănunte despre cuvîntarea lui Lichnowski vezi în K. Marx şi F. Engels. Opere, vol. 5, Bucureşti, Editura politică, 1963, p. 394. — 602.
167. Schiller. „Chezăşia“. — 603.
168. Sînt parafrazate cuvintele lui Faust. (Faust, partea I, scena 2 — „În faţa porţii oraşului“). — 603.
169. Potrivit unei legende care datează din perioada creştinismului primitiv, cărţile Bibliei care formează Vechiul Testament au fost scrise de Moise şi de alţi proroci. Marx foloseşte expresia „asta vine de la Moise şi de la proroci“ în sensul de ceea ce este principal, ceea ce este o primă poruncă etc. — 604.
170. J. B. Say. „Traité d'économie politique“. Cinquième édition, Tome premier, Paris, 1826, p. 130—131. — 605.
171. Determinatio est negatio — orice determinare este o negare. Marx reproduce aici principiul lui Spinoza în interpretarea hegeliană devenită celebră. La Spinoza această expresie are sensul că „orice limitare este o negare“ (Spinoza. „Corespondenţa“, Scrisoarea nr. 50). — 606.
172. Aici se citează lucrarea lui A. Potter „Political Economy: its Objects, Uses, and Principles: considered with Reference to the Condition of the American People“. New-York, 1841. După cum rezultă din Introducere, cea mai mare parte a acestei lucrări reprezintă o reproducere (cu modificări aduse de A. Potter) a primelor zece capitole din lucrarea lui J. Scrope „The Principles of Political Economy“ („Principiile economiei politice“), publicată în Anglia în 1833. — 607.
173. Cuvintele „nulla dies sine linea“ (nici o zi fără o linie) sînt atribuite celebrului pictor grec antic Apelles, care avea drept regulă să lucreze zilnic cît de puţin la picturile sale. — 619.
174. Linguet. „Théorie des loix civiles, ou Principes fondamentaux de la société“. Tome I. Londres, 1767, p. 236. — 625.
175. Peculium — în Roma antică, o parte a bunurilor pe care capul familiei o putea încredinţa spre conducere sau administrare unui om liber sau unui sclav. Stăpînirea unui peculium nu anula dependenţa de fapt a sclavului faţă de stăpînul său, care era stăpînul de drept al peculium-ului. De pildă, posesorului unui peculium, un sclav, i se permitea să încheie tranzacţii cu terţe persoane numai dacă suma obţinută din aceste tranzacţii era mai mică decît suma necesară răscumpărării din sclavie. Încheierea de tranzacţii avantajoase şi alte măsuri menite să sporească peculium-ul reveneau de obicei capului familiei. — 627.
176. A. Smith „An Inquiry into the Nature and Causes of the Wealth of Nations“ („Avuţia naţiunilor, cercetare asupra naturii şi cauzelor ei“) vol. I, Edinburgh, 1814, p. 142. — 631.
177. În perioada 1849—1859 Anglia a participat la o serie de războaie: războiul Crimeii (1853—1856), războiul împotriva Chinei (1856—1858 şi 1859—1860) şi împotriva Iranului (1856—1857). În afară de aceasta, în 1849 ea a terminat cucerirea Indiei, iar în 1857—1859 trupele ei au înăbuşit răscoala de eliberare naţională din India. — 647.
178. Vezi adnotarea 96. — 655.
179. J. Steuart. „An Inquiry into the Principles of Political Oeconomy“ („Principiile economiei politice“), vol. I, Dublin, 1770, p. 39, 40. — 656.
180 Vezi adnotarea 150. — 660.
181 Boileau. Satira a VIII-a. — 662.
182 Este vorba de lucrarea lui F. Engels „Situaţia clasei muncitoare din Anglia“ (vezi K. Marx şi F. Engels. Opere, vol. 2, Bucureşti, Editura politică, 1959. — 663.
183 A. Smith. „An Inquiry into the Nature and Causes of the Wealth of Nations“, vol. I, Edinburgh, 1814, p. 6. — 664.
184 Vezi adnotarea 133. — 664.
185 „Low Church“ — curent în biserica anglicană răspîndit în special în rîndurile burgheziei şi ale clerului inferior. Adepţii acestui curent propovăduiau o morală burgheză creştină și desfăşurau o activitate filantropică făţarnică. Contele de Shaftesbury (lord Ashley), datorită unei asemenea activităţi ajunsese să cîştige o însemnată influenţă în cercurile „Low Church“. De aceea Marx îl numeşte în ironie „papă“ al acestei biserici. — 684.
186 Vezi adnotarea 150. — 685.
187 Horaţiu. „Arta poetică“, versul 173. — 686. [„care laudă timpurile trecute“]
188 Această expresie este folosită în lucrarea lui Fourier „Le nouveau monde industriel et societaire“, Paris, 1829, secţiunea 5, completări la cap. XXXVI; secţiunea a 6-a, concluzii generale. — 702.
190 Erin — vechea denumire a Irlandei. — 714.
191 Parafrazare a cuvintelor lui Mefisto din tragedia „Faust“ de Goethe („Prolog în ceruri“). — 715.
192 Fenieni — revoluţionari mic-burghezi irlandezi. Primele organizaţii feniene au apărut în 1857 în Irlanda şi în S.U.A., unde erau formate din emigranţi irlandezi. Programul şi activitatea fenienilor reflectau protestul maselor populare din Irlanda împotriva asupririi coloniale engleze. Fenienii revendicau independenţa naţională a ţării lor, instaurarea republicii democratice, transformarea ţăranilor arendaşi în proprietari ai pămînturilor pe care le lucrau etc. Ei sperau să-şi înfăptuiască programul politic cu ajutorul unei insurecţii armate. Activitatea lor complotistă a suferit însă un eşec. La sfîrşitul deceniului al 7-lea, fenienii au fost supuşi unor represiuni în masă. În deceniul al 8-lea mişcarea feniană s-a destrămat. — 718.
193 Horaţiu, Epodae, 7. — 718. [„Un destin crud îi chinuiește pe romani și crima fratricidului.“]
194. Prin revoluţionarea pieţei mondiale se înţelege aici decăderea rapidă, începînd de la sfîrşitul secolului al XV-lea, a rolului Genuei, Veneţiei şi altor oraşe din nordul Italiei în comerţul de tranzit în urma marilor descoperiri geografice din acea vreme: descoperirea Cubei, a insulelor Haiti şi Bahamas, a Americii de Nord, a drumului maritim spre India pe la sudul Africii şi, în sfîrşit, descoperirea Americii de Sud. — 722.
195. J. Steuart, „An Inquiry into the Principles of Political Oeconomy“, vol. I, Dublin, 1770, p. 52. — 723.
196. „Pauper ubique jacet“ [peste tot există săraci], Ovidiu. Fastele, I, r. 218. — 726.
197. Este vorba, evident, de ucazul cu privire la urmărirea ţăranilor fugari, dat în 1597, sub domnia ţarului Feodor Ivanovici, cînd cîrmuitorul de fapt al Rusiei era Boris Godunov. Conform acestui ucaz, ţăranii care plecau în bejenie din cauza jugului şi împilării insuportabile a moşierilor erau căutaţi timp de cinci ani şi înapoiaţi cu sila stăpînilor lor. — 728.
198. Glorious Revolution (revoluţia glorioasă) — astfel este denumită în istoriografia burgheză engleză lovitura de stat din 1688, în urma căreia în Anglia a fost instaurată monarhia constituţională, bazată pe un compromis între aristocraţia funciară şi marea burghezie. — 728.
199. Este vorba de pamfletul: „A Letter from the Right Honourable Edmund Burke to a Noble Lord, on the Attaks made upon him and his Pension, in the House of Lords, by the Duke of Bedford, and the Earl of Lauderdale, Early in the present Sessions of Parliament“, apărut în 1796 la Londra. — 729.
200. Legea lui Licinius — lege adoptată în Roma antică în anul 367 î.e.n. Legea prevedea o oarecare limitare a dreptului de a trece pămînturile obşteşti în folosinţă personală şi casarea parţială a datoriilor. Îndreptată împotriva creşterii marii proprietăţi funciare şi a privilegiilor patricienilor, ea reflecta o anumită întărire a poziţiilor economice şi politice ale plebeilor. Tradiţia atribuie această lege tribunilor poporului Licinius şi Sextius. — 732.
201. Este vorba de răscoala din 1745—1746 a partizanilor dinastiei Stuart, care cereau aducerea pe tronul Angliei a aşa-numitului „tînăr pretendent“ Charles Edward. Răscoala reflecta totodată protestul maselor populare din Scoţia şi Anglia împotriva exploatării lor de către landlorzi şi a alungării în masă a ţăranilor de pe pămînturile lor. În urma înăbuşirii răscoalei cu ajutorul armatei regulate a Angliei, organizarea de clan din regiunea muntoasă a Scoţiei a început să se destrame rapid, iar alungarea ţăranilor de pe pămînturi s-a intensificat. — 734.
202. Taksmeni erau numiţi în Scoţia, după cum arată Marx în articolul „Alegerile. — Complicaţii financiare. — Ducesa de Sutherland şi sclavia“ (vezi K. Marx şi F. Engels, Opere, vol. 8, Bucureşti, Editura politică, 1960, p. 532—539), în condiţiile organizării de clan, comandanţii aflaţi în subordinea directă a lairdului clanului („omul cel mare“). Acesta din urmă acorda cîte o bucată de pămînt (tak) din proprietatea întregului clan, iar ei, în semn că-i recunosc autoritatea, îi plăteau un mic tribut. La rîndul lor, taksmenii acordau parcele de pămînt vasalilor. O dată cu destrămarea organizării de clan, lairdul s-a transformat în landlord, iar taskmenii au devenit în fond nişte fermieri capitalişti. Tributul de pînă atunci s-a transformat în rentă funciară. — 734.
203. Gaelii — populaţia băştinaşă din regiunile muntoase din nordul şi din vestul Scoţiei, urmaşi ai vechilor celţi. — 734.
204. Marx se referă la articolul său: „Alegerile. — Complicaţii financiare. — Ducesa de Sutherland şi sclavia“, publicat în „New-York Daily Tribune“ din 9 februarie 1853 (vezi K. Marx şi F. Engels, Opere, vol. 8, București, Editura politică, 1960, p. 532—539). — 735.
205. Vezi adnotarea 121. — 738.
206. Petty Sessions (micile sesiuni) — sesiuni ale judecătoriilor de pace din Anglia; judecă procese mici după o procedură judiciară simplificată. — 741.
207. A. Smith. „An Inquiry into the Nature and Causes of the Wealth of Nations“, vol. V, Edinburgh, 1814, p. 237. — 742.
208. Vezi adnotarea 174. — 742.
209. Vezi adnotarea 144. — 743.
210. Legea cu privire la „conspiraţii“ a fost în vigoare în Anglia încă în evul mediu. Ea interzicea „orice acţiuni conspirative, chiar dacă au la bază un motiv legal“. Pe baza acestei legi organizaţiile şi lupta de clasă a muncitorilor erau reprimate, atît pînă la adoptarea legilor împotriva asocierii (vezi adnotarea 144) cît şi după abrogarea lor. — 745.
211. Este vorba de dictatura iacobină în Franţa (iunie 1793 — iunie 1794). — 746.
212. A. Anderson. „An Historical and Chronological Deduction of the Origin of Commerce, from the Earliest accounts to the present Time“. Prima ediție a apărut în 1764 la Londra. — 749.
213. J. Steuart. „An Inquiry into the Principles of Political Oeconomy“, vol. I, Dublin, 1770, First book, Ch. XVI. — 749.
214. Vezi adnotarea 56. — 756.
215. G. Gülich. „Geschichtliche Darstellung des Handels, der Gewerbe und des Ackerbaus der bedeutendsten handeltreibenden Staaten unsrer Zeit“. Bd. I, Jena, 1830, S. 371. — 757.
216. Marx se referă aici, probabil, la ediţia engleză a lucrării „Aanwysing der heilsame politike Gronden en Maximen van de Republike van Holland en West-Friesland“, publicată pentru prima oară la Leyda în 1662 şi atribuită lui Jan de Witt. După cum s-a stabilit astăzi, cu excepţia a două capitole scrise de Jan de Witt, autorul cărţii este economistul şi industriaşul olandez Peter van der Hore (Peter de la Cour). — 759.
217. Vezi adnotarea 212. — 762.
218. Asiento — denumirea tratatelor prin care Spania acorda în secolele al XVI-lea — al XVIII-lea statelor străine şi unor persoane particulare dreptul de a vinde sclavi negri în posesiunile ei din America. — 762.
219. Tantae molis erat [de atîta osteneală era nevoie] — expresie din poemul lui Virgiliu „Eneida“, cartea I, v. 33. — 763.
220. C. Pecqueur. „Théorie nouvelle d'économie sociale et politique, ou Études sur l'organisation des sociétés“. Paris, 1842, p. 435. — 764.
221. Vezi adnotarea 169. — 773.
222. Vezi adnotarea 68. — 774.
223. Este vorba de Legea bancară din 1844. Străduindu-se să preîntîmpine dificultăţile legate de convertirea bancnotelor în aur, guvernul englez a adoptat în 1844, din iniţiativa lui R. Peel, o lege cu privire la reforma Băncii Angliei, împărţind-o în două departamente de sine stătătoare, departamentul bancar şi departamentul de emisie, şi a stabilit o normă fixă de acoperire a bancnotelor în aur. Emisia de bancnote fără acoperire în aur era limitată la 14.000.000 l. st. Dar, în pofida Legii bancare din 1844 cantitatea de bancnote aflate în circulaţie nu depindea de fapt de fondul de acoperire, ci de cererea lor în sfera circulaţiei. În perioadele crizelor economice, cînd cererea de bani era deosebit de acută, guvernul englez a suspendat temporar legea din 1844, mărind cantitatea de bancnote fără acoperire în aur. — 775.